Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a afirmat, miercuri seară, că una din cele mai importante surse de poluare din Bucureşti rămâne traficul. Ministrul anunţă, însă, şi că vor fi intensificate controalele în jurul Capitalei, în zonele unde au fost semnalate arderi ale deşeurilor, relatează News.ro. Barna a afirmat că o sursă de poluare o reprezintă centralele de apartament.
„Aerul poluat va fi poluat din cauza traficului, din cauza încălzirii, foarte multe centrale individuale – este o situaţie de fapt – nu poţi să te duci în trecut să le scoţi din apartamente, dar măcar pentru blocurile noi. Trebuie să interzicem să fie instalate centrale individuale pentru construcţiile noi, să începem de undeva”, a mai transmis Tánczos Barna.
Ministrul Mediului a declarat, miercuri, la Digi 24, că în zonele unde au fost semnalate arderi ale deşeurilor, din apropierea Capitalei, vor fi patrule ale poliţiştilor şi reprezentanţilor Gărzii de Mediu.
Traficul este principala sursă a poluării din Bucureşti
„În primăvară, am comandat un studiu de la un institut de cercetare şi am avut câteva rezultate care confirmă faptul că în continuare una dintre cele mai importante surse de poluare rămâne traficul. Sunt măsurători ştiinţifice din preluarea din filtre a compuşilor chimici care au fost adunate PM 10, PM 2,5 în staţiile oficiale şi au fost duse la laboratoarele de specialitate. Am constatat că în anumite perioade, foarte ciudat, în zilele de weekend, sâmbătă de cele mai multe ori apare acea contribuţie a unor incendieri. Împreună cu Consiliul Judeţean Ilfov şi Garda de Mediu am stabilit pentru această toamnă patrule în punctele roşii, în acele sate unde împreună cu Poliţia din judeţul Ilfov, poliţiile locale din comune astfel încât să ţinem sub control acest fenomen. Vor mai fi, din păcate, pentru că iresponsabilitatea e uriaşă, controalele s-au înmulţit, am avut din 17 octombrie până în 17 noiembrie aproape 200 de controale în acest domeniu. Vom intensifica controalele în jurul Bucureştiului, exact în zonele unde au fost asemenea arderi şi sperăm să reducem contribuţia acestui factor la poluarea aerului din Bucureşti”, a afirmat Tánczos Barna.
Pentru cei care provoacă arderi „nu contează amenda, nici arestarea”
“Există comunităţi unde nu contează. Unde nici amenda, nu contează, nici arestarea nu contează, cătuşele nu sunt o sperietoare. Trebuie mers acolo aproape zilnic. Zilnic controlat, verificat, confiscate aceste materiale, este foarte important ca aceste materiale să fie confiscate, că este un minus pentru acei cetăţeni care încearcă să le valorifice după ardere. Dacă reuşim să instalăm noul Guvern va trebui să luăm o decizie tranşantă şi să eliminăm posibilitatea achiziţionării materialelor rezultate din arderi la firmele care le comercializează mai departe pentru că trebuie să urmărim şi traseul banilor. Foarte multe din aceste incendieri se fac cu scopul de a obţine nişte venituri, din păcate foarte mici pentru acele comunităţi, dar importante pentru ei”, a explicat ministrul Mediului.
România a fost condamnată, în aprilie 2020, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, pentru nerespectarea sistematică şi persistentă, începând cu anul 2007, a valorilor‑limită zilnice pentru concentraţiile de PM10 şi, în ceea ce priveşte municipiul Bucureşti, şi a celor anuale.
Sursa: stiripesurse.ro