ForestMania

Invenție românească: un nou tip de „BCA”, făcut din resturi de lemn

La Universitatea „George Bacovia” din Bacău a avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, prezentarea unei inovații în domeniul construcțiilor: un produs unicat fabricat în Bacău, numit CaloriBlock. Prezentarea a fost făcută sub titlul „Performanțe termice superioare prin valorificarea deșeului lemnos”, iar participanții au fost cadre didactice ale Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași – Facultatea de construcții și instalații și de la Universitatea „George Bacovia” din Bacău, arhitecți și antreprenori din acest domeniu de activitate și, constructori și membri ai administrației centrale și locale.

În centrul atenției a stat conceptul de fabricație a blocurilor de zidărie din așchii de lemn, un produs conceput și realizat de un grup de profesori de la Facultatea de construcții și instalații din Iași cu sprijinul unui antreprenor din Bacău.

Blocurile de zidărie „CaloriBlock” sunt realizate prin utilizarea deșeurilor de lemn sub formă de așchii, provenite din reciclarea materialului lemnos, ușor de folosit la ridicarea pereților interiori și exteriori de zidărie, la construcții civile și industriale.

Detalii de la producător

Și iată ce spun producătorii:

Pornind de la o realitate pe cât de veche pe atât de puțin folosită în tehnică, am studiat procesul de mineralizare artificială.

Mineralizarea reprezintă acoperirea unui compus organic cu altul de natură anorganică, in cazul nostru mineral. Această biomasă  vegetală reprezintă materia primă necesară realizării unui nou model de bloc de zidărie intitulat generic – CALORIBLOCK.

Produse de construcție pe bază de minerale, lasă pereții să respire, nu lasă loc dezvoltării microbilor și microorganismelor, nu emit solvenți sau alte substanțe toxice. Sunt complet sănătoase!

Calitățile deosebite ale blocului de zidărie sunt conferite de dispunerea haotică a așchiilor mineralizate, având o structura poroasă care astfel îi conferă calități deosebite de izolare termică și acustică.

Un mare avantaj este și faptul că prin modalitatea de execuție se asigură eliminarea punților termice, pentru realizarea unei foarte bune izolări, lemnul fiind un foarte bun izolator. Astfel se elimină în totalitate condensul sau igrasia. Pentru o rezistență termică ridicată, in blocurile de zidărie se pot monta materiale izolatoare specifice (vată bazaltică, polistiren).

Realizarea pereților se face prin suprapunerea acestor blocuri de zidărie înlocuind mortarul cu spuma adezivă, obținând astfel rosturile subțiri care elimină punțile termice. În golurile verticale formate ca atare, se introduc bare metalice pentru viitorii stâlpișori distribuiți (conform proiectului de rezistență) și apoi se toarnă beton, asigurând în acest mod: o mare rezistentă a pereților realizați , un timp de execuție redus prin eliminarea cofrării anumitor elemente de rezistență ale construcției (ex. stâlpi, miezuri, buiandrugi) întrucât aceste blocuri de zidărie reprezintă ele însăși cofrajul.

Acest produs realizat in colaborare cu profesorii de la Facultatea de Construcții și Instalații din Iași, este agrementat de către Institutul National de Cercetare – Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă  și e in curs de obținere a brevetului de invenție.

Avantajele pe care le oferă aceste blocuri prefabricate, se referă la următoarele aspecte:

Beneficii

Blocurile ecologice din deșeuri de lemn Caloriblock oferă o varietate de beneficii.

Blocurile de zidarie Caloriblock sunt fabricate la fabrica noastră din Romania. Producția din Romania ne oferă un control complet al procesului de producție și ne asigură că ne menținem standardele ridicate de calitate. Nefiind dependenți de livrările din străinătate înseamnă că putem satisface cererea de producție cu un timp minim de așteptare.

Unul dintre principalele beneficii ale sistemului Caloriblock este ușurința de construcție. Este un sistem simplu de utilizat, care poate fi gestionat atât de contractori cu experiență, cât și de constructorii in regie proprie.

Blocurile de zidarie sunt dispuse direct pe fundația de beton. Unitățile se întrețes pentru a forma rapid clădirea dvs., gata pentru turnarea betonului. Betonul este turnat după terminarea zidăriei, in golurile verticale prevăzute in proiect, după ce se introduc barele de fier-beton, formând astfel stâlpișorii zidăriei confinate. Betonul se poate turna cu pompa prin partea superioara a zidului. In același timp se toarnă si centura ce va lega si stâlpișorii repartizați pe tot perimetrul zidăriei, realizând astfel rigidizarea întregii construcții.

Sursa: desteptarea.ro, caloriblock.ro

Exit mobile version