Se împlinesc, pe 4 noiembrie, 66 de ani de la un moment unic în istoria silviculturii mondiale. Momentul în care 450 de studenți și 50 de profesori de la Facultatea de Silvicultură din Sopron, Ungaria, își părăseau țara… O poveste care merită cunoscută de noi toți, pentru că e parte a istoriei noastre, un exemplu de curaj, demnitate și umanitate.

În urmă cu câteva zile a avut loc o conferință pe teme silvice organizată de Departamentul de Silvicultură al Societății Maghiare de Științe Tehnice (EMT) și Asociația Națională a Silviculturii – Grupul Local Transilvania. Unul dintre momente a fost acodarea unor burse către studenți din anii 2 și 3 ai Facultății de Silvicultură din cadrul Universității „Sapientia”. Bursele poartă numele lui Grátzer Miklós și au fost oferite de dr. ing. Gabor Molnar, șef de lucrări la catedra de Silvicultură și consilier al Asociației Forestierilor din România – ASFOR. L-am întrebat cine a fost Grátzer Miklós și ne-a spus povestea extraordinară, pe care o redăm mai jos, exact așa cum ne-a povestit-o Gabor. El însuși fost bursier al Facultății din Sopron…

După înăbușirea Revoluției din Ungaria din 1956, majoritatea studenților și profesorilor Colegiului de Inginerie Forestieră din Sopron au decis să părăsească țara. Ideea de a trăi sub opresiunea guvernului comunist era de neacceptat.

Așa cum se știe, Revoluția maghiară din 1956 a fost declanșată de studenții de la Universitatea tehnică, într-o perioadă dificilă: conducerea stalinistă a țării era o dictatură în toată puterea cuvântului. Practic, unul din doi cetățeni erau anchetați de securitatea maghiară, elitele erau în închisori… Demonstrația studenților a fost pașnică, dar a fost oprită cu armele de trupele sovietice. Pierderile de vieți au fost estimate la circa 2.500 maghiari și 700 soldați sovietici; alți aproximativ 200.000 de locuitori au părăsit Ungaria, refugiindu-se în Occident.

În acest context, pe 4 noiembrie 1956, 450 de studenți și 50 de profesori de la Facultatea de Silvicultură din Sopron au trecut granița în Austria. Decanul Kálmán Roller le-a cerut austriecilor să le permită să își continue educația, dar autoritățile – probabil temându-se de represalii sovietice – au spus nu.

Totuși, decanul nu s-a lăsat: a scris scrisori către nu mai puțin de douăzeci de țări, cerând sprijin pentru profesorii și studenții de la Silvicultură. Un singur răspuns pozitiv au primit: Universitatea Canadiană din Columbia Britanică (UBC).

Aceștia le-au transmis că sunt gata să accepte întreaga facultate. UBC a garantat, de asemenea, că își pot continua studiile în limba maghiară, precum și că pot învăța treptat limba engleză. În decembrie, Kálmán Roller și trei studenți au călătorit în Canada pentru a evalua posibilitățile.

Nu toată lumea a fost încântată de oferta canadiană. Multora li se părea prea departe, iar alții credeau că situația din țară era temporară… Așa că o parte au rămas în Europa.

La 1 ianuarie 1957, 200 de studenți, 28 de profesori și 65 de membri ai familiilor lor au plecat spre Canada.

După ce au ajuns, cei din Sopron au început să învețe limba engleză aproape imediat și au încercat să cunoască cât mai mult noua lor țară. În comparație cu Ungaria, Canada a reușit să le ofere condiții excelente, în care inovația a fost o componentă importantă. Potrivit lui Antal Kozák, care era student în anul trei la acea vreme și a devenit apoi profesor emerit UBC, Canada era o țară liberă. „Ne-a fost aproape imposibil să ne imaginăm că ar putea exista o țară liberă…”, declara el într-un interviu.

„Primul an universitar a început la UBC în septembrie 1957 și a fost, desigur, o perioadă dificilă atât pentru studenți, cât și pentru profesori. Cursurile programate în vechile cabane ale armatei în „ture de noapte” au fost resimțite atât de studenți, cât și de profesori. Unii dintre noi chiar au simțit că venirea noastră a fost considerată o greșeală de către autoritățile universitare…

Privind în urmă, nu au existat motive pentru acest sentiment. Dimpotrivă, au fost multe semne care au indicat sprijinul și generozitatea gazdelor noastre. A existat o singură barieră între gazde și oaspeți – limba. În cele din urmă, micile neînțelegeri au adus și rezultate bune. Ele au creat o legătură de nezdruncinat între „șoproneni”, au dus la relații speciale, de familie, între ei”, citim azi pe site-ul facultății canadiene în articolul „The Sopron Story”.

Învățarea noii limbi a fost o mare dificultate pentru mulți, așa că au trebuit să treacă aproximativ trei ani până să poată comunica bine în engleză. Dar legăturile dintre ei, de care vorbeam mai devreme, au fost constante și există până în zilele noastre. „Mafia maghiară” a fost adesea menționată în glumă în cercurile forestiere din Columbia Britanică în anii 1960, din cauza acestei legături strânse.

