Ministrul mediului, Tánczos Barna, a susținut astăzi o conferință de presă, alături de premierul Nicolae Ciucă, în cadrul căreia a anunțat lansarea campaniei naționale de împădurire, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Evenimentul a avut loc la Palatul Victoria și coincide cu împlinirea unui an de când Nicolae Ciucă a fost numit de Klaus Iohannis în funcția de premier.
Măsura de investiții din PNRR – Investiții în noi suprafețe ocupate de păduri inclusiv în păduri urbane și reîmpăduriri – are un buget de 730 milioane de euro și vizează realizarea a 56 000 de hectare de noi păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice. Totodată, vor fi finanțate lucrări de împădurire și lucrări de îngrijire a plantațiilor și creștere a suprafeței cu vegetație forestieră în lungul căilor de comunicație, în interiorul aglomerărilor urbane (păduri urbane, inclusiv de tipul mini-pădurilor) în jurul localităților și între câmpurile cu culturi agricole, precum și alte categorii de perdele forestiere de protecție.
„Nu am ales întâmplător această zi, astăzi Guvernul împlinește un an de când și-a asumat mandatul și este un moment în care lansăm un program care vizează viitorul protejării mediului natural din țara noastră și oferă speranță pentru generațiile viitoare că vor trăi într-un mediu mai puțin poluat, într-un mediu mai curat, într-un mediu care biodiversitatea va fi mai bine consolidată și dezvoltată. Totodată, sperăm ca acele județe deficitare în păduri, mai ales în sudul și estul țării, prin implementarea acestor programe, să își crească suprafața împădurită. La un an de la preluarea mandatului, vreau să mulțumesc, în primul rând, cetățenilor, că ne-au investit cu încredere, pentru că au avut răbdare cu noi într-un an atât de dificil și, de asemenea, vreau să le mulțumesc membrilor cabinetului și tuturor reprezentanților instituțiilor guvernamentale care au cooperat, care au muncit împreună astfel încât programul de guvernare să poată fi implementat”, a subliniat Nicolae Ciucă, premierul României.
Ședință la Covasna
Între timp, consilierul ministrului Mediului, Levente Porzsolt, se afla la sediul Consiliului Județean Covasna, la o primă întâlnire cu cei interesați de programul de împăduriri. La discuții au luat parte reprezentanți ai composesoratelor (proprietari de păduri), Gărzii Forestiere Brașov, Direcției Silvice Covasna, ocoalelor silvice și primăriilor.
Chiar dacă județul Covasna e pe locul 3 în țară ca suprafață împădurită, mai sunt locuri ce pot fi acoperite, în care se pot planta arbori, le-a spus Levente Porzsolt.
Iată câteva dintre temele abordate de cei prezenți și clarificările oferite:
- Conform programului, analiza de sol nu este obligatorie. Dar, în zonele din sudul țării, în special unde terenurile sunt nisipoase, aceasta va trebui făcută.
- Cei care beneficiază de subvenție de la APIA prin măsura 8.1 nu se încadrează și la schema din PNRR.
- Noile terenuri împădurite vor fi în afara fondului forestier. Ele vor constitui așa-numita categorie agro-silvică. Un proprietar va putea face lucrări în aceste zone cu act de punere în valoare și de transport.
- Pentru împrejmuire se plătesc 16 euro pe metru liniar de gard.
- Întreținerea plantației se plătește timp de 6 ani.
- Trebuie să existe o certitudine privind utilizarea timp de 20 de ani a terenului propus pentru schema de finanțare.
Atestare
Prin program se plătește proiectarea. Orice inginer silvic care are experiență de minimum cinci ani în împăduriri poate merge să își ia atestat de la Progresul Silvic pentru a putea întocmi un proiect.
Și iată un anunț important!
„Comisia de atestare a persoanelor juridice care realizează lucrări de regenerare şi întreţinere a seminţişurilor şi plantaţiitor, lucrări de îngrijire a arboretetor, precum şi atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectuează proiectarea şi/sau execută lucrări de îmbunătăţiri funciare în domeniul silvic, conform O.M. nr. 1763/2015 se întrunește vineri, 16.12.2022, ora 10:00 la sediul din Bulevardul Magheru nr. 31 sector 1 București, sala de ședinte etaj I. Data limita pentru depunerea dosarelor este luni, 12 decembrie 2022”.
Șeful GF Brașov: E păcat să pierdem această oportunitate
Inspectorul-șef al Gărzii Forestiere Brașov, Sandu Ioan Mihalte, prezent la întâlnirea de la CJ Covasna, a spus că „e păcat să pierdem această oportunitate. S-a muncit foarte mult la acest program, au fost nopți nedormite, un efort al multor colegi”.
„Întrebările au fost la obiect, se pare că oamenii sunt interesați de această măsură. Reprezentanții Gărzii Forestiere îi așteaptă pentru orice îndrumare, orice întrebare referitoare la depunerea acestor proiecte. Suntem optimiști și sperăm să atingem target-ul pentru cele 56.700 de hectare”, a declarat Mihalte pentru forestmania.ro, la finalul ședinței. Garda Forestieră Brașov va organiza, în perioada următoare, întâlniri similare cu instituțiile implicate în program din județele Brașov, Harghita, Mureș, Sibiu.
La conferința de presă de la Palatul Victoria, ministrul Mediului a transmis că programul stimulează transformarea cât mai multor terenuri în păduri.
