În anul 2020, proprietarul unui gater din Covasna și-a propus să crească eficiența firmei și să cumpere o multilamă. Un echipament care, alături de banzic, creștea producția de cherestea. A analizat piața europeană, evident, că doar suntem în UE. Avea contacte din țările producătoare, avea listele cu prețuri. Tot cercetând, a găsit însă și un anunț din China. Aceleași produse, la jumătate de preț. A inițiat un dialog cu o doamnă chinezoaică ce se ocupa de vânzări la un producător care nu mai livrase până atunci nicio piesă pe piața UE. Ar fi fost primul…
„Am început să discut cu ea despre detaliile tehnice. Pentru că sunt multe … impresii, multe rețineri când vine vorba de un produs făcut în China. Îi asociem cu această idee de cantitate, nu calitate. Ieftin și prost, cum ar veni. Dar acest producător își asuma că îți creează orice utilaj vrei, cu aceleași coordonate ca pe piața europeană pentru care au și drept de export, doar că la jumătate de preț. M-a interesat, evident. Dar, cum era în pandemie, nu aveau posibilitatea să aducă anumite piese, anumiți specialiști… A trecut aproape un an în care am discutat cu ea constant. Tot insista să plătesc avansul. Ori eu eram suspicios. Chiar și avansul era o sumă mare, 30 la sută.
Mă interesa ca utilajul să se potrivească la sistemul de alimentare cu curent, mă interesa să taie prisme de anumite dimensiuni. Ei lucrează cu lemn exotic, în special eucalipt, cu diametre mici. Când i-am spus că am nevoie de multilamă pentru grosimi de 15 și lățimi de 60, părea că nu înțelege. Ei nu au astfel de bușteni. Cu toate acestea, a spus că se rezolvă. Au mai trecut câteva luni.
Între timp, am început să caut un mod de a verifica acea firmă, o persoană care să meargă efectiv acolo și să vadă utilajul. Aveam nevoie de confirmări. Temerea mea era legată de fier… Doamna aceea îmi spunea că e fier… că multilama are 2,5 tone și că nu ar fi putut cântări atât dacă nu avea fier”, povestește Cristian Dogaru, patronul Alcris Timber, pentru forestmania.ro.
A găsit cu greu pe cineva care să aibă aceste conexiuni directe cu China. În cele din urmă, a aflat că în Brașov este o firmă care se ocupă de intermedieri de afaceri și a apelat la ei. Contra unei sume, un delegat, chinez, mergea la producător, analiza dacă totul era conform celor discutate și făcea un raport detaliat, cu fotografii și date tehnice.
„Au mai trecut alte luni până s-au întâmplat toate acestea. Am primit acel raport în care delegatul spunea că el nu poate semna, întrucât sunt două neconformități: era vaselină pe piese și într-un loc era o zgârietură. Vaselina, au explicat ei, era pentru protecție împotriva ruginii pe perioada cât utilajul era transportat pe mare. Zgîrietura era mică, nu mă deranja. Am considerat că sunt chestiuni minore, așa că în cele din urmă am făcut plățile. Am luat două echipamente de la ei. Adică am mai luat o multilamă de recuperare, cu care mai putem scoate un profil. Taie de la un centimetru jumătate grosime până la șapte centimetri. E foarte benefic pentru tot ce pică în afara comenzii și nu poate fi valorificat. Concret, mai scoatem un produs bun din resturi care poate că înainte deveneau lemn de foc”, mai explică Dogaru.
Din portul Constanța, cele două multilame au fost urcate în TIR și aduse până în curtea fabricii din Mărcuș, Covasna, săptămâna trecută.
Cum l-a descărcat, Cristian a vrut să îl testeze, normal. Era atât de agitat, de entuziasmat dar și stresat că poate ceva nu funcționează bine… L-a pornit și a mers.
„A pornit cam încet. Am zis că gata,… mi-am luat țeapă. Apoi m-am uitat pe la butoane și mi-am dat seama că erau la minim. Am sucit de buton și a pornit cu viteză maximă. Asta e! mi-am zis”, ne-a mai povestit el, bucuros ca un copil care a primit de Crăciun exact ce și-a dorit.
Când am fost noi acolo, erau deja doi patroni de firme care le analizau, plus alții care, aflând detaliile, anunțaseră că vor să vină să le vadă. Adică nu mai e nevoie să plătească pe cineva care să fie în China, pentru că sunt aici.
„Sigur că mulți spunem că o piesă din Uniunea Europeană e mai de calitate. Dar fierul e din China. Practic, plătești un brand… În China costurile de producție sunt mult mai mici pentru că au acces la materie primă la costuri minime, iar salariile evident că nu sunt la nivelul din UE. Per total, costul de producție e la jumătate. Transportul nu costă atât de mult încât să te descurajeze. A fost până în 2.000 de dolari să ajungă de la ei până la mine în curte. Utilajele au costat 40.000 de dolari ambele. Cea mare 26.000 de dolari, cea mică 14.000. Efectiv la jumătate de preț față de firmele europene”.
De la Mărcuș la Munchen
Alcris Timber are exploatare forestieră și prelucrare primară. Are echipă la pădure, are echipă la fabrică. Printre angajați sunt și trei sri lankezi, am mai scris despre ei, AICI.
Este o afacere locală, lemnul prelucrat ajungând la clienți din zonă. Vorbim despre lemn de construcții – gard, cofraj, acoperiș. „Piața internă”, cum spune Cristian.
Dar o parte din lemn ajunge la o fabrică de mobilier din Odorheiu Secuiesc, care de ani buni livrează mesele și băncile pentru festivalul Oktoberfest din Munchen. Deci lemnul din această curte ajunge să țină zeci de mii de turiști din toată lumea care se bucură de celebrul festival al berii.
Dar nu e chiar simplu.
„Orice bucată de lemn care pleacă dintr-o firmă de prelucrare primară la o fabrică de mobilă trece prin șablon. Sunt extrem de pretențioși, măsoară efectiv lemn cu lemn. Să nu fie fisuri, să nu fie noduri transversale pe tot profilul, să nu fie subdimensionat. TIR-ul e recepționat în zile…”.
Una peste alta, revenind la noile multilame, acestea vor crește producția cu 40%. Sunt utilaje auxiliare ce închid un cerc, atunci când faci prelucrare primară.
„Practic, cu ele am închis partea de tăiat. Cu tot ce avem acum suntem 100 % pregatiti din toate punctele de vedere – calitate, viteză și productivitate”.