La Parlament, marți, ministra interimară al Mediului, Diana Buzoianu, a pus pe masă un bilanț pe care puține ministere îl pot rosti la capăt de PNRR: toate jaloanele asumate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au fost îndeplinite.
Fraza sună curat. În spatele ei stau, însă, două fotografii diferite ale aceleiași țări. Una e a proiectelor care au prins, în sfârșit, formă: un baraj care nu mai funcționa de doisprezece ani, hectare plantate peste ținta renegociată, o reorganizare a Romsilva fără de care România risca o penalitate de 770 de milioane de euro. Cealaltă e a lucrărilor care n-au mai început la timp: douăsprezece baraje și douăsprezece poldere, peste 300 de milioane de euro rămase pe hârtie.
Pentru un cititor de pădure, întrebarea nu e dacă ministerul a bifat tabelul de la Bruxelles. E ce rămâne, după bifă, în ocol, pe versant și în albia care se umflă după o ploaie scurtă.
Reforma Romsilva, ca preț al neîndeplinirii
Buzoianu a pus reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor printre jaloanele de reformă atinse în lunile de la preluarea ministerului. Neîndeplinirea, a spus, „ar fi costat România 770 de milioane de euro”.
Cifra merită deschisă. În logica PNRR, 770 de milioane nu sunt un premiu care intra automat în trezorerie, ci mărimea maximă a corecției dacă jalonul cădea. Reforma însăși e mai veche decât discursul de marți: în martie, Guvernul a aprobat hotărârea prin care cele 41 de direcții silvice județene se comprimă în 19 direcții regionale, cu mandate de până la cinci ani, concurs și indicatori de performanță: profit raportat la suprafață, recuperarea creanțelor, livrarea lemnului de foc către populație, parteneriate locale.
Pe hârtie, e trecerea de la o administrare perpetuată la o administrare măsurată. Pe teren, rămâne de văzut dacă 19 structuri regionale înseamnă mai puțină birocrație sau doar birocrație mai concentrată, și dacă indicatorii de performanță vor cântări mai greu decât reflexele vechi, pe care tot ministrul le-a denunțat recent în cazul Direcției Silvice Ilfov și al drumului din Pădurea Băneasa.
O reformă îndeplinită ca jalon nu e, prin ea însăși, o pădure mai bine păzită. E doar condiția ca statul să nu plătească amenda pentru că n-a schimbat organigrama.
Hectarele care s-au plantat și cele care au dispărut din țintă
La împăduriri, bilanțul e mai concret. România a ajuns la 20.716 hectare împădurite sau reîmpădurite, verificate de Gărzile Forestiere, peste ținta de 18.000 convenită cu Comisia după renegocierea PNRR. S-au mai închis 13 hectare de păduri urbane și 109 pepiniere, față de 90 asumate. Alocarea pentru campanie: circa 307 milioane de euro. Cele mai mari suprafețe: Dolj, Constanța, Galați, Botoșani.
Cine ține minte doar cifra de 20.700 de hectare uită drumul până acolo. Ținta inițială din PNRR era de ordinul a 56.000 de hectare, cu o anvelopă de sute de milioane în plus. Comisia a tăiat de două ori, pe măsură ce ritmul de plantare nu ținea pasul cu promisiunea. 18.000 de hectare nu e, deci, un obiectiv ambițios depășit cu eleganță; e un obiectiv deja coborât, pe care ministerul l-a trecut totuși.
Asta nu anulează meritul celor care au plantat. Înseamnă doar că „depășirea țintei” trebuie citită împreună cu istoria țintei.
Apa: un baraj salvat, douăzeci și patru de proiecte pierdute
Barajul de la Leșu, nefuncțional doisprezece ani, sursă de apă pentru circa 225.000 de locuitori, a fost finanțat cu 28 de milioane de euro. În același județ, polderul Sălard: 5 milioane. Sunt lucrări pe care le poți arăta cu degetul.
