Cu ocazia zilei de 1 Martie, forestmania.ro prezintă un miniserial dedicat femeilor din silvicultură și sectorul forestier. Câteva portrete și povești de viață ale unor doamne care s-au dedicat trup și suflet muncii lor. Astăzi vă prezentăm povestea doamnei Lia Leșan, de la Ocolul Silvic Municipal Baia Mare RA.

Puțini știu că Primăria Baia Mare are aproape 10.000 de hectare de pădure. Și le are din vechime, chiar de pe la 1347, când, printr-o diplomă privilegiată semnată de regele Ludovic I al Ungariei, cetățenii primesc dreptul de a primi lemn. Păstrată din acele vremuri ca avere a orașului, pădurea e astăzi, cât se poate de oficial, a comunității. Municipalitatea și-a făcut propriul ocol, pentru a o gestiona. Sunt 35 de angajați la Ocolul Silvic Municipal Baia Mare RA, iar printre inginerii silvici de aici este și Lia Leșan, o doamnă destoinică, pasionată de meseria ei și de pădure. Și cum să nu fie?…

Usturoi și găleți cu apă

Lia e fiică de tehnician silvic. Primii zece ani din viața i-a trăit la cantoul Breaza din Suceava, la 30 de kilometri de granița cu Ucraina. Înainte de acest canton, părinții ei stătuseră în altul, mai izolat. Odată cu nașterea primului lor copil, un băiat, au zis să se tragă mai aproape de „civilizație”. Au ajuns deci la Breaza, unde a venit pe lume și Lia.

„Până la 10 ani eu nu știam că mai există și alte meserii, în afară de pădurar! Aveam la canton și centru de colectare fructe de pădure, și pepinieră, și solarii. Tata era tehnician silvic și la noi era mereu de muncă. Dar mie mi se părea aceea o viață normală, era firescul nostru…”, povestește Lia pentru forestmania.ro.

Cei doi copii au dat de mici câte o mână de ajutor la munca de canton. Privind în urmă, Lia nu se plânge…

„Mi-am petrecut copilăria curățând usturoi în fiecare primăvară, pentru tratarea semințelor de molid împotriva fungilor. E un antibiotic natural. Curățam cantități uriașe… Apoi, pe măsură ce răsăreau puieții, mergeam la plivit. Urma udatul… Nu puteam ieși la joacă până nu căram apă cu găleți, să aibă mama să pună în stropitoare. Pentru că nu era nimic tehnologizat pe vremea aceea…

Dar mi-amintesc cu drag… Aveam atâta libertate! Mergeam cu copiii la pădure, ne legănam de crengile de molid. Așa am învățat cât de elastice sunt!”, spune ea, râzând.

Informatică, nu colegiu silvic

Evident că știind deja atâtea despre munca de silvicultor, Lia a vrut să meargă la colegiul silvic. Părinții nu au fost de acord. Au zis că e „pentru băieți”. Așa că a făcut liceu de informatică. La facultate însă, era hotărâtă, iar ei s-au resemnat. Lia s-a înscris la Silvicultură la Suceava. Fratele ei deja era și el student la Silvicultură. Azi este inspector la Garda Forestieră.

„Dacă vrei să stai în pantaloni toată viața, du-te”, i-au spus părinții, necăjiți.

Două sfaturi i-a dat tatăl ei, pe care le ține minte și azi:

„Să nu mergi niciodată în adidași în pădure și să nu pui pădurarul să-ți care ranița. Dacă nu poți să ți-o cari, stai acasă!”…

A trecut munții

La facultate l-a întâlnit și pe cel care avea să-i devină soț. Mihai Leșan este azi șef la Investiții la Direcția Silvică Maramureș. Am scris despre el, când a cumpărat primul ForestMobile pentru echipele lor de exploatare. Deja au împreună două fete destul de măricele.

„După facultate, am venit la Baia Mare, după soțul meu. Am trecut munții pentru el, ca să zic așa… Am lucrat la o firmă de exploatare forestieră. Apoi s-a creat un post la Primărie, la Biroul Păduri. Ei având 10.000 de hectare de fond forestier, au nevoie de personal, au contracte de administrare… În 2005 și-au făcut propriul ocol privat, iar noi, angajații, am fost transferați. De atunci lucrez aici. Acest ocol a fost creat și condus de socrul meu”.

Am întrebat-o ce părere are despre comentariile unora că sunt prea multe cupluri și rude în acest sector.

 „Vedeți… apropo de familii… aceasta e o viață pe care cineva din afară n-o prea înțelege. Țin minte că mama îl întreba pe tata „Când vii?” și el îi spunea „Nu știu. Știu când mă duc, nu când vin”. E o muncă nenormată. Nici eu nu știu azi când se întoarce soțul meu, dacă are de mers pe o vale, dacă are de lucru cu drumurile forestiere. Nu multă lume înțelege”.

Rafturi de farmacie

Am întrebat-o despre anchetele din zonă și de tăierile ilegale despre care se vorbește frecvent.

„E un trend.. Toată lumea se pricepe la silvicultură… Se vede numai ce se taie. Le explic și copiilor care vin la acțiunile noastre: și morcovii dacă îi pui, trebuie răriți, ca să crească. Altfel nu se dezvoltă. Vrem-nu vrem, pădurea are și un rol economic, mereu a avut. Trebuie recoltată. Foarte mulți nu văd ceea ce numim pădurea mică, puieții. Dar și aceea e pădure. O altă problemă: am ajuns atât de prinși de supra-legiferare, că și pasul pe care îl pui pe o cărare e reglementat. Unii își imaginează că pădurea trebuie să fie farmacie. Dar noi avem de lucru cu natura… Nu cu rafturi de farmacie, unde să facem ordine”, spune Lia.

Zeci de reacții și articole au fost în mediul online când în zona lor a fost o doborâtură. „Am avut 20.000 de metri cubi doborâți. Ne acuzau că nu îngrijim… dar dacă vine un vânt, o vijelie, și o pune la pământ? Trebuie să treacă 10-15 ani să crească. Dar cel mai ușor lucru știți care e? Să-ți dai cu părerea!”

Înconjurat de munți, într-o zonă superbă, micul canton de la Breaza în care a copilărit pare azi corp de muzeu… De altfel, a devenit clădire pentru arhivă. O căsuță mică, albă, cu iz de poveste. Lia și-a dus fetele să îl vadă…

„Mami, ce departe ai stat!!”, au exclamat ele.

Amintirile de acolo le ține aproape și îi încălzesc inima deseori. Chiar dacă era greu, chiar dacă era muncă… era frumos!