Modelul românesc de la Lunca Ilvei: locul unde lemnul are nouă vieți

Suntem onorați să vă prezentăm astăzi un om și un loc de excepție: Emil Iugan și lumea sa specială din comuna bistrițeană Lunca Ilvei. Un model de comunitate în care resursele naturale locale sunt colectate sustenabil și folosite atât de eficient încât absolut nimic nu se pierde. Altfel spus, bioeconomie circulară, concept pe care oficialii Uniunii Europene îl prețuiesc și l-ar dori cât mai extins.

Rebreanu, Unirea și grănicerii

Județul Bistrița e printre cele mai frumoase din țară. Oamenii locului se mândresc cu Liviu Rebreanu, dar mai ales cu cele două vagoane pline ochi cu localnici care, pe 1 decembrie 1918, au ținut morțiș să fie la Adunarea de la Alba Iulia. A fost una dintre cele mai substanțiale participări la Marea Unire.

Zona mai are ceva special: faimoasele comune „grănicerești”. Numele vine de demult, de pe la jumătate secolului al XVIII-lea, când împărăteasa Maria Tereza a hotărât să înființeze mai multe regimente de graniță, printre care și al II-lea Regiment năsăudean, care să stea în calea turcilor. Viitorii grăniceri erau recrutați din rândul țăranilor de pe Valea Someșului și Valea Ilvelor, mai târziu de pe Valea Bârgăului și o parte din comunele Văii Șieului. Pe scurt, după multă suferință, frământări, conflicte, comunele au primit în administrare pădurile zonei. Acum au ocoale silvice, iar o parte și-au făcut și propriile exploatări. Despre grăniceri se spune că erau oameni gospodari, ageri la minte, cu drag de carte și care nu se lăsau intimidați.

Dintr-o astfel de familie de foști grăniceri se trage și Emil Iugan, azi cetățean de onoare al județului Bistrița Năsăud.

Emil Iugan a creat la Lunca Ilvei cea mai mare companie românească din industria lemnului. Are în jur de o mie de angajați cărora lună de lună le virează salariul de la grupul MIS – Montana Iugan Silvania. O mie de familii.

Sistem integrat

Dar nu vorbim despre o simplă societate comercială. Este o poveste. Este o lume. Iar mereu în mijlocul acestei lumi se află bătrânul Emil Iugan. Îmbrăcat elegant, cu pălărie, sacou și cămașă, conduce o mașină de teren, poartă ceas din lemn la mână și are un smartphone cu care e conectat la restul lumii. E la curent cu tot ce se întâmplă la noi și în străinătate, de la politică, la economie, de la cercetare la prețurile materialelor, de la producție, la consum. Dacă nu ai cifre, date statistice, valori de piață, nu te poți numi un bun om de afaceri.

„Ceea ce facem noi aici, la Lunca Ilvei, este un model de bioeconomie circulară locală, concept european aflat astăzi la mare cinste.

Suntem obligați să dăm lemnului o viață cel puțin cât a avut-o în pădure. Avem protocol de colaborare cu facultăți din Bistrița, Cluj, Brașov, Suceava. Avem parteneriate cu firme de prestigiu, cum este Egger, și avem legături cu asociații profesionale, cum este cea a dulgherilor din Elveția sau Institutul Lemnului din Germania. Vrem să utilizăm în sistem integrat toate resursele: lemn, piatră, resturi de culturi de cânepă, paie, lut, pentru că toate pot fi utilizate cu rezultate foarte bune.

Suntem în construcție cu o capacitate de producție de lemn stratificat în care vom avea două laboratoare pentru inovare și cercetare. Avem ca obiectiv să punem în valoare lemnul vechi, din grajduri, șoproane, ca să îl redăm circuitului. Toate aceste idei și soluții le punem în valoare cu specialiștii noștri și cei cu care colaborăm, astfel încât să producem dezvoltare, bunăstare, stabilitatea forței de muncă. Avem oameni foarte pregătiți dornici să se implice astfel încât să punem în valoare resursele respectând instituția de bază de unde vine resursa: pădurea”, a explicat Emil Iugan, pentru forestmania.ro.

Bunic, fiu, nepot

În firma din Lunca Ilvei lucrează mai multe generații din aceeași familie. De altfel, Fabrica de cherestea Lunca Ilvei a fost înființată în 1949. Emil Iugan a cumpărat-o în 1998, dar mulți angajați au rămas pe loc. Tați și fii, ba chiar au avut la un moment dat bunic, fiu și nepot. Angajații sunt colegi de la grădiniță. Mulți dintre ei merg în concediu împreună. Nu, nu e o simplă firmă, e o mare familie.