Pe cealaltă parte a cântarului, Buzoianu a pus eșecul Administrației Naționale „Apele Române”: 12 baraje și 12 poldere care n-au început implementarea și au ieșit din finanțare. Peste 300 de milioane de euro. Banii ar fi avut, a spus ministrul, aceeași destinație ca la Leșu: infrastructură critică împotriva inundațiilor.
Reforma „mecanismului apei”, jalon PNRR depus în Parlament încă din vară, ar trebui să umple golul pe termen lung: un fond național de investiții de circa 2,5 miliarde de lei, gândit pe 15 ani, pentru baraje, diguri și poldere, fără a majora prețul apei la robinet, ci prin actualizarea contribuțiilor unor utilizatori de apă brută, inclusiv producători de energie.
Între un baraj care s-a deschis și douăzeci și patru de lucrări care n-au mai prins trenul european stă, de fapt, întrebarea pe care o pune orice viitură: cât din protecție e proiect și cât e doar intenție finanțată.
Alături, ministerul a închis Cadastrul Apelor (30 de milioane de euro) și a trimis Gărzii de Mediu echipamente de 13 milioane de lei: scanere pentru camioane, drone, camere de bord, body-cam-uri. Ținta PNRR era 400 de controale cu aceste mijloace; s-au făcut peste 700, potrivit ministrului.
Deșeurile care se văd și strategia care s-a certat în Parlament
292 de centre de aport voluntar, 240 de milioane de euro. 5.000 de ecoinsule. 14 stații și fabrici de reciclare, compost, deșeuri de grajd. Rețele de apă și canal în localități mici, cu precizarea, importantă, că racordarea rămâne treaba primăriilor. Fără racord, țeava e un obiect scump. Buzoianu a spus-o și la ExpoApa: doar 61% din populație e conectată la canalizare.
Cel mai tensionat jalon rămâne Strategia națională privind biodiversitatea 2026–2030. Adoptată mai întâi prin hotărâre de guvern, retrasă după atacurile PSD în instanță, trecută prin Parlament ca să nu se piardă termenul. Miză declarată: aproape un miliard de euro (în documentele de guvern, o penalitate de ordinul a 970 de milioane).
Amendamentele din Senat și din comisii au coborât țintele de arii protejate față de forma inițială și au scos, între altele, auditul asupra administrării parcurilor naționale. USR a votat totuși legea, ca jalonul să nu cadă, și a cerut Comisiei un răspuns. Buzoianu a repetat marți formula dură: dacă Bruxelles-ul respinge forma actuală, fie se corectează strategia, fie „parlamentarii PSD și AUR” își asumă miliardul.
E o frază de arenă politică. Pentru pădure, miza e alta: o strategie de biodiversitate care trebuie să stea în picioare și după ce se stinge disputa de la tribuna Camerei, în parcuri, în amenajamente, în ce se taie și ce se lasă.
Ce înseamnă, de fapt, „toate jaloanele”
PNRR a fost construit ca un contract: bani contra reforme și investiții cu termen. Ministerul Mediului poate spune, la 15 septembrie 2026, că tabelul său e închis. Asta e o veste administrativă bună, mai ales după ani în care aceleași jaloane erau amânate, renegociate sau tăiate.
Nu e, însă, sfârșitul poveștii. Romsilva reorganizată trebuie să arate că 19 direcții regionale livrează mai multă pădure și mai puțin proces pierdut. Hectarele plantate trebuie să se prindă, nu doar să figureze în procesul-verbal. Barajele care n-au mai luat banii europeni trebuie finanțate altfel, dacă inundațiile nu așteaptă fondul pe 15 ani. Iar strategia de biodiversitate trebuie să fie mai mult decât un document salvat de la penalitate.
Buzoianu a spus că proiectele „vor schimba fața României dacă vor fi folosite în anii următori”. Condiționalul e partea onestă a discursului. Jalonul e o ușă deschisă. Ce trece pe ușa aia – puieți, apă, control, administrare silvică – nu se mai măsoară în cereri de plată.
