Sala Unirii din Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia sărbătorește astăzi Ziua Națională printr-o serie de evenimente culturale. Din program face parte și o expoziție de icoane pe sticlă realizate de Florin Poenariu, cel mai tânăr Tezaur uman viu al țării. Un meșter al lemnului, la origini, dar care a pășit, la un moment dat, pe urmele străbunilor săi, mari iconari, și a rămas acolo.
Pe 25 octombrie 2020, Florin Poenariu a primit din partea Ministerului Culturii una dintre cele mai onorante distincții, cea de Tezaur Uman viu. La doar 47 de ani.
Programul Tezaure Umane Vii este o inițiativă a UNESCO privind salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial ce vizează identificarea și recunoaşterea la nivel național a celor care creează și, implicit, păstrează valorile tradiționale.
Diploma venea după ce Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Daniel, îl recompensase pe Florin Poenariu cu premiul I la Concursul Național „Icoana Ortodoxă – Lumina Credinței”, secțiunea Cruce profesională de lemn. Pentru că, în ceea ce îl privește, la început a fost lemnul…
Florin nu se ocupa de pictat icoane pe sticlă, în tinerețea sa. Era o întreagă „dinastie” în familia lui care făcuse acest meșteșug și adusese lumină în căsuțele mici din Transilvania, de pe Valea Sebeșului. Nu și el… El era tâmplar. Lucrul cu lemnul i se părea mai cald, mai la îndemână. Mai util omului – făcea de toate, de la scaune, la mese, rame de geam… Mătușa Maria Poenariu era reprezentanta de seamă a iconarilor din familie. Iar el îi lucra ramele pentru icoane. Ea trebuie să fi văzut „ceva” în acele rame lucrate cu talent. Și a tot insistat pe lângă nepot să încerce și el sticla… Nu de alta, dar se stinge dinastia, ea fiind ultima din familie care ducea meșteșugul mai departe. Meșteșug pornit de Savu Poenariu pe la 1800.
„Icoana e chipul lui Dumnezeu. O icoană este o icoană”, spune Florin Poenariu pentru forestmania.ro. Am vorbit cu el pe când se pregătea de expoziția de Ziua Națională. Un om dintr-o bucată, onest, deschis…
Preoți, artiști, jurnaliști sau oameni simpli care au cumpărat câte o icoană au scris frumos despre el, de-a lungul anilor. Este invitat peste tot, este „Icoanarul din Laz”, „Iconarul de pe Valea Sebeșului”. Este un brand. Dar laudele nu l-au schimbat. Cu toată faima, pare că a rămas același tâmplar modest care stătea pe lângă mătușa Maria și „fura” meșteșugul…
„Icoanele dădeau lumină în casele vechi și întunecoase. Dădeau culoare”, explică el.
„Florin Poenariu, cu un excepţional talent nativ duce mai departe tradiţia celebrei şcoli de iconari pe sticlă din localitatea Laz, judeţul Alba, întemeiată în secolul al XVIII-lea de unul din strămoșii săi, Savu Poienaru. Florin Poenariu este un artist consacrat, cunoscut și recunoscut, apreciat și admirat atât în țară, cât și în străinătate, iar compoziţiile sale realizate pe sticlă de manufactură, care dau lumini nebănuite, sunt încadrate de rame sculptate de iconar cu motive decorative atât de caracteristice sculpturii populare în lemn”, scrie despre el un preot…
„Am un atelier de prelucrat lemn. O perioadă nu am intrat în el, dar acum am mutat toate utilajele la mine acasă, în vechiul grajd, și în această iarnă mă ocup să îl aranjez și din primăvară reiau lucrul.
Fac orice din lemn, de la rame, la mobilă. Mă gândesc să îmbin tâmplăria cu pictura și să fac și mobilier pictat. Aici pe Valea Sebeșului, se construiesc multe case, cabane din lemn, și au nevoie de mobilier”, ne spune Florin.
Icoana pe sticlă nu e ceva simplu… Mai ales când faci asta într-un stil anume, cu materiale anume.
„În România nu ai de unde să cumperi sticlă lucrată manual. Așa că o iau din Germania, de la un atelier. E destul de scumpă, în jur de 400 de euro metrul pătrat. Am o cutie specială din lemn pe care mi-am făcut-o ca să transport sticla. Este o călătorie plină de emoție, pentru că e un drum lung, iar sticla e prețioasă. E mai valoroasă decât mașina cu care o transport”, ne povestește iconarul.