Dar e o familie mare în care lucrează și familia Iugan. Octavian, fiul lui Emil Iugan, are o parte din răspundere. Cumnatul său, la fel. Iar unul dintre nepoții bătrânului Iugan a făcut deja Facultatea de Silvicultură la Suceava și acum este la a doua specializare, în Austria, după cea din Germania. Fără educație nu ai cum să progresezi, e de părere Emil Iugan, care îl așteaptă cu nerăbdare pe nepot să pună umărul la toate proiectele de viitor. Și, cel mai probabil, cel mic o va face într-un stil „wow”.

Emil Iugan, un personaj special

Despre Emil Iugan s-a scris mult. Presa a manifestat interes față de ce a reușit să construiască la Lunca Ilvei. Pe bună dreptate: antreprenorii români de succes trebuie și merită să fie cunoscuți, promovați, apreciați. Într-un stat în care dările sunt mari, dar sprijinul e mic – mai ales într-o industrie cum e cea forestieră – nu e ușor să răzbați și să faci performanță.

Viziunea lui Emil Iugan e simplă: el folosește la maximum o resursă. Când vorbim despre lemn, procedura e așa: e scos la licitație un parchet. Dacă câștigă licitația, echipa sa merge și extrage arborii. Are utilaje, are oameni. Lemnul e adus în fabrică, unde este sortat. Din lemnul de calitate se fac produse. Diverse produse, de la cherestea, la capace pentru sicrie sau lădițe în care depozităm diverse lucruri pe-acasă. Resturile arborelui se folosesc și ele, pentru biomasă. Au o centrală termică, alimentată cu aceste resturi.

Centrala produce agent termic cu care e uscat lemnul și sunt încălzite birourile. Dar nu doar birourile, ci și blocurile ANL din comună, casa parohială, dispensarul, grădinița. Gratis. Ce nu e folosit, merge la fabrica Egger din Rădăuți, contracost. Acolo se fac OSB sau plăci de pal, ca să avem noi acasă blaturi ca lumea în bucătărie. Dar ce face Egger e altă poveste și o să o spunem la un moment dat, că e faină.

Locul de unde nu pleci flămând

Emil Iugan își împarte așadar ziua mult prea scurtă între companie, Centrul de Inovare, discuții cu partenerii de afaceri, oameni. Dacă mergi la el în vizită și ești venit de departe, nu pleci până nu mănânci! Nu suportă ideea să te știe flămând. Și pune să se pregătească o masă absolut tradițională: noi am mâncat acolo mămăligă cu straturi de brânză, carne la garniță (e ceva mai bun ca asta??) și o tocană de ciuperci. S-a liniștit când a văzut că ne-am așezat la masă. Pentru el, nu era doar o supărare dacă n-am fi mâncat, ci două: una că eram flămânzi și doi că era păcat de mâncarea deja pregătită. Risipa e un concept care lipsește din dicționarul lui Emil Iugan.

25 de rampe de sortare și o doamnă

Buștenii aduși în fabrică după ce a avut loc licitația și au fost extrași sunt puși pe bande și sortați în funcție de calitate. Totul e computerizat. Ei trec inclusiv prin detectoare de metal, pentru că mai au nu doar cuie, ci și schije din timpul celui de-al doilea război mondial. Nu mai puțin de 25 de rampe are fabrica!

De sortarea buștenilor se ocupă o doamnă, ceea ce este foarte interesant. Rodica e fiică de maistru de exploatare forestieră și lucrează aici de când se știe. Ea este prima verigă: direcționează buștenii spre prelucrare și lucrează cu un scanner tridimensional care arată ca în filmele SF. O să povestim și despre ea la un moment dat, că merită!

Apoi lemnul ajunge la prelucrare. Unii bușteni devin grinzi, alții cherestea, tâmplărie din lemn tăiat radial. Aceasta e uscată grație centralei despre care vorbeam mai devreme. „Ceea ce producem noi aici e garantat pe viață”, spune Octavian Iugan, fiul lui Emil Iugan. Cererea de produse e enormă și nu doar din România. Fabrica exportă mult, ceea ce e foarte bine, pentru că exportă produse finite, făcute la noi.

