Dacă vrei să afli detalii despre orașul Breaza din Prahova, afli lucruri interesante. Cum ar fi, de exemplu, că a fost declarat stațiune balneo-climaterică în anul 1928, calitatea aerului fiind comparată cu cea din faimosul oraș elvețian Davos. Sau că a fost menționat prima dată într-un document din anul 1431… Ce știm azi despre Brează nu e la fel de spectaculos. Vedem indicatorul în timp ce stăm cu orele în trafic, pe DN1, când mergem spre Brașov și Poiana Brașov. Acel DN1 pe care îl vedem week-end de week-end la știri, cu mașini bară la bară.
Breaza se întinde pe aproape 5.000 de hectare, din care peste 1.000 sunt păduri și pe alte 1800 de hectare se desfășoară pășuni și fânețe. Dacă spui pădure, spui, de multe ori, și îngrijire, adică lucrări de exploatare forestieră. Și aici începe povestea noastră. Printre firmele din Breaza care fac exploatare forestieră este și cea a lui Ionuț Negotei, unul dintre cititorii site-ului Forestmania. Am stat de vorbă cu el și vă povestim și vouă ce am aflat.
Jucării din piese și crengi
Marin Negotei a lucrat o viață în exploatare. Și-a crescut cei doi băieți cu respect pentru muncă, pentru că „meseria nu ți-o ia nimeni”. Doar îl vedeau și ei, de mici, cum se trezește cu noaptea-n cap și pleacă la pădure. Ionuț și Eduard (Gicu, pentru prieteni) au crescut lângă tractor, cai, țapină și topoare de despicat lemnul… Bucăți de scoarță sau crengi ascuțite la vârf le erau jucăriile. Când și când, o șaibă lucioasă sau vreo bilă de rulment deveneau „comori” pentru cei doi puști. Nea Marin se bucura să-i vadă interesați de muncă și era tot mai liniștit: știa că va avea sprijin când el n-o mai putea. Deocamdată, nu se dă la o parte de la treburi, dar a lăsat-o mai ușor. 32 de ani în care i-a intrat umezeala pădurii în oase își spun cuvântul.
„Tata a muncit mult și din greu. Puțină lume știe ce înseamnă cu adevărat munca la pădure, cât de grea e și ce efort depui să scoți lemnul care ajunge în case sub diverse forme. E încă în putere și azi, dar eu și fratele meu am preluat greul, cum e și normal”, spune, pentru forestmania.ro, Ionuț Negotei.
Paștele l-au făcut cu toții, în familie. Îți dai seama din ce spune că familia e pe primul loc și nici nu ar concepe să nu fie cu toții în jurul mesei, la sărbători. I se luminează fața numai când vorbește despre asta.
Ionuț și fratele lui au o firmă micuță și nu lucrează cu utilaje scumpe. Au trei tractoare vechi, UTB-uri, făcute la Brașov pe vremea când România mai producea una-alta și era acolo, pe hartă.
„Am crescut cu cai și tractoare în curte. Am avut cinci cai, acum avem 3. Sunt foarte buni, de mare ajutor, la tasoane mai ales. E un ocol privat care pune foarte mare preț pe cai. Dacă mă întrebați pe mine, calul face minuni în exploatare. Adună tot ce se poate aduna, ducem la tractor, de acolo la rampă. Se lucrează curat, fără să afectezi pădurea, solul, aerul”, explică Ionuț.
De bază e calul Doru, apoi Stelu.
Sigur că i-ar plăcea să aibă și el skidder, forwarder… Se uită la clipurile altora și vede eficiența, vede cum tehnologia te ajută. Dar… nu e așa simplu.
„Calculele pentru materialul lemnos scos la licitație sunt foarte mari, cine le-o face… O secundară pleacă de la 200 de lei, se ajunge și la 300 metrul cub. Noi cât să mai punem? Așa că apar blocaje. Ca firmă de exploatare, nu ai niciun sprijin, de nicăieri. Anul ăsta ne gândim să accesăm un credit pentru un TAF. Până acum, am lucrat cu tractoarele noastre pe care le întreținem cât de bine putem. Nu stăm toată ziua sub ele. Noi de sărbători facem reviziile…”.
Cel mai simplu e cu prestări
Când ai o firmă mică, de familie, nu te duci la licitații pe picior, că nu prea ai șanse. Dar la prestări scoase de ocoale e bine. E loc, e nevoie.
„Am mai avut și noi partizi pe picior. Dar e nevoie de forță financiară acolo. Dacă ești micuț, e greu să reziști în piață… La prestări e mai simplu. M-au mai întrebat tinerii dacă merită să ai o afacere în acest domeniu. I-am sfătuit să încerce. Să înceapă cu prestări”.
E nevoie de comunicare
La un moment dat, au avut o lucrare în Munții Făgăraș. Au întâlnit și câțiva membri ai unor organizații de protecție a mediului. Una dintre „provocările” muncii în exploatare…
„E o zonă mai sensibilă acolo… Ne-au întrebat de ce tăiem? I-am luat cu mine, în pădure. Să vadă și să înțeleagă ce facem. Că nu tăiem nici ce nu trebuie, nici de capul nostru. S-au lăsat păgubași, au plecat. Dacă noi explicăm ce facem, publicul înțelege. Și nu e nicio problemă. Este o lipsă de comunicare dinspre sector spre public. Și atunci există tot felul de interpretări”, e de părere Ionuț.
„Problema cu forța de muncă e falsă”
Firma lor lucrează cu aceeași echipă de ani de zile. Nu au avut probleme, nu au plecat oamenii, nu s-au certat.
„Personal se găsește. Dacă plătești. Am văzut și eu discuții pe această temă. E o falsă problemă. Cei cu care am început noi sunt și azi în firmă. Dar… la 100 de lei pe zi normal că nu găsești. Dacă nu le oferi bani, un 250 de lei zi, dacă nu le asiguri echipament, bocanci…nu faci treabă. Oamenii nu stau și e normal să nu stea dacă sunt prost plătiți. E vorba de respect aici. Pentru ei, pentru munca lor, pentru tine”, spune Ionuț.
Nu are timp să stea de vorbă. Îl prinzi greu, oricum, pentru că în pădure nu e semnal. Iar dacă nu e în pădure, oricum are ceva de făcut. Mereu e ceva de făcut…