„Chipul lui Dumnezeu se face cu cele mai bune materiale”, consideră Florin Poenariu.
Sticla făurită manual e unduită, ceea ce conferă icoanelor un efect special, unic de fiecare dată. E vorba de lumina care pare că se mișcă… Cumva, nu sunt două la fel, chiar dacă sunt decupate părți din aceeași „foaie”.
„Eu și foița de aur folosesc de cea mai bună calitate. Sunt mulți care spun că fac icoane pe sticlă, dar la nivelul țării sunt cam 15 – 20 autentici. Acum 200 de ani, bunii mei foloseau sticla suflată, pe care o „călcau” cu lemn…
Sunt destui cei care apreciază o icoană autentică. Oameni profunzi, educați. Faptul că în anumite zone a pătruns vulgaritatea este doar vina noastră… Când vorbim despre icoane, putem face diverse comparații. Ca între Dacie și Mercedes, de exemplu. Ambele sunt mașini, au patru roți și volan. Dar…”
Icoana pictată pe sticlă a pătruns în Transilvania în secolele 17 – 18, pe filiera Bavaria – Boemia. Se pare că o sectă religioasă stabilită în părțile Albei ar fi adus aici meșteșugul, care a început la noi la Mănăstirea Nicula. Picturile lor se caracterizau printr-un desen naiv, dar foarte sugestiv, și printr-o compoziție simplă și clară, fără proporții anatomice și de perspectivă, dar echilibrată cromatic.
În timp, meșterii care au deprins arta picturii pe sticlă au devenit mici comunități ale aceleiași familii. Cum e și familia Poenariu.
Așadar, pe 25 noiembrie, acum doi ani, Florin a primit recunoașterea UNESCO.
„Acest lucru certifică faptul că ceea ce fac, fac bine. Este o garanție, dacă vreți. De regulă, titlul se oferă celor mai în vârstă, dar iată că eu am devenit cel mai tânăr tezaur…
Ce înseamnă asta? Că cei mai buni din domeniul meșteșugurilor tradiționale sunt promovați, recompensați. Dar este un titlu onorific. Nu vine cu o rentă, ca la sportivi… Toată lumea e mândră, este extraordinar, trebuie să te bucuri. Dar în același timp trebuie să continui „să dai din coate” ca să supraviețuiești.
Pentru cei care cunosc programul, este o performanță. Pentru că aici, fiind vorba de UNESCO, nu e cu tras de sfori. Este o comisie de etnologi de la cele mai presitigioase muzee din țară care analizează dosarul. Dosarul cuprinde recomandări de la anumiți oameni care garantează pentru autenticitatea meșterului și artei sale. Pe mine m-a recomandat academicianul Marius Porumb, doctor în istoria artei”, ne mai explică Florin Poenariu.
Și iată ce spune acad. prof. Marius Porumb, Directorul Institutului de Arheologie și Istoria Artei despre artistul nostru:
„Florin Poenariu este un vrednic urmaș al străbunilor săi iconari, talentul și penelul său reînviind duhul vechilor icoane, ducând mai departe o tradiție de mare valoare, demonstrând că centrul artistic de la Laz este viu și activ și azi, în secolul XXI. Este un virtuoz care îmbogățește repertoriul iconografic și decorativ, utilizând pentru suportul picturii sticla de manufactură, ce dă lumini nebănuite, ca în vechile icoane. Scenele sunt încadrate de rame sculptate de iconar, cu motive decorative atât de caracteriste sculpturii în lemn”.
„Când reproduci icoane ale înaintașilor, este o lucrare de smerenie și umilință, o cale spre desăvârșire. Eu încerc să duc acest meșteșug mai departe, cu admirație față de înaintași, pentru că ei au fost cei care au trudit la a ne lăsa nouă o prețioasă moștenire, iar satul Laz să rămână un reper al iconografiei pe sticlă din Transilvania”, spune Florin.
El are doi copii mici, de 5 și 7 ani. La care se uită cu speranța că vor continua arta lui Savu Poenariu, astfel încât să ajungă la trei secole de pictat icoane pe sticlă…
