40% din consumul total de energie și aproximativ 36% din emisiile de gaze cu efect de seră asociate consumului de energie în UE sunt legate de clădiri. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen spune că sectorul construcțiilor poate fi transformat dintr-o sursă de carbon într-o „chiuvetă” de carbon. Acest lucru este posibil dacă europenii vor folosi materialele de construcție organice, cum este lemnul.
Comisia Europeană va promova puternic construcțiile din lemn. Totodată, Comisia va elabora o foaie de parcurs pentru anul 2050 pentru reducerea emisiilor de carbon pe tot ciclul de viață al clădirilor. Noul Bauhaus european susține soluțiile creative care implică materiale bio sau cu emisii reduse de carbon.
Din septembrie, Comisia își propune să lanseze sub egida noului Bauhaus o serie de proiecte-pilot în mai multe state europene.
Conceptul „Noul Bauhaus european” a fost lansat la 18 ianuarie 2021.
Bauhaus este un concept de exprimare prin design al spațiilor de locuit, inclusiv al mobilierului. Școala Bauhaus a produs schimbări importante în arhitectură, artă și design. A avut un impact puternic social și economic la începutul secolului al XX-lea. Arhitecți și artiști importanți au lucrat în cadrul universităților de design din Germania, în anii 1919-1933, modelând teme ca estetica și funcționalitatea lucrurilor care ne înconjoară.
Cum ar trebui să fie noua clădire ideală? Cum am putea face locuințele, cartierele, comunitățile frumoase, dar și durabile și incluzive? Ce materialele am folosi? Uniunea Europeană a lansat o provocare: Noul Bauhaus european propune să ne concentrăm asupra locurilor în care locuim și asupra relației noastre cu mediul natural, dincolo de spațiul construit. Și să găsim soluții practice pentru un mod de viață frumos, durabil și incluziv.
Lemnul are caracteristicile ideale pentru a avea un rol important în Noul Bauhaus: este o resursă regenerabilă și este biodegradabil. Este ușor de utilizat în cascadă, de la producție la deșeuri – așchii, rumeguș, coajă – și este reciclabil.
Comisia Europeană va sprijini, prin programul Horizon Europe, cercetarea și inovarea în acest domeniu. Comisia propune o serie de parteneriate prin programele Built4People și Circular Bio-based Europe.
Sursa: europa.eu