Cu ocazia cursurilor festive ale promoțiilor Facultății de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, desfășurate în iunie 2026, Prof. univ. dr. ing. Cătălin-Constantin Roibu a susținut cursul festiv în fața absolvenților specializărilor Silvicultură și Ecologie și Protecția Mediului. Prezentăm mai jos mesajul transmis, o lecție despre responsabilitate și dragoste pentru natură.
Dragi absolvenți,
Stimați părinți, bunici, frați și prieteni,
Stimați invitați,
Dragi colegi profesori,
Onorată asistență,
Astăzi nu vreau să vă țin un curs în sensul clasic al cuvântului. Nu avem nevoie de tablă, formule, proiector sau PowerPoint. Sunt momente în viață în care cele mai importante imagini nu apar pe un ecran, ci se văd în ochii oamenilor.
Iar eu, astăzi, în fața mea nu văd doar o promoție de absolvenți, ci o generație de suflet!
Văd emoție. Văd bucurie. Văd lumină în priviri. Văd anii în care v-ați format, cu întrebări, încercări, muncă și reușite. Și văd o promisiune: că pădurea, natura și mediul vor avea, mai departe, oameni pregătiți să le înțeleagă și să le gospodărească.
Văd părinți care astăzi privesc cu mândrie spre copiii lor. Poate își amintesc de prima zi de școală, de primul ghiozdan, de primele emoții, de primii pași. Iar astăzi îi văd aici, absolvenți ai Facultății de Silvicultură, oameni tineri, frumoși, pregătiți să plece mai departe.
Vă văd pe voi, absolvenții de Silvicultură și de Ecologie și Protecția Mediului, într-un moment special. O etapă se încheie, dar începe partea cea mai serioasă, cea mai responsabilă și, poate, cea mai frumoasă a drumului.
Diploma pe care o veți primi nu este doar o foaie de hârtie. Este o confirmare. Este dovada că ați trecut printr-o școală de elită și tradiție, că ați învățat, că ați greșit, că ați corectat, că ați crescut. Dar diploma este și o întrebare. O întrebare simplă și grea:
Ce vei face cu ceea ce ai devenit?
Aceasta este, de fapt, întrebarea acestui curs festiv. Este întrebarea pe care diploma o pune fiecărui absolvent și la care veți răspunde, de acum înainte, prin alegeri, prin muncă, prin caracter și prin felul în care veți sluji pădurea, natura și oamenii.
Iar pentru a răspunde acestei întrebări, avem nevoie de trei cuvinte esențiale: vis, pasiune și curaj. Sunt cuvinte simple, dar pentru meseria noastră au o greutate aparte. Pentru că nu ați ales o profesie oarecare. Ați ales o profesie care lucrează cu natura, cu viața, cu echilibrul dintre ceea ce primim și ceea ce lăsăm în urmă.
Fiecare drum începe cu un vis.
Poate că pentru unii dintre voi visul a început din copilărie. Poate ați crescut aproape de pădure. Poate ați mers cu părinții sau bunicii pe poteci. Așa am început și eu, alături de bunicii materni, care mi-au insuflat dragostea pentru pădure. Poate ați simțit încă de atunci că pădurea nu este doar un loc cu arbori, ci un spațiu viu, care respiră, ascultă și păstrează memoria timpului.
Pentru alții, visul poate a venit mai târziu. Poate nu ați știut de la început că veți ajunge aici. Poate ați ales această facultate din curiozitate, dintr-un sfat, dintr-o întâmplare. Și apoi, încet-încet, ceva s-a așezat. Ați început să înțelegeți că pădurea nu este doar decor, că mediul nu este doar un concept, că biodiversitatea nu este doar un termen frumos, că protecția naturii nu este o lozincă, ci o muncă reală, uneori grea, alteori nedrept de puțin înțeleasă.
Visul nu trebuie să fie spectaculos. Uneori visul începe simplu: cu dorința de a face ceva folositor. Cu dorința de a nu trece prin lume fără să lași ceva bun în urma ta.
Iar profesia noastră are această frumusețe rară: ne obligă să gândim dincolo de noi.
Un silvicultor sau un specialist în protecția mediului nu lucrează doar pentru prezent. El gândește în ani, în decenii, în generații. Ceea ce hotărâm astăzi se va vedea în timp, în structura pădurii, în puterea ei de a se regenera în capacitatea de a-și îndeplini funcțiile și mai ales în echilibrul pe care îl lăsăm celor care vin după noi. De aceea, visul nostru cere răbdare.
Trăim într-o lume grăbită, care vrea rezultate imediate. Dar pădurea nu crește după ritmul nostru. Ea are alt calendar, altă răbdare, altă înțelepciune.
