De ce apa, canalizarea și sobele eficiente trebuie să preceadă subvențiile pentru tehnologii de import
Comunicatul APCE (Asociației Prosumatorilor și a Comunităților de Energie), preluat pe larg de presa centrală, eticheta bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pe 2026 drept „Bugetul APĂ-CANAL” și califica drept „absurd” cuantumul de 250 de milioane de lei alocat împăduririlor. Răspunsul Asociației Forestierilor din România – ASFOR nu este unul de adversitate, ci unul de proporție: înainte de a numi o decizie „absurdă”, trebuie să privim atent din ce țară vorbim.
România anului 2026 nu este o țară a prosumatorilor. Este o țară în care, conform datelor INS, peste un sfert din populație nu are acces la apă curentă în locuință, aproape patru din zece gospodării nu sunt racordate la o rețea de canalizare și 3,5 milioane de gospodării folosesc sobe cu lemn. Vorbim despre milioane de oameni care, în 2026, încă se spală la lighean și încă merg afară, indiferent de anotimp, la o latrină săpată în pământ. Acesta este punctul de plecare al oricărei discuții oneste despre prioritățile Fondului pentru Mediu.
1. Apa înaintea panourilor
Subvenția publică nu este un drept dobândit, ci un instrument de echitate. Este profund inechitabil ca un cetățean cu acoperiș propriu, branșament trifazat și casă termoizolată să primească mii de euro pentru un sistem fotovoltaic, în timp ce, la treizeci de kilometri mai încolo, o familie cu trei copii cară apa din fântână cu găleata. Apa potabilă și un grup sanitar funcțional nu sunt comodități — constituie condiția minimă a demnității umane și a sănătății publice. Energia verde produsă pe acoperișul propriu este, fără îndoială, un câștig, dar un câștig de etaj superior. Iar un etaj superior nu se construiește pe o fundație care lipsește. ASFOR susține redirecționarea acestor fonduri către apă-canal, cu o singură condiție fermă: un mecanism transparent de monitorizare a contractelor.
2. Soba modernă vs. panoul fotovoltaic
Dezbaterea publică românească suferă de o iluzie tehnologică pe care merită să o demontăm cu cifre. Un panou fotovoltaic instalat astăzi în România este, în majoritate covârșitoare, fabricat în Asia, transportat pe opt mii de kilometri și destinat să devină, în 20–25 de ani, un deșeu electronic cu fracțiuni greu reciclabile. Amprenta de carbon ascunsă în acest lanț — extracție, producție, transport, dezafectare — este sistematic ignorată în discursul public.
În oglindă, o sobă modernă alimentată cu biomasă lemnoasă din pădurea românească gestionată sustenabil oferă: resursă locală cu ciclu scurt (lemnul vine de la 20 de kilometri, nu de la Shenzhen); randament termic de 80–90%, față de 15–20% al sobelor vechi încă în uz în satele românești; durată de viață de 40–50 de ani și reciclabilitate integrală la final. Un program național „Rabla pentru Sobe” ar produce, leu pentru leu, o reducere mai mare a emisiilor și a poluării reale a aerului decât același buget cheltuit pe panouri de import.
3. Banii din pădure trebuie să se întoarcă în viața oamenilor
Aici se află un adevăr puțin cunoscut: sectorul forestier românesc contribuie, prin 2% din valoarea fiecărui metru cub de lemn vândut, la bugetul Fondului pentru Mediu. Aceasta nu este o taxă oarecare — este contribuția directă a unei industrii care dă valoare unei resurse naturale, regenerabile, către un fond destinat protejării mediului. Întrebarea legitimă este: unde se întorc acești bani?
Poziția ASFOR este clară. Banii proveniți din pădure trebuie să se întoarcă, prioritar, în sănătatea oamenilor din satele care au crescut pădurea (apă, canalizare, sobe eficiente), în împăduriri pentru combaterea secetei pedologice care lasă fântânile rurale fără apă, și în infrastructură silvică modernă. Nu este rolul AFM să subvenționeze, an de an, o industrie asiatică de panouri solare care are deja propriile mecanisme europene de finanțare — Innovation Fund, REPowerEU, Modernization Fund.
4. „Absurdul” împăduririlor — o critică care se demolează singură
APCE numește „absurd” bugetul de 250 de milioane de lei pentru împăduriri, invocând eșecul PNRR-ului la acest capitol. Argumentul este, paradoxal, cel mai bun motiv pentru a continua finanțarea — nu pentru a o opri. Faptul că PNRR-ul a eșuat se datorează birocrației, ghidurilor schimbate de mai multe ori într-un an și unei piețe a serviciilor silvice insuficient pregătite să absoarbă volumul. Răspunsul corect nu este să eliminăm linia bugetară, ci să o construim mai bine: cu ghiduri stabile, plăți la termen pentru pepiniere și monitorizare bazată pe inventar forestier modern.
Iar 250 de milioane de lei nu este „absurd” — este modest în raport cu cele 2 milioane de hectare de terenuri degradate care au nevoie de împăduriri pentru a fi reintroduse în circuite economice sau de protecție. Este o sumă de pornire, nu de încheiere.
Concluzie și solicitări
ASFOR nu se opune progresului tehnologic. Susținem energia verde, susținem prosumatorii, susținem ținta europeană a decarbonizării. Dar susținem și un principiu mai vechi decât toate aceste politici: nu poți sări etapele civilizației. Înainte de a finanța instrumente sofisticate pentru o minoritate care are deja confortul de bază, statul are obligația elementară de a aduce apa în casa fiecărui român, de a curăța aerul din fiecare sat și de a încălzi eficient fiecare locuință.
Solicităm, în consecință: menținerea redirecționării către apă-canal, însoțită de un mecanism public de monitorizare a contractelor; crearea unui program „Rabla pentru Sobe” finanțat din AFM, cu prag minim de randament 80% și obligația utilizării biomasei forestiere; consolidarea bugetului pentru împăduriri, cu reformarea procedurilor și implicarea sectorului forestier în elaborarea ghidurilor.
Pădurea nu se grăbește — dar nici nu așteaptă la infinit. Nici cetățeanul care, în 2026, încă se spală la lighean.
Articol semnat de Ciprian Dumitru Muscă, Președinte al Asociației Forestierilor din România (ASFOR), ca răspuns la comunicatul Asociației Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE) privind bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pe anul 2026.
