Viitorul Muzeu Național de Știință și Tehnologie al Suediei, Wisdome, promite a fi o „minune arhitecturală” din lemn. Arhitecți și constructori din întreaga lume așteaptă cu nerăbdare inaugurarea din acest an, pentru că Stora Enso și-a folosit întreaga capacitate de inovație și durabilitate în proiect. Capodopera proiectată de arhitectul Elding Oscarson captează deja atenția mass-media internațională.
La construirea tavanului a fost utilizat LVL – laminated veneer lumber, pentru proprietățile sale de-a dreptul uimitoare.
Arena are calitățile unei construcții cu emisii scăzute de carbon: o clădire din lemn de 1.325 de metri pătrați, cu un spectaculos acoperiș boltit și un teatru în formă de cupolă, cu diametrul de 21,6 metri, care găzduiește un cinematograf 3D cu ecran sferic.
Muzeul se va deschide la sfârșitul acestui an, iar cei din Stockholm sunt entuziasmați de noul loc unde se vor putea conecta cu natura și experimenta efectele pozitive ale designului unic al clădirii.
Cupola geodezică, la fel de înaltă ca Arcul de Triumf din Paris și realizată integral din lemn, este așezată în cinci straturi de grinzi prinse fără stâlpi sau coloane de susținere.
LVL – materialul de construcție al viitorului?
Asemănător cu glulam-ul, LVL este un produs de inginerie care folosește mai multe straturi de lemn subțire asamblate cu adezivi. Oferă mai multe avantaje față de cheresteaua obișnuită: e fabricat sub specificații controlate, este mai puternic, mai drept și mai uniform. Datorită naturii sale compozite, este mult mai puțin probabil să se deformeze, să se răsucească, să se încline sau să se micșoreze.
Acest material începe să devină din ce în ce mai popular în construcțiile din lemn. Conform Structural Timber Magazine, în următorii ani se estimează că cererea de LVL în Europa va avea o rată medie de creștere anuală de +6 %.
Cu o rezistență industrială, LVL este extrem de versatil. Poate fi produs în placaje lungi, precum și sub formă de grindă sau coloană. Poate fi curbat și răsucit în diferite direcții, fapt ce permite idei noi în ceea ce privește design-ul. Wisdome este doar un exemplu de ceea ce poate fi conceput și construit cu lemn.
LVL-ul utilizat în plafonul Wisdome este fabricat din plăci multiple de molid uscat, cu grad ridicat de rezistență. A fost produs în fabrica Stora Enso din Varkaus, Finlanda. Pe lângă faptul că este durabil, lemnul este un material care protejează sănătatea: aduce pădurea în mediul urban. Angajații și vizitatorii se bucură de un aer mai curat în interior, ceea ce are un impact benefic asupra sănătății și performanței individuale.
Constructorul enumeră cinci motive pentru care a ales lemnul
De mii de ani oamenii construiesc cu lemn, dar este si materialul de constructie al viitorului.
Iată cinci motive pentru care alegem lemnul ca material de construcție și suntem atât de bucuroși să lucrăm cu Stora Enso ca furnizor de lemn și partener principal al Wisdome Stockholm:
Construim în lemn pentru că e mai bine pentru climă. Mai multe studii științifice au arătat că lemnul are beneficii climatice deosebite în comparație cu alte materiale de construcții.
Lemnul provine dintr-o materie primă regenerabilă. Cantitatea de lemn folosită pentru Wisdom Stockholm crește în pădurile suedeze.
Arborii captează dioxidul de carbon. Pe măsură ce cresc, absorb sute de tone de dioxid de carbon din aer, care este apoi stocat în materialul lemnos de-a lungul vieții.
E mai puternic decât oțelul și mai ușor decât betonul. Lemnul are o durabilitate ridicată în raport cu greutatea sa. CLT cântărește un sfert în comparație cu betonul armat, ceea ce duce la un transport mai eficient.
Mai puțină mizerie și mai puțin zgomot. Componentele de construcție sunt pre-produse ș resturile sunt reciclate. Șantierul e liniștit și are mai puțin praf decât la alte materiale de construcții.
Sursa: Stora Enso
Foto: Tekniska Museet