Comisia Europeană a dat undă verde comercializării larvelor de gândac de bălegar (Alphitobius diaperinus) după ce Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a adăugat acest tip de insectă pe lista celor potrivite pentru comercializare și consum uman.
Alphitobius diaperinus face parte din familia Tenebrionidae (gândacii „întunecați”). Mai sunt cunoscuți ca „viermele mic” sau „gândacul de gunoi”.
Comisia Europeană a solicitat cercetătorilor un studiu complex despre aceste larve până să ia decizia de a le propune pentru consumul uman. În cursul cercetării, specialiștii au analizat larvele în condiții septice, de laborator: au separat ouăle de insectele adulte și au supravegheat eclozarea separată. După eclozarea din ouă, larvele au crescut în recipiente dedicate, realizate din materiale certificate pentru contactul cu alimentele. Ei au precizat că nu au utilizat produse medicinale veterinare în timpul creșterii larvelor.
O listă care tot crește
Europa a aprobat până acum pentru alimentația umană patru specii de insecte: viermele galben de făină, lăcusta călătoare, greierele de casă și larva gândacului de bălegar. Acestea se pot comercializa sub diverse forme – pasta, pudră, congelate și există deja o multitudine de rețete în compoziția cărora pot fi folosite.

Analizate la nivel chimic, insectele sunt alimente nutritive. De exemplu, insectele uscate pot conține până la 60% proteine (un file de vită conține 27%), iar unele omizi conțin până la 80%. Acestea conțin, de asemenea, vitamine, minerale și grăsimi.
Se estimează că există aproximativ 1.900 de specii de insecte pe care oamenii le pot mânca.
De exemplu, viermii Maguey sunt larvele a două specii de fluturi care se înmulțesc pe agave, plantele din care se face tequila. În Mexic, țară din care și provin, sunt considerații delicatese și se vând la prețuri foarte mari, deoarece sunt dificil de obținut.

Se consumă prăjiți, ca antreu, și se spune că au o aromă delicată care amintește de agave, tequila și mezcal.
Pentru mai multe detalii am cerut o opinie profesorului Constantin Ciubuc, unul dintre cei mai buni specialiști români în insecte, biolog și fost director al stațiunii de cercetări din Sinaia a Universității din București, Facultatea de biologie.
„Este un coleopter din familia Tenebrionidae, ordinul Coleoptra. Este un gândac micuț, maroniu, are câțiva milimetri lungime ca adult. Are o biologie sofisticată… Trăiește în zone tropicale, în general în aglomerări de păsări. În astfel de zone o femelă depune cam o mie de ouă din care ies niște larve micuțe, maronii. Din câte am văzut, pentru consumul uman vorbim de crescătorii speciale. În condiții naturale, însă, acești gândaci pot crea probleme… Ei pot purta anumiți paraziți ce produc tulburări ale sistemului digestiv la păsări și animale. Dar în crescătorii probabil că problema este eliminată. Cu toate acestea, eu ca simplu cetățean, nu am certitudinea că nu pot transmite un virus sau altul”, a declarat profesorul Ciubuc pentru forestmania.ro.

În plus, din punctul său de vedere mai e o problemă:
„Pe mine mă deranjează foarte mult această… resetare care se dorește. Sunt total împotriva acestui trend de a mânca insecte. Pare că au înnebunit cu toții! În istoria sa, omul nu a consumat insecte. Căuta, săracul de el, miere, plante, rădăcini și animale pe care le vâna. Toată această discuție la nivelul UE are la bază amprenta de carbon. Numai că ei ar trebui să se uite în altă parte, la acele substanțe care chiar distrug ozonul și care sunt produse de marile centrale din China, India, Pakistan. Ei se ocupă de câteva vaci care chipurile poluează în loc să se îndrepte spre cei cu adevărat vinovați! Cred că la noi, în România, această modă nu va prinde, nu vor reuși… Pentru că țăranii noștri n-or să cultive gândaci în loc să crească porci, vaci sau găini!”, a mai punctat profesorul Ciubuc.
Sursa: efsa.europa.eu
Să mănânce ei cu tot neamul lor lighioanele alea!!! Nenorociții de europeni o să ajungă în câțiva ani mai rău decât asiaticii. Rușine Europa!!!