Poate acesta este primul lucru pe care pădurea ni-l predă: să nu confundăm graba cu progresul.
Dar visul, singur, nu este suficient. Visul îți arată direcția. Pasiunea te ține pe drum.
Pasiunea nu înseamnă doar entuziasm. Nu înseamnă doar să spui frumos că iubești pădurea sau natura. Pasiunea adevărată se vede atunci când este greu. Se vede când alegi profesionalismul, deși ar fi mai ușor să te prefaci că nu observi.
Pasiunea nu este gălăgioasă. De multe ori, pasiunea este disciplină. Este seriozitate. Este grijă pentru detaliu. Este dorința de a face lucrurile bine și atunci când nu te vede nimeni.
În meseria de silvicultor, pasiunea înseamnă să privești pădurea și să o vezi mai mult decât o resursă lemnoasă. Să vezi stațiunea, solul, apa, lumina, competiția, regenerarea, structura arboretului și relațiile dintre specii. Să înțelegi că deciziile noastre influențează productivitatea, biodiversitatea, stabilitatea, reziliența și funcțiile pădurii. Un silvicultor adevărat vede echilibrul, continuitatea și responsabilitatea.
În contextul actual, a fi silvicultor nu este ușor. Dar este, poate mai mult ca oricând, provocator și necesar. Societatea cere tot mai mult de la pădure și, implicit, de la silvicultor: lemn, protecție, biodiversitate, peisaj, recreere, aer curat, echilibru climatic. În același timp, clima ne oferă surprize care nu sunt întotdeauna plăcute: secete, uscări în masă, doborâturi de vânt, atacuri de insecte, schimbări în dinamica speciilor, presiuni asupra regenerării și asupra stabilității ecosistemelor forestiere. Dar avem nevoie și de lemn. Lemnul este un material primordial, firesc, regenerabil, legat de istoria și viața omului. Responsabilitatea silvicultorului nu este să oprească folosirea lemnului, ci să asigure continuitatea pădurii. Să gospodărească astfel încât pădurea să producă, să protejeze, să se regenereze și să rămână stabilă pentru generațiile care vin.
De aceea, silvicultorul de astăzi trebuie să fie mai mult decât un simplu specialist. Trebuie să fie un om al echilibrului. Un om care înțelege pădurea, dar și societatea. Un om care știe să asculte natura, dar știe și să le explice oamenilor de ce pădurea are nevoie de timp, răbdare, știință și respect.
În ecologie și protecția mediului, pasiunea înseamnă să vezi legăturile invizibile. Să înțelegi că nimic nu este izolat. Că o schimbare mică într-un loc poate produce efecte mari în altul. Că natura nu este o colecție de piese separate, ci o rețea de viață.
Facultatea se termină astăzi, dar procesul de învățare nu se încheie. De acum începe o altă școală: școala realității. Iar în realitate, problemele nu vin întotdeauna cu un enunț clar. Nu au mereu date complete. Nu au mereu un singur răspuns corect. Va trebui să observați, să întrebați, să interpretați și să decideți.
Aici pasiunea face diferența.
Omul pasionat nu se mulțumește cu „merge și așa”. Omul pasionat știe că fiecare raport, fiecare evaluare, fiecare semnătură și fiecare decizie contează.
Și pentru că vorbim despre vis și pasiune, trebuie să vorbim și despre modele.
Nicio profesie mare nu se construiește doar prin legi, instituții și programe de studiu. O profesie mare se construiește prin oameni. Prin oameni care au avut rigoare, caracter, viziune și dragoste pentru pădure.
Iar silvicultura bucovineană are astfel de oameni.
Unii au fost bucovineni prin naștere. Alții au devenit bucovineni prin muncă, prin adaptare, prin atașament. Dar pe toți îi unește ceva profund: pădurea, Bucovina și tradiția silvică.
Când rostim numele profesorului Mihail Prodan, nu rostim doar numele unui mare silvicultor. Rostim numele unui om care a știut să vadă în pădure nu doar arbori, ci și legi, structuri și întrebări științifice. Născut la Cernăuți și legat, prin începuturile carierei, de spațiul forestier bucovinean, Prodan ne amintește că pădurea se slujește și cu suflet, dar și cu rigoare științifică.
Când rostim numele profesorului Darie Parascan, ne gândim la dascălul care a unit pădurea cu botanica, fiziologia plantelor, laboratorul și terenul. Născut la Cacica, profesorul Parascan a fost unul dintre acei oameni care nu au predat doar o disciplină, ci au format generații. Și poate că acesta este semnul cel mai înalt al unui profesor: să continue să existe prin oamenii pe care i-a format.
