DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

20 C
București
16.2 C
Sibiu
17.8 C
Suceava
11.4 C
Covasna
13.6 C
Piatra Neamț
12.4 C
Braşov
14.1 C
Bistrița
14.5 C
Râmnicu Vâlcea
marți, septembrie 17, 2024

Începe reorganizarea Romsilva. Sîiulescu: „Reașezăm sistemul”

Recomandate

În aceste zile se creează în Romsilva o echipă care va avea ca obiectiv reorganizarea regiei, prin formularea unei noi metodologii de gradare în toate structurile. Peste 800 de oameni au părăsit Regia Națională a Pădurilor din octombrie 2023 și până în prezent, prin pensionare la termen sau anticipată, prin urmare se impun câteva modificări. Una dintre ele presupune mărirea suprafețelor cantoanelor.

„Plecăm de la ideea de a face din Romsilva o companie compactă, suplă, eficientă. A fost un val de pensionări și analizăm care sunt cele mai bune soluții. Formăm o echipă de negociere a Contractului Colectiv de Muncă, pentru că expiră în acest an, și, totodată, vrem să reașezăm sistemul, pentru că este un moment prielnic.

Lucrurile s-au schimbat. Ne-am îmbunătățit sistemul de pază, avem supraveghere video pe care o vom și extinde, există sisteme de urmărire. Nu mai sunt tăieri ilegale cum erau pe vremuri, nivelul e foarte redus. Și atunci avem în intenție să mărim suprafețele cantonale. Unele posturi de pădurari este posibil să le transformăm în gestionari de masă lemnoasă”, a explicat, pentru forestmania.ro, directorul general al RNP, Marius Sîiulescu.

Marius Dan Sîiulescu, fost director al Direcției Silvice Vâlcea, a fost numit pe 15 ianuarie director general al Romsilva.

Activitate blocată

În ceea ce privește partea de exploatare, șeful regiei spune că activitatea e blocată de întârzierea publicării în Monitorul Oficial a amenajamentelor silvice, dar și de revizuirea de mediu a amenajamentelor.

„Avem suprafețe în peste 100 de ocoale silvice supuse revizuirii de mediu și 22 de amenajamente care urmează să fie publicate în Monitorul Oficial.

Avem masă lemnoasă pusă în valoare, pe care o vom oferi la licitațiile viitoare. Venim cu stocuri din 2023, atât pe picior, cât și fasonat, iar la licitațiile de anul trecut, pentru producția anului 2024, s-a adjudecat 75% din masa lemnoasă oferită la licitație.

Vreau să subliniez că asigurăm continuitate în managementul pădurilor statului, că ne perfecționăm, că investim în depozite, piese de schimb pentru utilaje și drumuri, deschidem bazinete noi. Nu există nicio intenție la nivelul conducerii regiei să facem vreo restructurare de personal și nici să scădem cantitatea de lemn pe care o punem pe piață”, a completat directorul general al RNP.

Am mai scris despre reforma RNP și ce presupune ea, AICI.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi