Forestmania.ro a lansat întrebarea „Cum a fost 2022, ce ne așteaptă în 2023?” mai multor specialiști din silvicultură și industria forestieră. Ca la orice final de an, este importantă viziunea branșei: facem un scurt bilanț al lui 2022 și încercăm să anticipăm ce urmează în 2023. Redăm răspunsurile dumnealor așa cum le-am primit, fiecare fiind concentrat pe domeniul propriu de activitate. Azi publicăm răspunsul doamnei Laura Bouriaud.
„După turbulențele post-pandemie, anul 2022 a fost unul aproape normal. De voie, de nevoie, au fost niște teme acasă de făcut, plecând de la scrisoarea de punere în întârziere și până la atingerea unor jaloane din PNRR, și astfel agenda publică nu a mai fost determinată în aceeași măsură de știri și evenimente tip ‘fake-news’ (ori catalogate ca atare). False semnale de alarmă au mai existat, ca și măsuri « discutabile » de a corecta așa-zise deficiențe ale pieței.
S-a avansat totuși în direcția cea bună, pentru că s-a reușit elaborarea și adoptarea Strategiei Naționale pentru Păduri, și se discută de adoptarea unei strategii la nivel de administrator public al pădurilor statului și deci, declarativ, avem un drum de parcurs destul de clar.
Un pas mic s-a făcut și prin adoptarea de ghiduri versus norme, însă doar ideea reprezintă un pas înainte, fiindcă normele și ghidurile vor trebui reevaluate în perspectiva adoptării unui nou Cod silvic.
SUMAL merge înainte, însă nu și Inventarul Forestier Național care, prin perspectiva finanțării primite, dar și a managementului în general, nu va putea oferi date despre starea pădurii mai devreme de 2-3 ani.
Interesul de a testa sisteme inovative de evaluare a masei lemnoase și de trasabilitate a crescut, s-au și testat sisteme alternative de marcare și sisteme de monitorizare video, cu rezultatul notabil al demiterii primului șef de ocol care le-a încercat , bineînțeles, fără legătură cu aceste inițiative, deși înlăturarea imediat după această demitere a camerelor de supraveghere și a barierelor instalate pe drumul forestier ar fi trebuit să clasifice zona ca fiind una de risc.
Există deci pași mici, dar siguri în direcția cea bună, și alții pe care nu suntem încă pregătiți să îi facem, alimentând astfel clișee mediatice care se vând foarte bine în jurnalismul extern. Anul acesta numai eu am avut ocazia să văd cum răspunsurile mele la două interviuri, răspunsuri susținute cu cifre și date, au fost fie ignorate, fie scoase din context, pentru că nu corespundeau narativului cu care jurnalistul a venit pregătit.
O viziune simplistă asupra tăierilor ilegale îi aduc pe unii în vizită în România ca într-un El Dorado al drujbelor și îi determină pe alții să creadă că sateliții vor învăța să distingă între salcie și stejar. Iar între timp, ceilalți pun egal între APV și volume recoltate sau ridică din umeri când este vorba de a defini structura optimă a unei păduri pentru îndeplinirea unei anumite funcții (la Comisia Europeană nu poți merge cu hărți frumos hașurate și acte îndosariate, ministerul o știe acum, cu vârf și îndesat).
De aceea privesc anul următor cu un optimism rezervat : politic vorbind, pentru anul pre-electoral 2023 nimeni nu își poate asuma mai mult decât ceea ce e acum în PNRR, și oricâte jaloane am bifa, credibilitatea sectorului e oricum serios zdruncinată.
Credibilitatea noastră se va reface abia atunci când vom avea modestia de a recunoaște că am moștenit, nu am creat – orice silvicultor de bună credință ar trebui să știe că spre deosebire de majoritatea pădurilor din Europa, ale noastre sunt abia la a doua rotație. Nu stăpânim mecanismele naturale care susțin această reziliență a pădurilor, dar nici nu am comunicat prea mult despre efortul (economic și social) pe care îl face sectorul forestier de zeci de ani pentru a menține cicluri de producție lungi, intervenții de regenerare pe cale naturală a pădurii întinse pe decade întregi, promovarea exclusivă a tipului natural fundamental de pădure.
Experiența îmi spune că ceea ce ne-ar trebui ar fi o reformă profundă, dar nu axată doar pe legalitate și trasabilitate, ci pe viitorul pădurilor: ce fel de păduri ne dorim pentru viitor, și pentru cine ne dorim aceste păduri ? În mod paradoxal, răspunsul la aceste două întrebări nu îl vom găsi decât dacă ne întoarcem la pădure și la îngrijirea ei, iar SNP30 arată și pașii care trebuie făcuți”.
Laura Bouriaud este doctor în Științe Forestiere al Școlii Naționale de Inginerie Rurală, Ape și Silvicultură din Nancy, Franța (Ecole Nationale de Genie Rural, des Eaux et des Forets, Centre de Nancy) și director al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Autor de cărți, studii, articole și coordonator de proiecte în domeniul silviculturii și mediului.
