Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a vorbit aseară, la Digi 24, despre tema lemnului de foc, subiect care interesează o mare parte a populației: cei la care nu au ajuns conductele cu gaze naturale și sunt nevoiți să se încălzească la sobe. Vorbim de peste 3 milioane de români. Ministrul admite că sunt zone cu probleme, dar încearcă să mute problema la mediul privat.
„Cu siguranță, sunt regiuni unde nu e o problemă aprovizionarea cu lemn, sunt alte regiuni unde, în momentul în care a existat și există lemn, prețurile erau foarte sus, ajungeau și la 800 de lei metrul cub, motiv pentru care în coaliție s-a luat această decizie de a interveni pe piață. Pe de o parte, pentru a proteja consumatorul final de prețurile exagerate. Eu sunt convins că există suficient lemn de foc pe piață. Comercianții pot încerca anumite tertipuri ca să nu livreze la acest preț, dar sunt convins că atât Romsilva, cât și proprietarii privați, au pus suficientă masă lemnoasă pe piață pentru a exista și în momentul de față lemn de foc care să se vândă consumatorului final.
Piața oferă oportunități la prețuri diferite. Nu am primit informații cum că există regiuni unde nu avem deloc lemn. Discuțiile continuă cu comercianții, cu cei care fac produse pentru încălzire din lemn, bricheți, peleți. RNP a pus în ultimele 3 luni peste 500.000 de metri cubi pe piață, la dispoziția agenților economici care exploatează și după aceea vând mai departe. Pentru că este o piață unde sunt foarte mulți jucători privați care oferă aceste servicii, pe de altă parte sunt intermediari care vând lemn de foc”, spunea ministrul aseară.
O simplă căutare pe internet arată însă că lucrurile nu stau prea bine: la emag poți cumpăra azi 600 de kg de lemn de foc paletizat cu 1.249 lei.
În medul online și nu numai, atât specialiștii, cât și cei care vând și cumpără lemn de foc critică decizia Guvernului.
Dr. Laura Bouriaud: „Măsura plafonării nu ajută pe nimeni, și nici nu este aplicabilă”
Prof. univ. dr. Laura Bouriaud, de la Facultatea de Silvicultură Suceava, a criticat ordonanța privind plafonarea prețului la lemnul de foc, spunând că nu e aplicabilă.
„Cel puțin jumătate din lemnul de foc este vândut către populație fără factură/bon fiscal. Cum să se controleze respectarea plafonării pe un sector de piață majoritar nefiscalizat? Pe ce bază? Să mai spunem și cui ar putea să profite cu adevărat această măsură?!
Singurii controlați vor fi tot cei care încearcă să lucreze legal în segmentul de aprovizionare cu lemn de foc, deci efectul va fi exact invers: și evaziune fiscală, și exacerbarea tăierilor ilegale, și sărăcirea în continuare a persoanelor vulnerabile.
Lemnul de foc este SINGURA marfă care se vinde în sate fără specificarea cantității. Are idee măcar unul dintre miniștrii acestui guvern cât a fost metrul cub în cazul acestei mărfi care se vinde cu ‘faitonul’, fără bon fiscal, fără nici un act lăsat cumpărătorului? Știe cineva de ce s-a pierdut pe drum ideea de vouchere acordate persoanelor vulnerabile, de am rămas cu o plafonare imposibil de verificat?”, se întreabă dr. Bouriaud.
Directorul RNP: „Nu există o criză a lemnului de foc”
Daniel Nicolăescu, directorul general al Romsilva, a declarat, pentru forestmania.ro, că „nu există în acest moment o criză a lemnului de foc”.
„Noi avem niște reglementări, nu putem tăia cât vrem noi. Am luat totuși măsura de a suplimenta exploatarea, cu 500.000 de metri cubi. Depinde și cât de mare e cererea, pentru că, vedeți, și pe raft când mergi la magazine sunt produse care se vând mai repede. Sunt și persoane care, speriate de o eventuală criză, și-au asigurat preventive cantități mai mari. Dar nu există în acest moment o criză a lemnului de foc. Romsilva nu este afectată de palfonare, pentru că noi vindem sub 400 de lei metrul cub. Treaba noastră e să punem lemn pe piață și asta facem. Trebuie ținut cont că bușteanul nu înseamnă decât într-o mică măsură lemn de foc, în rest, un procent semnificativ, e lemn de lucru”, explică șeful RNP.
Forst Pan, producător de lemn de foc: Populism cu tentă electorală
Cristi Panaite, managerul firmei Forst Pan care comercializează lemn de foc, a transmis forestmania.ro un punct de vedere referitor la situația pieței.
