O ladă de meșter dogar veche de 370 de ani se păstrează în colecțiile Muzeului Național de Istorie. O piesă valoroasă, lucrată cu migală, ce arată respectul pentru scule, pentru muncă, pentru meserie…

Povestim astăzi despre bresle și despre această piesă, pentru că sunt parte important a istoriei noastre.

Spre sfârșitul secolului al XI-lea, o mare parte din meșteșugarii rurali s-au transferat în orașe, unde s-au organizat în bresle. Acestea erau asociații profesionale și de autoapărare economică, încadrate într-un sistem ferm de organizare, cu o ierarhie bine stabilită și dotate cu anumite privilegii.

Potrivit platformei capodopere2019.ro, prima breaslă recunoscută și având un statut propriu a fost cea a lumânărarilor din Paris (1061). În anul 1099 se organizează în bresle oficial recunoscute țesătorii din Mainz, în 1106, pescarii din Wörms, în 1128, cizmarii din Würzburg, în 1149, plăpumarii din Köln. La începutul secolului al XII-lea, toți tăbăcarii din Rouen erau obligați să facă parte dintr-o breaslă.

În Transilvania, primele atestări ale unor bresle meșteșugărești datează din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, când într-un document din 24 februarie 1367 este pomenită breasla tăbăcarilor din Sibiu, iar într-unul din 24 martie 1369, breasla blănarilor din Cluj.

Spre sfârșitul secolului, apar și primele informații despre modul de organizare și funcționare al breslelor, în actul din 9 noiembrie 1376 prin care toate breslele din Sibiu, Sighișoara, Orăștie și Sebeș și-au reînnoit statutele, cu aprobarea regelui Ludovic I și a reprezentanților celor șapte scaune săsești.

Breslele au apărut din mai multe motive. Pe de o parte era interesul artizanilor să se apere contra concurenței noilor veniți în orașul lor sau a celor stabiliți în alte orașe; de a se ajuta reciproc, de a da tuturor membrilor breslei șanse egale de lucru și de câștig și, în general, de a-și apăra interesele profesionale. Breasla urmărea să obțină dreptul de a rezerva exercitarea profesiunii respective exclusiv membrilor ei.

Din punct de vedere economic, principalele atribuții ale breslelor erau: aprovizionarea cu materii prime a tuturor membrilor, asigurarea unei producții care să corespundă cererii populației din orașele unde activau, controlarea calității produselor realizate, astfel încât să nu aibă de pierdut în favoarea breslelor din alte orașe, fixarea prețurilor, evitarea concurenței neloiale între membri (prin interzicerea și pedepsirea nerespectării zilelor în care nu se muncea sau a luării unor măsuri precum mărirea salariilor calfelor ori prelungirea zilei de lucru).

Breslele aveau, însă, și rol de întrajutorare (din veniturile lor erau ajutați meșterii cu probleme financiare, cei infirmi, bolnavi sau bătrâni, văduvele sau orfanii meșterilor, erau plătite înmormântările meșterilor) și militar (în fiecare oraș, breslele aveau de apărat câte o porțiune din zidul de incintă și un turn sau bastion – unde țineau garnizoane și armament – și trebuiau să echipeze și să întrețină câte o ceată de luptători).

De asemenea, aveau și o importantă componentă religioasă: fiecare breaslă avea – până la Reformă – un sfânt protector, în biserici breslele aveau altare și strane proprii, iar membrii trebuiau să participe la toate slujbele religioase și la procesiuni.

Nu în ultimul rând, breslele reprezentau un mijloc de socializare, toți meșterii, împreună cu soțiile lor, trebuind să participe la sărbătorile organizate cu ocazia zilei sfântului patron, a zilelor onomastice, ori atunci când erau primiți în breaslă ucenici sau noi meșteri.

Breslele au fost supuse controlului administrației orășenești. Acest control avea ca scop asigurarea calității produselor și a cantității necesare populației, folosirea corectă a materialelor și procedeelor de lucru, stabilirea unor prețuri echitabile. Breasla avea nevoie de autoritatea municipală pentru a-i constrânge pe toți meșteșugarii să se încrie în corporație. În schimbul acestui „ajutor”, breslele plăteau orașului o taxă anuală. Profilul breslelor cuprindea o largă paletă de meserii, practic de la materia brută, până la produsul finit.

S-au păstrat multe dintre accesoriile breslelor. Un exemplu îl prezentăm și noi astăzi. Este vorba despre o ladă de dogar, ce se păstrează în patrimoniului Muzeului Național de Istorie a României.

Iată descrierea transmisă redacției noastre de către specialiștii muzeului:

Ladă de formă paralelipipedică care a aparţinut breslei dogarilor din Agnita, jud. Sibiu

Capacul, peretele frontal şi cei laterali sunt pictaţi şi bogat decoraţi cu sculpturi.

Pe capac, în mijloc, în partea de sus este sculptat un bour cu o stea între coarne. Sub acesta este incizat anul 1653 şi iniţialele M.M. şi S.T. În partea dreaptă într-un decupaj este sculptat un meşter aşezat pe un scaun de dogărie (capră) care lucrează cu cuţitoaia (horjul). Dedesubt este reprezentat un animal fantastic.

În partea stângă este sculptată o roată şi o teslă sub care se află un alt animal fantastic. Capacul are un bogat chenar sculptat cu motive vegetale.

Pe peretele frontal, care are două panouri, este sculptat un înger cu aripile desfăcute, iar în stânga mai mule unelte specifice dogarilor.

Pe peretele lateral dreapta este sculptat un butoi, câteva unelte specifice dogarilor, iar deasupra o floare din care iese un cap de oaie. Pe peretele lateral stânga se pot observa sculptate mai multe tipuri de unelte: topor, ciocan, coasă, sapă.

Dimensiuni: Înălțime 245 mm, Lungime 477 mm, Lățime 315 mm, Grosime perete 24 mm.

Material: Lemn, fier, vopsele de ulei.

Nota redacției:

Piesele fac parte din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României. Imaginile în format digital sunt publicate de forestmania.ro în urma unui Acord semnat cu conducerea MNIR. Acordul are scopul de a mediatiza colecția de obiecte din lemn a muzeului și de a contribui la cunoașterea începuturilor prelucrării lemnului în țara noastră.