Și așa trebuie să vorbim și despre domnul ing. Francisc Grudnicki, un model al rigoarei tehnice și al discreției omenești. Născut la Cacica, absolvent al primei promoții a Facultății de Silvicultură de la Câmpulung Moldovenesc. Prin el înțelegem că silvicultura nu înseamnă doar arbori, ci și corectarea torenților, drumuri forestiere, stabilitate, calcule, responsabilitate și puterea lucrului bine făcut. De la Francisc Grudnicki putem învăța că adevăratul inginer nu construiește doar soluții tehnice, ci lasă în urmă încredere, rigoare și caracter.
Când vorbim despre Radu Leontie Cenușă, vorbim despre un om pentru care pădurea nu a fost o temă profesională aleasă întâmplător. Născut la Vatra Moldoviței, profesor, cercetător, om al ecologiei forestiere și pionier al cercetării pădurilor naturale, Radu Cenușă ne amintește că silvicultorul adevărat trebuie să rămână aproape de pădure nu doar administrativ sau științific, ci și moral.
Dar Bucovina are și o forță rară: nu îi primește doar pe cei născuți aici, ci îi transformă în ai ei pe cei care o slujesc cu adevărat.
Așa putem vorbi despre Ioan Milescu format la Facultatea de Silvicultură de la Câmpulung Moldovenesc, șef de promoție și personalitate marcantă a silviculturii românești, Ioan Milescu s-a legat profund de Bucovina prin școală, prin responsabilitate și prin contribuția la învățământul silvic, fiind primul decan al facultății noastre. În anii de început, personalitatea sa a însemnat direcție, echilibru și încredere.
Așa putem vorbi despre academicianul Victor Giurgiu care a contribuit definitoriu la dezvoltarea școlii silvice superioare din universitatea suceveană. Prin rigoarea cercetării, prin preocuparea pentru dendrometrie și auxologie forestieră, el ne arată că silvicultura modernă nu poate exista fără știință autentică și fără responsabilitate față de pădure.
Și așa putem vorbi despre profesorul Climent Horeanu, biolog și dascăl respectat al facultății noastre. Prin el înțelegem că silvicultura și protecția mediului încep cu observația corectă a vegetației: speciile indicatoare, compoziția floristică, structura fitocenozelor, relația dintre stațiune și tipul natural de pădure.
Ce au, așadar, toți acești oameni în comun?
Nu doar faptul că au fost profesori, cercetători, academicieni sau specialiști recunoscuți. Nu doar faptul că numele lor se regăsește în cărți, articole, amintiri și în generații de absolvenți.
Au în comun pădurea ca destin.
Au în comun Bucovina, ca spațiu al formării, al încercărilor și al confirmării. Au în comun tradiția silvică, înțeleasă nu ca nostalgie, ci ca responsabilitate.
Pentru că tradiția nu înseamnă să repeți mecanic ceea ce au făcut alții dinaintea ta. Tradiția înseamnă să primești o moștenire și să ai grijă să nu o risipești. Înseamnă să fii vrednic de ea. Înseamnă să mai adaugi ceva, temeinic și durabil.
Aici, în Bucovina, pădurea nu este doar un obiect de studiu. Este parte din identitatea locului. O regăsim în economie, în cultură, în memorie, în felul oamenilor de a trăi și de a privi lumea. De aceea, silvicultura bucovineană nu a fost niciodată doar o meserie tehnică. A fost, și rămâne, o școală de caracter.
Dar astăzi vreau să vă spun un lucru foarte important: modelele nu aparțin doar trecutului.
Ele nu se află doar în cărți, în articole, în fotografii vechi sau în amintirile unei școli. Modelele trăiesc și astăzi, prin oamenii care duc mai departe această profesie cu seriozitate, cu demnitate și cu dragoste pentru pădure. Modelele sunt și aici, în prezent. Avem astăzi printre noi invitați care sunt, la rândul lor, modele de succes. Oameni care au trecut prin școală, prin examene, prin începuturi poate nesigure, prin ani de muncă, și care au demonstrat că se poate. Ei sunt dovada vie că această profesie are multe drumuri și că fiecare drum, dacă este parcurs cu seriozitate, poate duce la reușită și împlinire.
Modele aveți și în cadrele didactice ale Facultății de Silvicultură. În profesorii care v-au învățat și v-au îndrumat, în cei care v-au dus în practică, v-au corectat și v-au ajutat să vă depășiți limitele. Poate nu ați simțit întotdeauna rostul exigenței. Dar această exigență a avut un scop: să vă pregătească pentru o profesie în care greșelile pot avea consecințe.
