Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc se bucură de succes. Peste 5.500 de vizitatori i-au trecut pragul în nici trei luni, semn că obiectele din lemn pe care le foloseau românii în trecut sunt de mare interes.
Managerul Muzeului Arta Lemnului de la Câmpulung Moldovenesc a făcut un bilanț al primelor luni de când conduce instituția.
„Efortul principal al primelor luni (februarie – iunie) s-a consumat în direcția redeschiderii parțiale. Ne-am dorit mult să avem muzeul deschis la 1 iunie, să ne sincronizăm cu aniversarea celor 85 de ani de la înființarea instituției.
Primăvara ne-am început-o așadar la planșa de proiectare, prin depozit căutând obiecte niciodată expuse, prin arhivă încercând să deslușim istoria unei instituții prea puțin cunoscută. (Știați de exemplu că în 1941, la nici cinci ani de la înființare, muzeul a fost „împachetat”, urcat în vagoane de tren și transportat tocmai la Măneciu-Ungureni, pe Valea Prahovei, pentru a-l pune la adăpost din calea celui de-al doilea război mondial? Am ținut în mână actele „Top secret” care plănuiau operațiunea). Am ales să dedicăm o expoziție temporară însuși muzeului și poveștilor sale niciodată scoase la iveală, pe care am intitulat-o “MAL85 – un nou început”.
În culise continuă munca de readucere a patrimoniului la muzeu, de la depozit. Sortăm, conservăm preventiv, ambalăm și transportăm la muzeu. Ne pregătim pentru începutul toamnei și pentru cea mai importantă etapă: redeschiderea expoziției permanente. Ne așteaptă aceeași procedură: proiectare, implementare, redeschidere, doar cu o responsabilitate mult mai grea – vorbim despre exponatele cele mai importante, cele care definesc muzeul, care vor trebui expuse în așa fel încât expoziția să rămână relevantă și atractivă măcar pentru următoarea decadă. Va fi preocuparea noastră principală, iar ținta e 1 decembrie.
Continuă și recepția bunurilor achiziționate ca parte a proiectului pe fonduri europene. Vitrine, podiumuri, scaune, fotolii, mese, dulapuri, recepție, laptopuri, televizoare, proiectoare, frigidere, aspirator, boxe, un șir neîntrerupt de obiecte sosesc săptămânal, și transformă MAL într-o instituție echipată la patru ace, pregătită pentru viitor.
Peste 5500 vizitatori ne-au trecut pragul, de la 1 iunie și până în prezent, (15 august), câmpulungeni, turiști din România, turiști din lumea largă. Sunt multe lucruri pe care le speram făcute în vara aceasta și pe care nu le-am reușit încă. Ne dorim amenajarea curții, transformarea ei într-un spațiu de interacțiune socială și relaxare. Ne dorim ateliere și activități educaționale. Ne dorim evenimente culturale lunare, în baza unui calendar bine stabilit. Ne dorim schimburi culturale cu alte instituții muzeale.
Vom ajunge în curând și acolo, avem tot ce ne trebuie pentru a ne consolida poziția de cea mai prestigioasă instituție culturală a orașului. O instituție a noastră, a câmpulungenilor, deschisă întregii lumi”,a spus managerul Bogdan Stamatin.
Sursa și fotografii: Muzeul Arta Lemnului