Guvernul Jean Castex trebuie să se pronunțe în zilele următoare asupra unei probleme de arbitraj cu privire la orientarea politicii forestiere. Cu această ocazie, aproape 600 de oameni de știință, asociații și actori din sectorul forestier – lemn fac un apel la guvern să susțină o viziune pragmatică a sectorului și cer o „reconciliere” între producție și biodiversitate.
Redăm scrisoarea celor 600:
„În timp ce guvernul se pregătește să ia decizii în urma Conferințelor Naționale pentru Păduri și Lemn, noi, oameni de știință, asociații, actori din sectorul forestier-lemn, îi solicităm să ia decizii pentru a reconcilia, în sfârșit, politica de producție a lemnului și politica de conservare a biodiversității într-o singură politică forestieră.
Pădurile noastre suferă din cauza schimbărilor climatice și, totuși, poate nu am avut niciodată atât de mult nevoie de ele.
Fixarea și stocarea carbonului, producția de lemn, stabilizarea solului, reglarea ciclurilor apei, habitate pentru floră și faună: pădurile oferă multe servicii, cel mai adesea gratuit.
Totuși, după cum arată cele mai recente statistici de la Institutul Național de Informații Geografice și Silvice – și pentru prima dată de la mijlocul secolului al XIX-lea – creșterea volumului de lemn în pădure încetinește sub efectul unei triple presiuni: scăderea creșterii, creșterea recoltării lemnului, creșterea mortalității anumitor specii de arbori.
Această criză nu este temporară, ea constituie un fapt care destabilizează și pune sub semnul întrebării practicile de gestionare a pădurilor. Într-un context de incertitudine tot mai mare, pe ce baze ar trebui să se întemeieze o nouă politică forestieră?
Europa a deschis dezbaterea prin adoptarea unei strategii pentru păduri care propune o viziune puternică: biodiversitatea este pusă la baza măsurilor de consolidare a rezistenței pădurilor. O viziune care nu înseamnă o sanctuarizare a pădurilor, dar care recunoaște că pădurile sunt ecosisteme a căror bună funcționare ecologică trebuie menținută sau restaurată, pentru că reprezintă singura garanție reală a rezistenței și rezilienței în fața riscurilor ce ne așteaptă.
Cu toate acestea, în ciuda angajamentului internațional al Europei în cadrul Convenției privind diversitatea biologică, politicile publice implementate nu au reușit să stopeze erodarea biodiversității sau să restabilească echilibrul ecosistemelor noastre. Dacă această eroziune este deosebit de puternică în zonele agricole, pădurea nu face excepție: conform ultimei evaluări efectuate în cadrul directivei habitate-faună-floră, mai mult de trei din patru habitate forestiere monitorizate se află într-o stare de conservare defavorabilă.
Sunt cunoscute practicile care fac posibilă reconcilierea exploatării pădurilor cu biodiversitatea, iar dezbaterile din cadrul Conferințelor Naționale Păduri și Lemn au relevat că acestea au fost destul de consensuale: menținerea climatului forestier, amestecul de specii, conservarea și refacerea mecanismelor care permit diversitatea genetică, prezența arborilor de dimensiuni mari în arborete.
Provocarea acum este de a le plasa în centrul unei noi politici forestiere printr-o mai bună condiționare a ajutoarelor publice, prin modernizarea impozitării pădurilor sau prin consolidarea componentei de biodiversitate și climă a documentelor de management în pădurile publice și private.
Primele lecții pot fi extrase din experiența planului de reînnoire și adaptare a pădurilor la schimbările climatice lansat de guvern în toamna anului 2020.
Criterii de diversificare de departe insuficiente, introducerea speciilor exotice fără o evaluare științifică riguroasă, timpi prea rapizi care fac imposibilă furnizarea de puieți adecvati, dar mai ales confuzie majoră cu privire la obiectivul principal: o strategie de adaptare nu poate fi redusă la un program masiv de plantații pentru înlocuirea pădurilor existente.
Credem că o strategie de adaptare promițătoare și eficientă este să încercăm mai întâi să susținem și să îmbunătățim ceea ce există, ori de câte ori este posibil. Acest demers, desigur mai tehnic, propune, printre altele, menținerea la maxim a gradului de închidere a coronamentului și a sub-arboretului, îmbogățirea și diversificarea arboretelor considerate sărace din punct de vedere productiv, cele omogene sau monospecifice, dar care oferă și ele servicii de mediu și să accentueze măsurile de protecție a solului care sunt esențiale pentru sustenabilitatea ecosistemului forestier.
Din păcate, acest tip de silvicultură este foarte puțin susținut de autoritățile publice. Aceasta nu este însă o alegere ideologică, ci una pragmatică: cu secete din ce în ce mai frecvente, tăierea netă a suprafețelor mari, urmată de plantații este un pariu din ce în ce mai riscant, după cum arată ratele record de mortalitate în plantațiile tinere din ultimii ani.
Interesul climatic al acestei practici este discutabil, mai ales atunci când este asociat cu lucrări asupra solului și utilizarea cu precădere a energiei din lemn, ceea ce crește emisiile imediate de carbon și, prin urmare, este contraproductivă.
Dacă plantațiile și împăduririle sunt esențiale, prioritatea trebuie să fie și încercarea de a restabili cât mai repede o dinamică naturală cu un amestec de specii adaptat schimbărilor climatice și reducerea expunerii la riscuri, în special la incendii.
Păstrarea biodiversității și a funcționării ecologice a pădurilor nu înseamnă renunțarea la producția de lemn. Dimpotrivă, trebuie să o garantăm pe termen lung, fără a exclude celelalte servicii oferite de păduri”.
Scrisoarea este semnată de reprezentați ai asociațiilor de protecție a mediului, cercetători, experți forestieri, profesori.
Sursa și lista semnatarilor: lejdd.fr