„Un scurt rezumat a ceea ce înțeleg eu că a dus la prezenta ordonanță de urgență:
1. Context – nevoia de protecție a categoriilor sociale defavorizate; populism cu tentă electorală
2. Cauza: lipsa înțelegerii formării costurilor de producție; a cunoștințelor minimale de economie generală și specifice de economie forestieră
3. Soluție – abordare facilă, fără analiză de impact- transferul responsabilității protecției categoriilor defavorizate din sarcina statului, cu precădere în sarcina mediului privat (plafonare fără compensare)
4. Rezultat: limitarea tranzacțiilor comerciale cu lemn de foc, amplificarea crizei de resursă, încurajarea evaziunii fiscale și a comerțului fără documente legale de proveniență, abordarea unor soluții la limita legii pentru a comercializa stocurile existente la un preț mai mare decât cel plafonat
5. Impact: decapitalizarea sectorului forestier deja afectat de contextul economic actual, probabil un nou motiv de denigrare a sectorului ca fiind principalul vinovat al lipsei de resursă în piață.
Abordarea companiei in acest context este orientarea către tranzacții comerciale exclusiv cu persoane juridice de drept privat cu precădere in UE, unde avem deja o piață deschisă”.
ASFOR: Acordarea de vouchere, o abordare bună
Asociația Forestierilor din România consideră că OUG privind plafonarea prețului la lemnul de foc nu e în măsură să rezolve o problemă de aprovizionare, în special în zona de Sud, ci mai degrabă complică lucrurile.
În perioada de consultare publică, președintele Asociației, Ciprian Dumitru Muscă, a transmis atât mInisterului Mediului, cât și premierului Nicolae Ciucă un document în acest sens:
„Dacă ne aplecăm asupra aprovizinării gospodăriilor cu lemn de foc atunci pot fi identificate următoarele probleme: (1) categorii sociale defavorizate care au nevoie de finanțare și (2) zona de sud a României, unde prețul este influențat de costul transportului. Sudul României este deficitar în păduri, în depozite, inclusiv ale RNP-Romsilva, fapt ce presupune ca gospodăriile de aici să fie aprovizionate cu lemn de operatori economici, care la rândul lor înglobează în costul metrului cub de lemn costul de producție și cel al transportului. (…) O plafonare otova la niște valori arbitrare fără nici un fundament va avea un efect invers și se va transpune într-o scumpire a lemnului și o înflorire a pieței negre a lemnului.
Totuși, dacă se dorește promovarea unor măsuri în ceea ce privește lemnul de foc și produsele derivate din lemn pentru foc, se poate face printr-o plafonare a adaosului comercial, practicat atât la producător (15% poate fi o referință) cât și pe lanț, la comerciant (5%), coroborat cu alocarea unor vouchere pentru a sprijini populația și a încuraja fiscalizarea segmentului de comerț cu lemn de foc. Inițiativa propusă de Ministerul mediului cu acordarea de vouchere de 150 lei/mc este una bună”, se arată în documentul trimis de ASFOR.
Consiliul Concurenței: Am propus ca persoanelor vulnerabile să li se acorde tichete valorice
Și Consiliul Concurenței a transmis că acordarea de vouchere era o soluție corectă. Într-un articol publicat de libertatea.ro e exprimată poziția Consiliului Concurenței, care a recomandat Guvernului acordarea de vouchere pentru persoanele vulnerabile în locul plafonării prețului final la lemnele de foc. Bogdan Chirițoiu, președintele instituției, spune: „Noi am recomandat ca măsurile adoptate să fie proporționale și să-și atingă obiectivul urmărit, respectiv protejarea populației prin asigurarea accesului la resursa lemnului de foc, să fie aplicabile pe o perioadă strict limitată și justificate de împrejurări excepționale, care țin de protecția dreptului la viață a persoanelor afectate de creșterea semnificativă a prețurilor la materialele lemnoase necesare încălzirii în perioada sezonului rece. Ca urmare, am propus ca persoanelor vulnerabile să li se acorde tichete valorice (vouchere – n.r.) care să poată fi utilizate exclusiv pentru achiziția de lemn de foc și produse derivate pentru încălzire și, în același timp, să se reanalizeze cotele de recoltare pentru o perioadă strict limitată, justificată de aceste împrejurări. Guvernul a considerat că măsura de sprijin trebuie aplicată tuturor și a introdus plafonarea prețului final facturat pentru lemnul de foc necesar pentru încălzire în sezonul rece care urmează”.
Retailerii spun că se va schimba OUG
Am fost la câțiva retaileri care vând lemn de foc. Cei de la Dedeman au oprit deja achiziția și nu știu dacă vor mai cumpăra. Cei de la Leroy Merlin ne-au spus următoarele: „Am întrebat și noi la furnizorul nostru, un ocol. Ni s-a spus că legea nu va rămâne așa, ci că se va schimba. Adică plafonarea va fi valabilă doar la Romsilva. Rămâne de văzut. În acest moment, nu mai cumpărăm, așteptăm”.
Ministrul are astăzi o discuție cu operatorii economici chiar pe această temă. Între timp, cei de la Romsilva – din unele direcții silvice – au mărit prețul al 400 de lei, din moment ce legea le permite, chiar dacă până acum vindeau cu mai puțin. În unele sate lemnul de foc a ajuns deja la peste 1.000 de lei metrul cub.
Ordonanța privind plafonarea lemnului de foc a fost adoptată de Guvern pe 6 octombrie și tot atunci a fost publicată în Monitorul Oficial. O puteți consulta AICI.