DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

DESCARCĂ APLICAȚIA:

16.1 C
București
18.2 C
Sibiu
16.4 C
Suceava
13 C
Covasna
14 C
Piatra Neamț
13 C
Braşov
13.5 C
Bistrița
13.8 C
Râmnicu Vâlcea
duminică, mai 19, 2024

Georgeta Coroș îngrijește păduri de 32 de ani: „M-am făcut silvicultor ca să fiu șefa tatii!”

Recomandate

Cu ocazia zilei de 1 Martie, forestmania.ro prezintă un miniserial dedicat femeilor din silvicultură și sectorul forestier. Câteva portrete și povești de viață ale unor doamne care s-au dedicat trup și suflet muncii lor. Astăzi vă prezentăm povestea doamnei Georgeta Coroș, responsabil cu regenerarea în cadrul Direcției Silvice Iași.

Fiecare are un motiv pentru care a vrut să lucreze în silvicultură. Georgeta Coroș are unul mai puțin obișnuit: când era mică își dorea să fie șefa tatălui ei, care lucra în exploatare forestieră, la mecanizare. Spune asta râzând, pentru că de fapt nu voia să îi dea „ordine”, ci să fie colegi… Tati era amuzant, mereu vesel, sfătos. Cum să nu vrei să lucrezi cu el? Până la urmă, a ajuns acolo. Dar ce drum greu a fost!

Matematică. Și multe posibilități

Georgeta era elevă la Colegiul „Costache Negruzzi” din Iași, iar drumul său în viață se întrevedea lin, fără obstacole. Era bună la matematică, mai ales. Dar și la restul materiilor. Un copil serios. Avea nenumărate opțiuni și oportunități, după liceu. Centru universitar, Iașul atrage an de an mii de tineri și are, pentru toți, variante de reușită. Greu de crezut, dar așa era și atunci, în anii 80. Georgeta și colega ei de bancă, Ana, priveau însă ceva mai departe de Copou. Se gândeau să dea la Silvicultură la Brașov! „Ce idee!…”, le-a spus dirigintele, profesor de franceză și un om rafinat, pentru care femeia avea cu totul alt rost în societate. „Doar n-o să vreți să stați încălțate cu cizme de cauciuc și să umblați prin noroaie? Ce fel de femeie e aceea în cizme de cauciuc??”, spunea el, vădit nemulțumit.

Și totuși…

„Tata lucra în pădure. Cu tata mă înțelegeam tare bine și mi-aș fi dorit să lucrez cu el. M-am făcut silvicultor ca să fiu șefa tatii, vă spun sincer! Mă gândeam că să mai asculte și el de mine!”, râde azi Georgeta. Se uită cu drag în urmă și tot ce vede o emoționează și îi umple sufletul de bucurie.

„Când le-am spus că vreau să dau la Silvicultură, mama s-a supărat, tata s-a bucurat. Nu s-au opus… Mai ales tata. Și vă spun și de ce. El a vrut inițial să meargă la Conservator, la instrumente de suflat. S-a și înscris, dar bunica, mama lui, s-a dus și i-a retras dosarul. Doar n-o să te faci lăutar!, i-a spus. Avea nevoie de un băiat la muncă, nu de un „artist” plecat mereu prin turnee. Faptul că el nu a putut face ce și-a dorit m-a ajutat pe mine: nu m-a împiedicat să-mi urmez pasiunea”, povestește Georgeta Coroș pentru forestmania.ro.

27 pe loc

Pe vremuri, admiterea la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov era destul de complicată, iar concurența era uriașă. Locurile erau împărțite pe incorporabili și neincorporabili. Georgeta viza, desigur, locurile de la neincorporabili, adică 6 pe țară. Locul ei era râvnit de încă 26 de tineri din toate județele. Deci, 27 pe un loc. A venit cu colega ei de bancă, Ana, și au dat examenul. Cu emoții și cu gândul că nu prea au șanse.

„Când s-au afișat rezultatele, trebuia mers acolo. S-a dus tata. I-am spus să facă cumva să intru! Să mă înscrie la seral, orice!”, își amintește râzând Georgeta. A intrat a doua, iar Ana a patra. Și-au făcut bagajele și au ajuns la Brașov în octombrie 1982.

Ca frații

Cu toții, cei din anul I erau cam 120. S-au legat unii de alții și, de atunci, se văd cu toții o dată la 5 ani. Unul dintre colegi era tocmai din Costa Rica. Este azi administratorul unui parc natural la el în țară și, cu familia, a deschis un mic local pe care l-a numit „Brașov”, în amintirea anilor de studenție…

„Am fost și suntem ca niște frați, mulți frați. La una din întâlniri chiar a zis cineva să facem un azil de bătrâni doar pentru noi. Și, când o fi, să ne adunăm să stăm toți în el! Să îi zicem Căminul 5 sau Căminul 9, cum era la facultate… Când ne vedem, întinerim cu 30 de ani. Ne uităm unii la alții și îi vedem pe cei de atunci, tineri și frumoși, nu pe cei de azi”, ne mai spune doamna inginer.

