În patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României se află o ploscă pictată frumos, din lemn, pe care scrie „Suvenir Călimănești 1937”. Un obiect aparte, pe care l-am putea încadra la istoria … turismului românesc. Despre acest obiect vorbim astăzi în cadrul serialului nostru „Comori din lemn ale României” aflate la MNIR.
Stațiunea Călimănești are o istorie bogată, ce merge înapoi în timp până la… daci. În anul 138, romanii ridicau aici un castru de apărare, iar în jurul lui s-a dezvoltat o aşezare bine închegată, pe ambele maluri ale Oltului.
Călimănești avea apă termală și un relief superb, fiind situat la poalele Muntelui Cozia, într-o zonă împădurită. Două atu-uri ce au dus la o dezvoltare continuă. Iar în 1855, dr. Carol Davila recomanda curele de la Călimănești și chiar a solicitat fonduri pentru dezvoltare.
„Între bogăţiile cu care natura a înzestrat şirurile munţilor noştri se află şi numeroase izvoare de ape minerale, ale căror proprietăţi salutare am avut eu însumi ocazia a constata (…). Convins de importanţa acestei chestii, cu onoare supun la cunoştinţa onor Eforiei ca, în sezonul de vară, să se trimită un număr de bolnavi cu patimi cronice la una din băile ţării”, scria el.
Obiectul nostru de azi e legat de Călimănești, dar nu ne vom întoarce atât de mult în timp, ci mai aproape. Mai exact în anul 1937. An în care se ridicau aici școala generală și hala din piață. Ceva mai înainte, în 1924, fondul construit destinat vilegiaturii se întregise cu Bazarul şi Teatrul (clădirea în care funcţionează actualmente biblioteca orăşenească), iar în Ostrov se construise Cazinoul (astăzi dispărut prin înălţarea Insulei Ostrov, în urma lucrărilor hdrotehnice de pe Olt).
În acei ani stațiunea era prosperă. Turiștii veneau aici din toate părțile pentru a beneficia de apa termală și de aerul curat. Oferta pentru aceștia a crescut proportional cu numărul lor… Prin urmare, iată că și capitolul suveniruri capătă amploare.
În anul 1937, cel inscripționat pe ploscă, era instalat la Călimănești și primul telefon!
Începând cu anul 1930, apa de la Călimănești – Căciulata începe să fie îmbuteliată, respectiv, 52.951 de sticle în 1930, cu cota de vârf în 1937, când au fost îmbuteliate peste 81.000 de sticle! Numărul de vizitatori creşte de la 3.464 în 1927, la 4.800 în 1938. (Sursa – AICI)
Comuna şi apoi oraşul Călimăneşti au făcut parte din plasa Cozia şi apoi din plasa Râmnicu-Vâlcea. La 1 ianuarie 1930, aşezarea a fost declarată oraş, iar din 1932, oraşul a fost cooptat şi în Uniunea Oraşelor din România.
Cei care veneau la cură sau doar pentru relaxare trimteau cărți poștale prietenilor sau rudelor. Și plecau de aici cu câte un obiect care să le amintească de perioada plăcută de la Călimănești… De multe ori, acest obiect era o astfel de ploscă pentru băuturi. Ea arată atenția pentru client. Astăzi ni se par firești produsele promoționale sau suvenirurile, dar … pentru acea perioadă chiar e ceva deosebit. Iar faptul că Muzeul Național de Istorie păstrează în colecțiile sale acest obiect, arată că își merită locul în povestea turismului românesc.
Specialiștii Muzeului Național de Istorie a României ne-au transmis descrierea tehnică a acestui suvenir special.
„Ploscă de formă rotundă. Se folosea la păstratul băuturilor spirtoase (țuică, rachiu etc.).
Este realizată la strung. Corpul este decorat cu motive geometrice colorate în verde, roşu, albastru, roz, orange, şi negru.
Fondul este orange. În partea superioară se află inscripţia „Suvenir Călimăneşti” şi anul „1937”.
Tehnica: tăiat, cioplit, scobit, strunjit, găurit, pictat.
Dimensiuni: Înălțime=220mm; Diametru=120mm.
Nota redacției:
Piesele fac parte din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României. Imaginile în format digital sunt publicate de forestmania.ro în urma unui Acord semnat cu conducerea MNIR. Acordul are scopul de a mediatiza colecția de obiecte din lemn a muzeului și de a contribui la cunoașterea începuturilor prelucrării lemnului în țara noastră.
(Sursa foto imagini Călimănești: turismcaciulata.ro)