ForestMania

Directoarea Colegiului Silvic Câmpulung Moldovenesc, premiată la Gala „Femei de succes”

Alina Cuciurean, directoarea Colegiului Silvic Câmpulung Moldovenesc, a fost premiată aseară în cadrul Galei „Femei de succes! Performanță la superlativ!”, cu diploma de excelență.

„ Foarte puține au fost momentele în care am rămas “ fără aer” în această viață! Surpriza de astăzi n-o voi putea uita niciodată! Unul din cele 11 premii oferite în cadrul Galei “ Femei de succes” a fost al meu. Nu am bănuit nimic, nu am știut nimic. Când am pășit pe scenă m-am gândit din nou la binecuvântările de care am avut parte in viață. Și am înțeles din nou, că binele făcut se răsplătește tare frumos! Abia aștept să ajung acasă, să le dăruiesc acest premiu copiilor și colegilor mei!”, a notat Alina Cuciurean pe pagina sa de Facebook, după primirea diplomei.

Evenimentul „Femei de succes! Performanță la superlativ!” a ajuns deja la cea de-a XI-a ediție și a avut loc la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava. Este organizat de Asociația Multicare Suceava, SEVA – Șanse Egale Valoare Autoritate, Intermedia Suceava, Monitorul de Suceava, Novaoptic, cu sprijinul Primăriei Suceava și al Consiliului Local Suceava.

Primarul Ion Lungu a transmis mesajul de susținere și apreciere pentru această acțiune culturală de tradiție și a înmânat și cele 11 premii pentru personalitățile feminine locale care s-au remarcat în ultimii doli ani prin responsabilitate socială, dăruire, civism, caritate și implicare în diverse activități.

Acestea sunt:

Sursa: svnews.ro

Exit mobile version