Un drum anevoios

După anii de studenție, Georgeta a devenit inginer silvic și a primit repartiție, în 1987, la Sectorul de exploatare Huși, ce ținea de IFET Iași. A lucrat la proiectare, făcea devize pentru exploatările forestiere, mergea și în parchete. Aici a ajuns să fie colegă cu tatăl său, dar nu pentru mult timp. S-a căsătorit și și-a urmat soțul, în București. A lucrat pentru o vreme la ICAS, la Ștefănești. Dar s-a întors acasă… În 1992 s-a angajat la Ocolul Silvic Dobrovăț.

„Mă trezeam la 4 și 40 dimineața. Luam trenul de la Iași la Bîrnova. Ajungeam la 6.30. Mergeam apoi 3 kilometri pe jos, până într-un loc unde aveam bicicleta. Și apoi mergeam 15 kilometri cu bicicleta până la ocol. La 8 eram în sediu. Acel drum era destul de greu… Am întâlnit tot felul de animale, chiar o turmă cu peste 50 de mistreți, mari și mici. M-am oprit, că traversau. Nu m-am mișcat, i-am lăsat să treacă. Probleme nu am avut niciodată… Aveam o secure legată de bicicletă. Dar era așa de bine legată, că ar fi fost inutilă. Până o desfăceam eu…

Mă întâlneam, la orele-acelea, cu preotul. El se ducea la cosit. Fiecare cu unealta lui”.

Trei ani a făcut acest drum, zi de zi, vară, iarnă, ploaie, arșiță, ger…

După Dobrovăț, a ajuns la Ocolul Silvic Ciurea, la doar 7 kilometri de casă. Stă la bloc, în același apartament primit pe vremuri.

Georgeta este azi responsabil cu regenerarea pădurilor în Direcția Silvică Iași. Parte din pădurile prin care se plimbă azi ieșenii și nu numai sunt plantate și îngriite de mâinile ei…

Dar a luat-o de jos, treaptă cu treaptă.

La Ciurea a fost șef de district, singura funcție de conducere pe care a avut-o. N-a pasionat-o cariera în acest fel, de a ajunge în funcții. Avea în echipă 5 pădurari. Făceau și razii în timpul nopții, a făcut și cărare pentru vânători. Cum? Cu calul, de care au legat un buștean. „Erau minus 20 de grade. Eram cu unul dintre pădurari și… îmi venea să plâng. Trebuia însă să pregătim vânătoarea de mistreți. Nu te întreabă nimeni dacă vrei, dacă ai chef sau dacă ți-e frig. E greu… Dar sunt lucruri pe care nu le uit și de care îmi amintesc cu drag”.

Iată un alt moment: „Am întâlnit doi bărbați care scoteau din pământ un carpen, folosind un topor. Eu eram singură, ca armă puteam folosi doar ciocanul de marcat din rucsac. Care e un fel de ciocan de snițele. I-am certat, i-am luat tare: Ce faceți aici??!! Le-am luat toporul. L-am cărat și pe ăla până la cantonul silvic! Nu am pățit nimic, pentru că oamenii nu erau răi în vremea aceea. Acum m-aș îngrozi să dau peste doi inși!”

Mai erau și faze haioase. La un moment dat, pe la începuturi, șeful de ocol de la Dobrovăț i-a spus că într-un loc „dudăul e până la brâu”. „Eu nu știam ce e… M-am dus să văd și am văzut o plantă cu flori albe. Am zis că uite, am mai învățat ceva. Eram bucuroasă. I-am povestit tatii. Și el a râs de mine… Mi-a zis că dudăul e orice buruiană… Vedeți, povața altuia e foarte prețioasă, mai ales în meseria noastră. Am învățat mereu de la tehnicieni. La ședințe se făceau analize și erau adevărate lecții”.

Cu privirea în sus…

Se fac 30 de ani de când Georgeta a plantat, la Dobrovăț, mii de puieți. Azi sunt pădure.

„Eu sunt Muma Pădurii”, spune, râzând. E glumeață ca tatăl ei.

Trebuie că are o mare satisfacție când se uită în sus și vede arborii falnici plantați cu mâna ei… Moment în care și-aduce aminte de toți cei care comentează în mediul online despre păduri. Și se enervează.

„Toată lumea e azi specialistă în silvicultură! A intrat în capul lor că dispare pădurea… O prostie imensă! Ei nu văd milioanele de puieți de dedesubt. Nu văd acest schimb de generații. Eu fac aceeași muncă și respect aceleași principii de 30 de ani! Avem păduri superbe și foarte bine îngrijite de silvicultorii români. Noi am făcut carte serioasă. Acum sunt formatori de opinii oameni care nu au studii în domeniu. Vorba cuiva, „universitatea Facebook!” Pornesc revolte, semnează petiții și solicită vehement lucruri pe care nici nu le cunosc. Un singur lucru simplu trebuie să înțeleagă toată lumea: Pădurea este o resursă re-ge-ne-ra-bi-lă!”.

Mai multe articole

6 COMENTARII

  1. Silvicultura….o activitate care se desfășoară sub patronajul sufletului…
    Nu oricine o poate desfășura cu rezultate remarcabile așa cum a făcut d-na Georgeta Coroș !
    Cu tot respectul va adresez cele mai sincere felicitări !!!

  2. Mă bucur că și rămas ultima ” mohicana” în cadrul DS IAȘI! Felicitări sincere pentru postările tale de suflet și bun simț, pentru perenitatea și importanța pădurilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi