Într-un manifest comun fără precedent, liderii celor mai mari proprietari de păduri din Europa, Ulf Larsson (SCA) și Henrik Sjölund (Holmen), avertizează că ambițiile verzi ale Uniunii Europene se vor prăbuși dacă accesul la resursa de lemn sustenabil continuă să fie blocat de reglementări defensive. Mesajul lor este un semnal de alarmă și pentru România: o pădure „pusă sub clopot” nu salvează planeta, ci doar îngroapă economia circulară.
În timp ce la Bruxelles se desenează strategii pentru clădiri din lemn, ambalaje biodegradabile și combustibili verzi, pe teren, realitatea legislativă pare să lucreze în sens invers. Pe 16 martie 2026, într-un editorial tăios publicat în EUobserver, șefii colosilor suedezi SCA și Holmen au pus degetul pe rană: Europa vrea beneficiile lemnului, dar face tot posibilul să restricționeze recoltarea lui.
Eroarea de calcul de la Bruxelles: 1.5% vs. 7% din PIB
Analiza prezentată de Larsson și Sjölund scoate la iveală o subestimare cruntă a sectorului forestier în documentele oficiale ale Comisiei Europene. În noua Strategie pentru Bioeconomie (COM(2025) 960), industria lemnului este prezentată ca un sector de nișă, reprezentând doar 1,5% din PIB-ul UE.
„Este o miopie statistică periculoasă”, susțin liderii nordici. Dacă privim întregul lanț valoric – de la genetică forestieră și utilaje, până la construcții de tip CLT, bio-chimicale și industria celulozei – sectorul generează, în realitate, 7% din valoarea economică a UE și susține 17 milioane de locuri de muncă.
Paradoxul Suedez: Recoltă dublă, păduri mai bogate
Pentru silvicultorul român, asediat adesea de critici care cer „zero intervenție”, modelul nordic oferit de SCA (care administrează o suprafață cât Belgia) este lecția supremă de management activ.
În ultimele decenii, Suedia și-a dublat recolta de lemn, reușind în același timp să își crească stocul de masă lemnoasă. Secretul? O silvicultură intensivă, bazată pe știință: Plantare masivă, : 2-3 puieți puși în pământ pentru fiecare arbore recoltat, Management activ: Lucrări de îngrijire (rărituri, curățiri) care accelerează absorbția de dioxid de carbon, Substituție: Fiecare metru cub de lemn folosit în locul betonului evită eliberarea în atmosferă a unor cantități uriașe de emisii fosile.
„Nu ne putem încălzi cu strategii pe hârtie”
Critica principală vizează pachetul legislativ care include Legea Restaurării Naturii (Nature Restoration Law) și regulamentul LULUCF. Acestea tind să trateze pădurea exclusiv ca pe un „muzeu al carbonului”, ignorând potențialul ei de motor industrial.
„Europa nu poate livra ambițiile de bioeconomie fără un angajament clar de a crește oferta de lemn,” avertizează CEO-ii. Ei subliniază că biomasa primară (lemnul care vine direct din pădure) este esențială. Ideea că putem susține bioeconomia doar prin reciclare și „circularitate” este o utopie matematică: ai nevoie de fibră proaspătă pentru a menține sistemul în funcțiune.
Ce înseamnă asta pentru România?
Mesajul nordicilor rezonează puternic în România, cu un potențial uriaș de creștere în sectorul construcțiilor din lemn și al bioenergiei, se află în aceeași menghină: presiunea pentru protecție strictă vs. nevoia de dezvoltare rurală.
Dacă giganți precum SCA și Holmen se simt amenințați de „abordarea defensivă” a Bruxelles-ului, sectorul forestier românesc – mult mai fragmentat – riscă să fie strivit de birocrația climatică.
Concluzia este simplă: Tranziția verde are nevoie de materie primă. Iar materia primă nu crește în birourile de la Bruxelles, ci în pădurile gestionate cu responsabilitate și curaj industrial.