Un loc important

Am văzut și care e unul dintre locurile-cheie ale fabricii, deși nu am fi crezut. Unul dintre angajați ne-a arătat niște piese mari, metalice. „Aici este ascuțitoria. Este inima fabricii. Dacă nu taie sculele, nimic nu merge! Sunt aparate care ascut orice lamă de circular, de orice dimensiune”. Este impresionant!

Dar mai e ceva impresionant: peste o sută de femei lucrează în fabrică. Unele au fost plecate la muncă în străinătate și s-au întors. Preferă să fie acasă, lângă familie.

Iar la capitolul colegi, Octavian Iugan ne-a spus că unul dintre maiștri are 74 de ani. Coordonează activitatea de exploatare și e, probabil, cel mai meseriaș din România.

„Domnul Iugan ne-a transmis spiritul patriotic și dragostea de pădure”

Firma lui Emil Iugan face performanță pentru că are cu ce: oameni și utilaje. „Pentru a rezista, trebuie să investești în tehnologie și să vii cu produse noi. Trebuie să dai plus-valoare lemnului. Vorbim despre valorificare superioară. Nu e suficient să tai bușteanul și să faci cherestea. Nouă ne-a transmis domnul Iugan spiritul patriotic și dragostea de pădure. În grupul nostru, oamenii știu rânduiala, sunt din ce în ce mai puțini în România care o știu”, ne-a spus unul dintre inginerii companiei, Mihai Scridonescu, el însuși fiu de pădurar. (Vom povesti și despre el, pentru că ne-a arătat cum funcționează funicularul și este într-adevăr spectaculos).

Că tot spunea despre patriotism, iată un detaliu: în Centrul de Cercetare, creat după standarde moderne, pereții sunt înfrumusețați cu imagini cu țărani români făcând diverse activități. Nu tablouri scumpe, nu artă modernă, nu accesorii în trend. Doar țărani români.

Amprentă de carbon și izolația cu lână a lui Iugan

Cele mai recente proiecte al lui Emil Iugan se referă la utilizarea lânii ca izolație în construcții, în loc de polistiren. Și a doua – o aplicație care să arate amprenta de carbon.

„Noi am fost mari producători de covoare, saltele, pături, echipamente de armată, îmbrăcăminte din lână, am fost printre primele ţări din Europa. Acum, singura soluţie de a valorifica lâna de oaie, de o calitate mai slabă, indiferent de culoare şi lungimea firului, în cantităţi mai mari, este în materiale termoizolatoare pentru construcţii.

Pentru asta trebuie lâna colectată, spălată şi procesată, iar proiectanţii, arhitecţii şi constructorii să înveţe să o pună pentru că este cel mai bun element izolator din câte are planeta”, spune omul de afaceri.

Pe de altă parte, amprenta de carbon a companiilor, dar și a primăriilor din zonă, va putea fi determinată prin intermediul aplicației pe care o dezvoltă la Centrul de Cercetare. „Această activitate va permite asigurarea unei noi surse de venit în funcție de activitățile pe care le desfășoară fiecare și în funcție de echilibrul care se realizează între emisiile de carbon și activitățile care absorb carbonul, potrivit principiului cel care emite peste anumite limite va plăti, cel care va reduce emisiile de carbon va realiza venituri. Ne gândim și la autoritățile locale până la nivelul fermei familiale de munte”, explică Emil Iugan.

Trebuie spus că Centrul de Cercetare Inovare este prima clădire din România construită din lemn și izolată cu lână de oaie. La inaugurarea complexului a fost prezent și actualul ministru al Agriculturii, Adrian Oros. „Un complex de avangardă, care include elemente tradiționale, rustice, anunțând misiunea pe care o are: salvarea satului românesc prin reîntoarcerea la tradiții, folosind metode și tehnologii moderne”, a scris Adrian Oros pe pagina sa de Facebook.

O altfel de călătorie

Ceea ce a creat Emil Iugan la Lunca Ilvei din fosta fabrică nu e neapărat o fabrică și mai mare. E și asta, pentru că sunt importante investițiile și acele utilaje uriașe. A creat însă o poveste frumoasă, în care lemnul, personaj principal, e prețuit și are asigurată viață lungă odată intrat pe poarta fabricii.

A creat specialiști care știu să protejeze pădurea și resursele. A creat o familie, o comunitate. Și a pus bazele unui centru de cercetare unic în țară, unde români și străini colaborează pentru a ne face tuturor viața mai bună, pentru a crea locuri de muncă, dar cu grijă la mediu și, mai ales, la resurse.