În timp ce regele Charles al Marii Britanii se află în România însoțit de un specialist în botanică și laudă pădurile și biodiversitatea de la noi din țară, guvernul englez a introdus o măsură care limitează transporturile de stejari în sud-estul Angliei. Motivul: o specie invazivă de molie, anunță theguardian.com. Molia procesionară a stejarului a fost observată pentru prima dată în grădinile din sud-vestul Londrei în anul 2006.
Măsurile stricte de biosecuritate, inclusiv tratamentul rapid al focarelor și interzicerea transportului de stejar către sau dinspre zonele afectate, au făcut ca molia să fie în principal „ținută” în capitală. Conform Comisiei Forestiere, aceasta și-a extins însă aria de răspândire cu aproximativ două mile pe an până în 2016. De atunci, răspândirea s-a accelerat la cinci mile pe an și a fost observată deja în afara Londrei.
Comisia a instituit o „barieră” care se întinde de la Colchester la Oxford și de la Eastbourne la Southampton, cu cazuri raportate în întreg perimetrul. În zona respectivă, va exista un program anual de supraveghere și control, care implică detectarea moliei și tratarea stejarilor infestați, precum și monitorizarea arborilor aflați în apropiere. Persoanele care dețin un stejar infestat în zona respectivă pot primi un „aviz legal de sănătate”, care le obligă să întreprindă acțiuni precum tratarea și monitorizarea arborilor afectați și a celor din jur.
Există, de asemenea, o interdicție privind transportul buștenilor mari de stejar din barieră în zonele fără dăunător, cu excepția cazului în care arborii au fost crescuți pe tot parcursul vieții lor într-un loc cu protecție completă împotriva moliei procesionare a stejarului și s-a constatat că sunt „liberi” de insecte.
Răspândirea moliei, conform experților, avansează rapid prin Surrey și se îndreaptă către Hampshire. Andrew Hoppit, managerul proiectului, a declarat că a fost incredibil de dificil să se controleze cazurile de molie și că este puțin probabil ca răspândirea acesteia să fie oprită.
Omizile sunt considerate dăunătoare deoarece se hrănesc cu frunzele mai multor specii de stejari, ceea ce poate duce la golirea de frunze în cazul populațiilor mari. Acest lucru slăbește arborele, făcându-l mai vulnerabil la alți dăunători și la alte boli.
Insectele sunt greu de observat, deoarece larvele au doar aproximativ 2 mm în lungime când apar în primăvară și au tendința de a rămâne în zona coronamentului. Odată ce au crescut, se deplasează mai jos, pe trunchi.
Principalul tratament constă în aplicarea unui pesticid, dar acesta poate afecta și alte insecte, inclusiv polenizatorii utili. Experții au sugerat încurajarea prădătorului natural al moliei, musca parazitară Carcelia iliaca, prin cultivarea plantelor pe care le preferă, cum ar fi Hasmațuchi.
Profesoara Nicola Spence, directorul Organizației Naționale pentru Protecția Plantelor a declarat: „Stejarii sunt o parte iconică a peisajului britanic. Raportarea oricăror observații privind molia procesionară a stejarului către Comisia Forestieră va minimiza răspândirea dăunătorului și va reduce impactul negativ pe care îl are asupra sănătății arborilor. Larvele și cuiburile lor pot provoca iritații atunci când sunt atinse de către oameni. De aceea, i-aș sfătui pe cei care locuiesc în Londra și în zonele învecinate să evite contactul cu acest dăunător”.
Sursa: theguardian.com