„Avem, prin componenta C2 din PNRR, Păduri și protecția biodiversității, un buget total de 1,173 miliarde de euro, și ambiția noastră, a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor este să creștem suprafața împădurită cu acești bani. Avem nevoie de păduri, ele sunt cele mai reziliente la efectele schimbărilor climatice și cel mai STABIL element în INSTABILITATEA provocată de schimbările climatice. Pădurea este, fără doar și poate, organismul care poate lupta cel mai bine cu aceste manifestări ale vremii și contribuie la reglarea climei. În această toamnă am adoptat Strategia Forestieră Națională care stabilește norme obligatorii pentru împădurire și reîmpădurire, păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice. Totodată, proprietarii de păduri și terenuri sunt încurajați și stimulați acum pentru ca suprafețele pe care le dețin să fie conservate și valorificate la adevăratul lor potential, iar până acum nu aveam o legislație care să impulsioneze creșterea suprafeței pădurilor din țara noastră. Aceștia primesc 456 de euro/an/ha timp de 20 de ani pentru transformarea acestor terenuri în păduri. Prima de sechestrare forestieră este o măsură prin care stimulăm transformarea cât mai multor terenuri din România în viitoare păduri”, a declarat Tánczos Barna.
Direcția de Comunicare din Ministerul Mediului a transmis câteva date relevante despre programul lansat azi:
Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru Investiții în noi suprafețe ocupate de păduri” are o valoare totală estimată de 500 de milioane de euro și vizează înființarea de trupuri de pădure, cu suprafața minimă de 0,5 ha și perdele forestiere de protecție, cu suprafața minimă de 0,1 ha. Beneficiarii acestei scheme pot fi deținătorii publici sau privați de teren pretabil pentru împădurire, precum și formele asociative ale acestora.
În funcție de tipul de plantație, proprietarii de terenuri pot primi sume diferite pentru înființarea noilor plantații. De exemplu, pentru plantația de stejar, suma totală este 19.647 euro pe hectar fără TVA, din care 6379 euro fără TVA pentru înființare, iar pentru întreținere se acordă anual (până la 6 ani) câte o sumă. În ceea ce privește plantația de salcâm, suma totală este 10.620 euro pe hectar, fără TVA, din care vor primi 5060 euro fără TVA pentru înființare, iar întreținerea este de 3 ani.
La deal se poate planta stejar, iar proprietarii pot primi 14 900 euro pe hectar, iar pentru înființarea acestui tip de plantație, se acordă 3.831 euro fără TVA. Proprietarii de terenuri din zonele de munte primesc, pentru plantații de molid, fag, brad, o sumă totală de 9.658 euro pe hectar fără TVA. Pentru înființare se acordă 3.987 fără TVA pe hectar.
Pentru înființarea de perdele forestiere, suprafața minimă admisă este de 0,1 ha. Dacă terenul pretabil pentru crearea acestor perdele se află în zona de câmpie proprietarii pot înființa plantație de stejar și primesc 17.434 euro fără TVA, pe hectar. În cazul salcâmului, suma oferită este de 10.552 fără TVA pe hectar. În cazul perdelelor forestiere înființate cu puieți de stejar în zonele de deal, suma încasată de proprietarii de terenuri este de 16.542 fără TVA pe hectar.
Terenul pretabil pentru împădurire reprezintă suprafața de teren agricol din categoriile de folosință teren arabil, pajiști permanente și culturi permanente și care poate fi împădurită conform proiectului tehnic întocmit special în acest scop.
Întreg procesul se va desfășura printr-un program informatic gestionat de MMAP și gărzile forestiere din teritoriu, asemănător programului informatic APIA. Sesiunea de finanțare a început astăzi, la ora 12.00.
În ceea ce privește investițiile în noi suprafețe ocupate de păduri, inclusiv în păduri urbane și reîmpăduriri, bugetul de 730 milioane de euro este repartizat astfel:
● 500 de milioane de euro -„Sprijin pentru Investiții în noi suprafețe ocupate de păduri”;
● 100 de milioane de euro – „Sprijin pentru refacerea potențialului forestier afectat de incendii, de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamități naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare și de evenimente catastrofale”;
● 5 milioane de euro prin schema de ajutor de minimis – Reîmpăduriri realizate începând cu 1 februarie 2020 și până la data aprobării schemei de ajutor de stat;
● 95 de milioane de euro – Înființarea de perdele forestiere de protecție a căilor de comunicații conform Legii nr.289/2002 și pentru împădurirea terenurilor degradate conform Legii nr.100/2010;
● 30 de milioane de euro – pentru păduri urbane.
Bugetul total alocat Componentei C2 din PNRR – Păduri și biodiversitate – este de 1,173 de miliarde de euro.
ASFOR: Suntem bucuroși că s-a rezolvat un punct din programul nostru, „România verde în 10 pași”
Președintele Asociației Forestierilor din România, Ciprian Dumitru Muscă, salută lansarea ghidurilor specifice pentru prgramul de împădurire, cu atât mai mult cu cât era unul din cele 10 puncte ale documentului strategic propus de ASFOR acum doi ani, România verde în 10 pași.
„Culturile forestiere au capacitatea de a diminua şi ameliora procesele de degradare a terenurilor. Am propus încă de acum doi ani să identificăm terenurile degradate și să le introducem în circuitul silvic. Ideea noastră, de acordare de subvenţii pe suprafaţă, similare celor din agricultură, pe toată perioada cât asigură o funcţie de protecţie sau până la prima recoltă de lemn, apare și în noul program. Nu putem decât să ne bucurăm și să sperăm că, odată lansat la cel mai înalt nivel, programul va avea și succes”, a punctat, pentru forestmania.ro, Ciprian Dumitru Muscă.
Documentul integral „România Verde”, AICI.
Alte detalii despre programul PNRR, AICI.