ForestMania

ITM Olt controlează exploatările forestiere

În perioada 02-31 octombrie 2023 Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt desfășoară o acțiune de verificare a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă a modului de utilizare a echipamentelor și a tehnologiilor de exploatare a parchetelor forestiere, inclusiv la transportul tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere.

Conform realitateaoltului.ro, inspectorii au găsit societățile comerciale care se ocupă de exploatări forestiere, iar principalul obiectiv al acestei inspecții este verificarea securității și sănătății în muncă a angajaților din domeniul forestier.

Obiectivele acțiunii se referă la:

„În cadrul pregătirii acțiunii, rezultatele obținute vor constitui baza demersurilor viitoare ale instituției pentru protecția lucrătorilor din domeniul exploatărilor forestiere, contribuind la  stabilirea măsurilor necesare pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății acestor categorii de lucrători”, a declarat Constantin Cristian Ungureanu, inspector șef al ITM Olt.

În perioada 1-29 noiembrie se va verifica modul în care au fost aplicate măsurile dispuse în perioada de control.

Sursa: realitateaoltului.ro

Exit mobile version