Un „drumeț” a văzut o stivă de bușteni în Parcul Național Munții Rodnei, a făcut fotografii și le-a trmis celor de la redacția „Bistrițeanul”, celor de la Agent Green, Declic și altora.
Mesajul cu care „drumețul” însoțește fotografiile este destul de specializat:
„Din câte am observat, lemnele respective nu sunt marcate. Într-o zonă se poate vedea o răzătură în pădure, iar în altă zonă e amenajată o instalație de transport pe cablu. Se mai pot vedea utilajele folosite în tăieri.
Ca dovezi atașez poze realizate în teren, care se identifică cu geo-locație (locație aproximativă a locurilor unde s-au fotografiat grămezile de lemne pe marginea drumului).
Zona respectivă unde am sesizat defrișările este încadrată în administrarea ROMSILVA, și se află în tip zonare: Zona de Protecție Integrală și Zona de Conservare Durabilă – Primul rând de parcele întregi.
În speranța că va avea un impact, pentru salvarea și protejarea PARCULUI NAȚIONAL MUNȚII RODNEI – REZERVAȚIE A BIOSFEREI!”
Cei de la redacția „Bistrițeanul” au preluat totul și au publicat. Titlul a fost: „FOTO-FII REPORTER: Defrișări masive în Parcul Național Munții Rodnei”.
Față de acest „articol”, Garda Forestieră Cluj s-a autosesizat și a făcut un control. În urma controlului au remis acest comunicat:
„În data de 23.05.2022, cotidianul Bistrițeanul a publicat un articol intitulat ”FOTO-FII REPORTER: Defrișări masive în Parcul Național Munții Rodnei”. Prin acesta s-au sesizat ”tăieri masive de arbori în Munții Rodnei – Rezervație a Biosferei, pe Valea Rebrei, drumul forestier Gușatu, Bistrița-Năsăud”.
Chiar a 2-a zi după apariția articolului, Garda Forestieră Cluj, împreună cu reprezentanți ai IPJ BN-SOP-BPFFP, a verificat aspectele semnalate. S-au constatat următoarele:
Toate tăierile la care se face referire în articolul menționat au fost tăieri legale. Au fost făcute în baza unor acte de punere în valoare legal constituit. S-au respectat prevederile amenajamentelor silvice și a legislației silvice în vigoare;
Funicularul menționat în articol este o soluție tehnică legală de exploatare a masei lemnoase, adoptată datorită lipsei căilor de scos-apropiat și a versantului cu pantă mare (40 de grade);
Toate apv-urile au fost încărcate în SUMAL 2.0, iar exploatarea masei lemnoase aferente actelor de punere în valoare s-a făcut de către agenți economici, în baza autorizațiilor de exploatare emise cu respectarea prevederilor legislative în vigoare;
Suprafața la care se face referire în articol este cuprinsă în zona de conservare durabilă a Parcului Național Munții Rodnei, pentru toate tăierile semnalate existând avizul Administrației Parcului Național Munții Rodnei;
Agenții constatatori care au făcut verificarea au aplicat două amenzi contravenționale pentru abateri minore (de exemplu: lipsa panoului cu principalele date referitoare la parchetele aflate în exploatare, conform prevederilor OM 1540/2011 cu modificările și completările ulterioare).
Rugăm redacțiile mass-media de bună credință și interesate de soarta pădurilor din România să solicite Gărzii Forestiere Cluj sprijin și informații (…) Ne exprimăm și pe această cale întreaga disponibilitate pentru sprijin în documentarea corectă, precum și completa transparență în activitatea desfășurată” au scris cei de la Garda Forestieră. Pentru ca totul să fie și mai clar, au postat comunicatul și pe pagina de Facebook oficială a instituției, cu precizare „Fake news”.
Sursa: bistriteanul.ro