De aceea, tradiția silvică bucovineană nu este o pagină încheiată. Este un fir viu.
A mers mai departe prin Prodan, Parascan, Grudnicki, Cenușă, Milescu, Giurgiu, Horeanu și mulți alții. Merge mai departe prin invitații de astăzi, care au reușit. Merge mai departe prin profesorii voștri. Și de astăzi merge mai departe prin voi.
Al treilea cuvânt este CURAJUL.
Goethe spunea că „pentru orice realizare, primul pas este curajul”.
În profesia noastră, curajul nu este întotdeauna spectaculos. De cele mai multe ori, este discret. Este curajul de a spune adevărul, de a recunoaște că nu știi, de a învăța continuu și de a te opune unei decizii greșite. Este curajul de a comunica, de a deschide dezbateri, de a promova tehnologii, metode și idei noi.
Este, mai ales, curajul de a rămâne integru atunci când integritatea devine incomodă. Curajul de a crede într-un ideal, chiar și atunci când alții vă vor spune că nu se poate, că nu are rost sau că „așa au mers lucrurile dintotdeauna”.
Tradiția vă obligă să nu vă obișnuiți cu indiferența. Să nu vă mulțumiți cu jumătăți de măsură. Să nu alegeți tăcerea atunci când este nevoie să vorbiți.
Dar curajul nu înseamnă imprudență. Curajul înseamnă să asculți, să verifici, să argumentezi și să cauți soluții. Înseamnă să nu fugi de responsabilitate.
Iar responsabilitățile pe care le veți avea nu vor fi mici. Veți lucra cu tehnologii noi, cu inteligență artificială, cu provocările schimbărilor climatice, cu realitatea complexă a gospodăririi pădurilor și cu o societate care are așteptări tot mai mari, tot mai diverse și, uneori, contradictorii. Veți lua decizii ale căror efecte pot depăși prezentul.
Poate sună solemn, dar este adevărat: noi lucrăm cu viitorul.
Și viitorul nu se construiește cu teamă, cu nepăsare sau cu resemnare.
Viitorul are nevoie de oameni pregătiți. De oameni onești. De oameni care știu să gândească, să simtă și să acționeze. Viitorul are nevoie de oameni curajoși.
Astăzi, îmi permit să spun că unul dintre cei mai buni profesori pe care i-ați avut nu a stat niciodată la catedră: a fost pădurea.
Pădurea ne-a învățat tăcerea observației. Ne-a învățat că înainte să intervii, trebuie să înțelegi. Că înainte să decizi, trebuie să cunoști.
Pădurea ne-a învățat răbdarea. Nimic durabil nu se construiește peste noapte. Caracterul, ca și pădurea, crește în timp. Uneori greu, uneori prin furtuni. Dar crește, dacă are rădăcini puternice.
Și, poate, cel mai important: pădurea ne-a învățat verticalitatea.
Un arbore nu crește înalt din întâmplare. Crește pentru că are rădăcini puternice și pentru că, zi de zi, caută lumina.
Asta vă doresc și vouă: rădăcini și lumină.
Rădăcini în familie, în educație, în valorile primite, în prieteniile formate aici, în profesorii care v-au ghidat, în locurile din care veniți.
Și lumină în ceea ce urmează: în alegeri, în proiecte, în profesie, în viață.
Revin la cele trei cuvinte:
Visul ne dă direcția.
Pasiunea ne dă energia.
Curajul ne dă verticalitatea.
Fără vis, profesia devine mecanică.
Fără pasiune, munca devine povară.
Fără curaj, cunoașterea rămâne nefolosită.
Dar împreună, aceste trei lucruri pot face din voi nu doar absolvenți, nu doar specialiști, ci oameni care contează.
Pădurea nu are nevoie doar de specialiști care știu să o măsoare. Are nevoie de oameni care să o înțeleagă.
Nu are nevoie doar de oameni care îi cunosc resursele. Are nevoie de oameni care îi respectă viața.
Nu are nevoie doar de profesioniști. Are nevoie de caractere.
Să fiți astfel de oameni. Și, în sensul cel mai frumos al profesiei noastre, să fiți ingineri ai luminii.
Tradiția silvică bucovineană merge mai departe.
A mers prin cei dinaintea noastră.
Merge prin cei care sunt astăzi modele pentru noi.
Merge prin profesorii acestei facultăți.
Și de astăzi merge prin voi.
Felicitări promoției 2026 a Facultății de Silvicultură!
Vivat, crescat, floreat, Alma Mater Sucevensis!
Vă mulțumesc!