Viața era departe de a fi roz în acele vremuri: noua limbă și noile obiceiuri provocau multă frustrare în viața de zi cu zi. Mai mult, erau îngrijorați de membrii familiilor și prietenii care rămăseseră acasă…

Un total de 196 de studenți maghiari au început studiile de silvicultură la Vancouver sub denumirea de „Divizia Sopron”. Conform promisiunilor, ei și-au putut continua studiile în limba maghiară, în conformitate cu programa și metodele de predare maghiare.

Vara, studenții lucrau în exploatări forestiere, pentru a-și putea plăti taxele de școlarizare. Și-au păstrat tradițiile din țara-mamă, astfel că marcau în mod regulat sărbătorile maghiare și aniversarea Revoluției.

Cea mai mare parte dintre ei au lucrat în silvicultură, în industria lemnului sau alte profesii conexe, în Canada, pe tot parcursul vieții. O parte s-au impus într-un cu totul alt domeniu, iar unii dintre ei s-au întors în Ungaria după schimbarea regimului.

Un grup de foști studenți, tot mai puțini, încă se întâlnesc la Vancouver cu ocazii speciale și participă la mese de prânz. Sau vin împreună acasă, unde, bineînțeles, vizitează și Sopron.

Întâmpinarea ceremonială a elevilor și profesorilor care au emigrat la 4 noiembrie 1956 a avut loc la 4 noiembrie 1990 la Sopron, în vechea Alma Mater.  Ei au oferit universității o placă, aflată acum în holul clădirii principale.

Douăzeci și opt de studenți în 1958, șaptezeci în 1959, douăzeci în 1960 și 23 în 1961 au absolvit facultatea de Silvicutură din British Columbia. Astfel, un total de 141 de ingineri silvici maghiari și-au finalizat studiile în Canada. Marea majoritate s-a stabilit în cele din urmă în Canada, un număr mic s-a mutat în Statele Unite și un mic procent s-a întors în Europa. Majoritatea celor care au rămas în Canada au primit cetățenia în 1962.

După schimbarea de regim, unii dintre foștii studenți vin regulat în Ungaria, uneori vin în grupuri. „Bătrânii” păstrează legătura între ei până în ziua de azi și se întâlnesc cel puțin o dată pe an.

După suprimarea revoluției, Canada a acceptat peste 38.000 de refugiați maghiari. Acest nivel ridicat de imigrație a avut și un mare impact asupra dezvoltării politicii migraționale a țării. Potrivit unor opinii, a fost momentul în care țara nord-americană a decis să-și deschidă porțile altor refugiați politici.

Totuși, și cazul studenților de la silvicultură din Sopron este unic pentru că nu a existat un precedent pentru acest tip de „adopție” în istoria Canadei.

Dintre foștii studenți și profesori, decanul Kálmán Roller și profesorul László Adamovich au fost distinși ca cetățeni de onoare ai Universității de Vest din Ungaria, studenții membrii Diviziei Sopron Antal Kozák, Oszkár Sziklai, Miklós Grátzer, Géza Ifjú, József Bódig și János Balatinecz ajunsi doctori, profesori universitar au fost distinși ca doctor honoris causa, de Universitatea din Sopron.

Facultatea de Silvicultură a Universității din Sopron, Ungaria, acceptă diplomele eliberate la Vancouver ca echivalente cu propriile sale diplome, iar la ședințele festive ale consiliului facultății de la deschiderea anului universitar, la împlinirea a 50 de ani de la data licenței, a înmânat o diplomă de onoare (certificat de aur) studenților care au absolvit în cadrul „Diviziei Sopron”.

Decanul facultății de silvicultură a universității canadiene The University of British Columbia este Robert Kozak, al cărui tată, prof. Antal Kozák, a fost, de asemenea, membru al comunității Vancouver–Sopron.

Absolvenții veniți din Sopron după 1956 comemorează împreună anul 1956, apoi depun o coroană de flori la poarta și coloana secuiască în fața Facultății de Silvicultură din Vancouver.

Poarta a fost realizată de László Józsa și Árpád Gál în 1992, iar coloana a fost inaugurată în 2007 cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la sosirea studenților silvicultori și a profesorilor acestora din Sopron în Canada.

Coloana din lemn a fost proiectată și sculptată de László Józsa. Este interesant că a fost sculptat din trunchiul unui cedru roșu vechi de aproape 1.000 de ani.

În Parcul Memorial Burnaby Forest Lawn există un monument dedicat Diviziei Sopron.

„Dacă examinăm schimbările care au avut loc în British Columbia în practicile forestiere de la începutul anilor 60 până în prezent, observăm o schimbare semnificativă în bine. Nu, nu există nicio dovadă științifică că silvicultorii maghiari au jucat un rol important în aceste schimbări, dar am dori să credem că au avut-o.

În concluzie, exodul Şcolii Silvice Sopron a fost o emigrare unică, fără egal în istorie. O parte semnificativă a unei universități a părăsit o țară, în timp ce o altă țară a adoptat-o, pentru a-și putea continua studiile în propria limbă. 70% dintre ei au absolvit, iar majoritatea absolvenților au avut cariere de mare succes. V-aș lăsa cu un citat de la Dr G.C. Andrew, președinte al Asociației Universităților și Colegiilor din Canada care a scris la începutul anilor ’80: „Întotdeauna am privit sosirea lor (a maghiarilor din Sopron) în Canada, și în special la British Columbia, drept unul dintre cele mai profitabile dividende din imigrare pe care le-a avut țara” – Antal Kozák.