ForestMania

Colegiul Silvic Bucovina își deschide porțile pe 8 septembrie

Luni, 8 septembrie 2025, la ora 10.00, la Colegiul Silvic Bucovina din Câmpulung Moldovenesc va avea loc festivitatea de deschidere a noului an școlar.

Reprezentanții colegiului au transmis că momentul va fi unul simplu, fără fast, dar plin de emoție: o revedere în familie, cu profesori, elevi, părinți și bunici, toți uniți de bucuria unui nou început.

„Nu vom avea fast, vom fi noi, strânși laolaltă, în tihna și căldura întâlnirii noastre. Va fi revederea noastră, în familia CSB – un moment simplu, dar plin de emoție, în care să ne privim în ochi, să ne zâmbim și să pornim împreună la drum”, transmit profesorii colegiului.

Un început cu suflet

Pentru boboci, deschiderea marchează primul pas într-o comunitate în care educația și tradiția forestieră se împletesc cu valorile de familie. Activitățile dedicate noilor elevi vor continua pe tot parcursul săptămânii, pentru a le facilita acomodarea.

Puterea comunității

Într-o perioadă în care școala românească trece prin numeroase provocări, Colegiul Silvic Bucovina își propune să demonstreze că puterea comunității și bucuria de a fi împreună sunt cele mai solide temelii pentru un început reușit de an școlar.

Exit mobile version