O carte ce va apărea în luna ianuarie la Editura Kessel din Germania va cuprinde, în premieră mondială, numele unor arbori și arbuști din Europa de Est, inclusiv din România. Sunt specii care trăiesc doar la noi și nu au făcut până acum obiectul unei descrieri științifice. Cartea este încă în lucru, dar cel mai probabil manuscrisul va fi predat editurii în luna decembrie.
Colectivul care lucrează la acest studiu e compus din cercetători ai Facultății de Silvicultură din Suceava, dar și de la Cambridge University: Alan Crivellaro, Cătălin Roibu, Flavio Ruffinatto, Marian Știrbu, Cezar Tomescu.
Cartea se va numi „Macroscopic and microscopic identification of Easten european trees and schrubs”.
„Va fi o carte de referință. Înglobează peste 200 de arbori și arbuști din această zonă, care nu au fost descriși niciodată până acum. Nu descoperim noi roata acum, dar sunt specii care nu au prezentat interes. Sunt de exemplu specii de arbuști care nu au fost descrise niciodată. Cum ar fi o specie care trăiește la Vulcanii Noroioși, Nitraria schoberi. O specie endemică, numai acolo trăiește, la nivel de glob și o descriem pentru prima oară. După aceea avem Salcia de nisipuri – Salix rosmarinifolia – pe care o găsim în zona Hanu Conachi (Galați) sau o specie de sâmbovină dobrogeană, Celtis glabrata.
Zona asta a Europei de Est nu a fost explorată. Se credea că ceea ce s-a găsit în Alpi e valabil pentru toată Europa. Numai că nu este așa. Ce avem în Estul Europei este diferit de Centrul Europei. Speciile se adaptează la un climat un pic mai dificil, mai uscat, cu influențe continentale mai puternice – veri călduroase și ierni geroase. Noi asta facem în acest laborator (Laboratorul de Biometrie Forestieră), asta studiem: reacția speciilor la schimbările climatice. Trebuie să vedem ce specii sunt mai rezistente și care vor face față schimbărilor climatice prognozate”, a declarat pentru forestmania.ro, Cătălin Roibu, unul dintre cercetărorii implicați în proiect și coordonator al laboratorului de la Facultatea de Silvicultură din Suceava.
Cartea va apărea la Editura Kessel, dar și pe site-ul forestrybooks.com și oricine este interesat de acest domeniu fascinant va putea să o cumpere.