DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

18.6 C
București
16.2 C
Sibiu
14.3 C
Suceava
16.4 C
Covasna
15.7 C
Piatra Neamț
15.7 C
Braşov
13.4 C
Bistrița
22 C
Râmnicu Vâlcea
luni, octombrie 14, 2024

Cea mai mare pădure urbană din România va prinde viață în Municipiul Tulcea

Recomandate

La Tulcea, a fost semnat contractul de finanțare pentru un proiect ambițios destinat creării celei mai mari păduri urbane din România. La conferința de presă au fost prezenți Mircea Fechet, ministrul Mediului, Ștefan Ilie, primarul Municipiului Tulcea, guvernatorul Administrației Rezervației Biosfera Delta Dunării, Bogdan-Ioachim Buletea, și reprezentanți ai Direcției Silvice Tulcea.

Proiectul, intitulat „Crearea de păduri urbane în Municipiul Tulcea”, beneficiază de o finanțare de peste 5,83 milioane de euro prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Scopul acestuia este împădurirea a 61,2 hectare de teren în 7 zone periurbane ale municipiului, fiind estimată plantarea a aproximativ 2,5 milioane de puieți.

„Marcăm un moment important prin semnarea contractului pentru cea mai mare pădure urbană din România, susținută prin PNRR. Este reconfortant să vedem cum terenuri, inclusiv cele aflate în stare de degradare, devin păduri urbane, capabile să absoarbă cantități semnificative de dioxid de carbon. Acestea vor contribui la îmbunătățirea calității aerului și vor reduce temperatura cu până la 10 grade comparativ cu orașele vecine. Această pădure va acționa ca o centură verde a orașului, situându-se la maximum 500 de metri de limita intravilanului”, a declarat ministrul Mircea Fechet.

Prin PNRR, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) are alocate 30 de milioane de euro pentru inițiativele de plantare a pădurilor urbane. Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 31 decembrie 2024. Astfel, orice unitate administrativ-teritorială la nivel de oraș, inclusiv instituțiile de învățământ, pot participa la această inițiativă ecologică.

Investiția în păduri urbane nu doar că va transforma peisajul urban al Tulcei, dar va aduce și multiple beneficii ecologice și sociale, contribuind la un mediu mai sănătos pentru comunitate.

Sabrina Vacari

Dumitru Rosca

redactie@forestmania.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi