Raportul de activitate al Gărzii Forestiere Suceava pe anul 2021 arată că instituția s-a confruntat cu un număr record de petiții, dar și că angajații au fost nevoiți să reducă ritmul activităților de zi cu zi pentru a fi consultanți SUMAL 2.0 pentru cei din sectorul forestier.
Conform organigramei, Garda Forestieră funcționează cu mai multe direcții, iar ceea ce prezentăm în continuare e legat de activitatea Direcției de Control regim silvic și cinegetic.
Numărul controalelor a fost aproape identic cu 2020, deși Garda Forestieră Suceava a avut patru angajați în minus, iar organigrama nu este completă. Dacă în 2020 au fost efectuate în total 1861 controale, în 2021 numărul lor a fost de 1851. Din acestea, 868 de acțiuni au vizat controlul instalațiilor de debitat și depozitelor, în toate cele cinci județe de care răspunde Garda Forestieră Suceava (Suceava, Botoșani, Iași, Bacău, Neamț).
Potrivit Raportului de activitate remis redacției forestmania.ro, „o pondere importantă din activitatea Gărzii Forestiere Suceava în anul 2021 a fost rezervată în vederea soluționării de petiții adresate instituției, preponderent de către un grup restrâns de activiști de mediu. Astfel, pe raza de activitate a Gărzii Forestiere Suceava, în anul 2021 au fost înregistrate 355 petiții, dintre care 212 au fost pe raza județului Suceava, un record privind numărul de petiții raportat la întreg istoricul de existență a Gărzii Forestiere Suceava sub toate denumirile din trecut. În majoritatea cazurilor s-au sesizat nerespectări ale regimului silvic referitoare la tăieri ilegale de arbori, folosirea contrar dispozițiilor legale a dispozitivelor speciale de marcat, nerespectarea regulilor de exploatare, transportul materialelor lemnoase pe drumurile publice cu încălcarea prevederilor legale referitoare la subevaluarea volumului transportat, transport multiplu, neconcordanța dintre speciile și sortimentele de materiale lemnoase înscrise în documentele de proveniență și cele transportate, transporturi fictive.
Durata medie de soluționare a unei astfel de petiții este între 3 – 5 zile în care este implicată cel puțin o echipă de 2 angajați ai Gărzii Forestiere precum și alți lucrători din alte instituții, în special lucrători de poliție cu atribuții în domeniul silvic. Pe lângă petițiile înregistrate se adaugă un număr semnificativ de acțiuni survenite în baza autosesizării ca urmare a apariției în spațiul public de date cu privire la încălcări ale regimului silvic, publicate/furnizate de către diverse persoane care nu formulează petiții către instituțiile abilitate.
SUMAL 2.0: au fost depistate 430 de erori în 3 luni
În prima jumătate a anului 2021, activitatea desfășurată de Garda Forestieră Suceava a fost în strânsă legătură cu implementarea SUMAL 2.0 care a fost lansat la sfârșitul lunii ianuarie 2021. Activitatea a constat în introducerea datelor în SUMAL2.0 a tuturor operatorilor economici de profil din cele cinci județe din raza de competență a Gărzii Forestiere Suceava, respectiv un număr de 3.355 operatori economici, asigurarea consultanței prin serviciul permanent de call center în vederea implementării și funcționării aplicației SUMAL 2.0, verificări și soluționări ale erorilor generate de utilizarea SUMAL 2.0 de către utilizatori, analiza, elaborarea și transmiterea către dezvoltatorul SUMAL 2.0 a nefuncționalităților constatate și noi propuneri de dezvoltare și îmbunătățire a aplicației.
Numărul erorilor SUMAL 2.0 analizate sau soluționate pe raza Gărzii Forestiere Suceava a fost de 1137, durata medie de soluționare poate varia între 1-5 ore/angajat/adresă. Numai în ultimele trei luni ale anului 2021 – 65 zile lucrătoare – s-au înregistrat peste 430 de erori SUMAL 2.0., ceea ce reprezintă o medie de 7 solicitări/zi. Odată cu dezvoltarea unor noi funcționalități ale platformei SUMAL 2.0., a fost necesar ca o parte însemnată din numărul erorilor menţionate mai sus ca fiind soluționate prin comunicări către MMAP-SUMAL, să fie reanalizate şi corectate.
În a doua jumătate a anului 2021, după implementarea și funcționarea aplicației SUMAL 2.0, datele înregistrate în aplicație au fost utilizate în activitatea de control privind trasabilitatea materialelor lemnoase. Astfel, în colaborare cu celelalte instituții abilitate în domeniul silvic, au fost efectuate analize asupra datelor înregistrate în SUMAL 2.0, raportat la constatările din teren, care au avut ca rezultat identificarea și sancționarea unui număr semnificativ de transporturi de materiale lemnoase care s-au dovedit a fi ilegale.
Evoluția suprafeței fondului forestier în raza de activitate a Gărzii Forestiere Suceava în ultimii 3 ani în ceea ce privește suprafața pădurilor este următoarea:
2019 – 1.100.945 hectare
2020 – 1.102.184 hectare
2021 – 1.102.082 hectare.
Sursa: Garda Forestieră Suceava