Pe 4 mai 2023, un forestier din Prahova a lăsat preț de o zi munca la pădure și utilajele, s-a îmbrăcat frumos și, mai emoționat ca niciodată, s-a dus la Brașov, la ceremonia de absolvire a Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere. Fata lui, Alexandra, termina facultatea și era organizat un curs festiv.

În Aula Universității Transilvania, alături de sute de alți părinți, prieteni ai absolvenților și profesori, Tony Gherghe se uita cu ochii umezi la tânăra de pe scenă în timp ce era felicitată de decan și primea de la acesta Diploma de excelență. Fetița lui… Atâta mândrie simțea, că îi venea să strige în gura mare că aceea e fata lui!

Știa că Alexandra învață bine, mereu a învățat. A luat premii peste premii mereu, diplome de la olimpiade la o mulțime de materii, fusese aleasă la un moment dat un fel de președinte al școlii generale în care învăța. „Copiii sunt comoara de preț a fiecărui părinte”, spune el…

La rândul ei, Alexandra are pe pagina ei de Facebook o fotografie cu ea și tatăl ei, cu mesajul: „Un tată este cineva la care te uiți în sus indiferent cât de înalt ai crește”. O relație cu totul specială…

„Pentru mine părinții sunt mai mult decât ceea ce numim familie. Sunt oameni pe care întotdeauna i-am privit cu admirație. Nu e un clișeu să spun că ei sunt totul pentru mine”, a spus ea de pe scena Aulei, în discursul de la cursul festiv. Moment în care s-a oprit, pentru că i-au dat lacrimile. Cei din sală au aplaudat acest moment, pentru că avea în el ceva ce nu vedeau des într-o instituție de învățământ superior din România: emoție.

 „Părinții mei sunt un exemplu de curaj, de ambiție, de putere dar și de modestie. S-au sacrificat pentru mine, pentru a-mi oferi totul. Și am știut că am putut conta pe ei pentru orice. Vouă vă dedic această reușită, pentru că vouă vă datorez tot ce sunt eu astăzi”, și-a încheiat Alexandra discursul. Ea lăcrima pe scenă, iar Tony lăcrima în sală…

Un copil cuminte

Alexandra Gherghe  e din București și a studiat doi ani de liceu în Anglia, cu o bursă. La întoarcere, putea opta pentru orice facultate. Notele maxime pe care le avea de-a lungul celor 12 ani de studii îi ușurau calea.

„Inițial voiam să fac o facultate de inginerie. Mi-a plăcut mereu matematica. Dar nu voiam să lucrez în construcții. Am tot discutat cu unii, cu alții, m-am uitat peste programe de studii. Căutam ceva care să cuprindă tot ce mă interesa pe mine. Știam că e aproape imposibil așa ceva, dar tot căutam. Voiam să studiez și matematică, dar și desen, și proiectare, dar și legislație. Să fac și teren, dar să am de-a face și cu oamenii. O mulțime de lucruri pe care visam să le studiez la facultate. În cele din urmă am dat peste programul de Măsurători Terestre și cadastru. Care efectiv le are pe toate!”, povestește Alexandra pentru forestmania.ro.

Super-profesori

După primul an, a fost convinsă că alegerea ei a fost cea bună. Chiar dacă pare greu să ne imaginăm, era pur și simplu entuziasmată de … cadastru!

„Mă bucur foarte mult că am ales acest domeniu. E un domeniu fascinant! Din păcate, la Brașov nu este și program de master în MTC, așa că sunt nevoită să plec la București. Aș fi rămas aici, pentru că e un oraș care îmi place foarte mult, iar profesorii sunt super!”, spune ea.

A făcut în timpul facultății destulă practică, iar instrumentele de măsurat nu au secrete pentru ea.

„Oamenii ar trebui să conștientizeze importanța unui cadastru. Fără el, ai dificultăți în a cumpăra sau vinde o proprietate. Este o mare pierdere de timp și de bani când nu ai acte… Sunt foarte multe cazuri de bunici, străbunici care nu s-au ocupat de acte, iar după decesul lor, familiile au întâmpinat greutăți cu succesiunile. Uneori, nici nu mai există vreun act și e foarte complicat să reconstitui dreptul la acea proprietate. Trebuie să ai ceva de la care să pornești, o evidență că s-a plătit cândva un impozit pentru acea suprafață”, ne explică tânăra.

Lucrul cu „stațiile totale” i-a plăcut. Puse pe trepied, acestea transmit unde spre o prismă. Aceasta e măsurătoarea clasică. Mai nou, se lucrează cu drone sau fotogrametrie.

Pentru mulți, cadastrul nu e chiar un subiect despre care discuți zi de zi.

„Concret, se lucrează în felul următor: vine un client cu anumite acte și spune ce are nevoie. Fie o dezlipire în două loturi, fie dorește să vândă. Mergem în teren și ne luăm datele, apoi le prelucrăm la birou. Din acele date obținem hărți, planuri pe care le corelăm cu documentele clientului. Și întocmim o documentație specifică. Aceste documente se trimit la Oficiul de Cadastru, pentru avizare. Noi suntem în subordinea acestui Oficiu”, precizează Alexandra.

După absolvire, va face o perioadă de „ucenicie” de doi ani. La finalul lor, va da un examen în urma căruia va obține drept de semnătură. Devine astfel autorizată. Moment în care poate lucra la Oficiul pentru Cadastru, la o firmă specializată de cadastru sau își va face propria ei firmă. „Este nevoie de ingineri de cadastru, e o meserie care se caută. Am primit deja două oferte de lucru”, ne-a mărturisit ea.

Mici, dar importanți

Alexandra e conștientă că munca ei nu are prea mare vizibilitate și nici nu se bucură de promovare în media, ca alte domenii. Spune că „suntem mici, dar importanți”.

„Cadastrul este oglinda unei țări… Pentru că fiecare stat are nevoie de o evidență unitară a construcțiilor și terenurilor. Pe de o parte pentru impozite, pe de alta pentru a ști care este situația de fapt a proprietăților. Avem nevoie de cadastru pentru orice casă sau teren deținem. Cartea funciară este cartea de identitate a proprietății”.

Apropiată de lemn

Alexandra a crescut aproape de pădure și de munca de exploatare, dată fiind ocupația tatălui ei.

Tony are firmă de exploatare forestieră în Prahova și face și prelucrare primară. Pe Alexandra nu au atras-o nici Silvicultura, nici  Exploatările forestiere, iar părinții nu au intervenit în alegerile ei. Ea știe însă că lemnul e important. Și mai știe că scoaterea lui din pădure e muncă grea… Îl respectă enorm pe tatăl ei pentru efortul lui de fiecare zi.

Învațată de acasă și cu greu și cu ușor, tânăra noastră absolventă are un motto: „Viaţa perfectă este făcută din milioane de imperfecţiuni”…