Forestmania.ro a postat astăzi pe pagina sa de Facebook o fotografie veche, cu un grup de muncitori forestieri din Bucovina. Nu mică ne-a fost surpriza să avem un comentariu inedit: cineva a scris că unul dintre cei din imagine e tatăl lui! L-am contactat imediat – iată ce simple devin lucrurile datorită Internetului – și am aflat o poveste cu totul specială. A vrut să scrie el, cu mâna lui, povestea tatălui său, nu să punem noi întrebări și el să răspundă, așa cum se face de obicei. Și ne-a scris acest text pe care îl redăm așa cum l-am primit, chiar dacă aveam permisiunea de a edita pe ici pe colo câte ceva. Nu avem ce: este povestea unui om care a muncit toată viața, și-a crescut copiii, și a ținut de rosturile acestui neam… Este o onoare pentru noi să publicăm această poveste!

„Numele meu este Ionel Schiopu, feciorul lui Ion Șchiopu, funicularistul pe care l-am văzut azi, 12 ianuarie 2022, într-o fotografie pe ForestMania, cu 3 colegi, tata fiind cel care este așezat pe cablu.

Tatăl meu, Ion Schiopu s-a născut la data de 11 ianuarie 1938 în satul Buda, com. Rasca, judetul Baia (de atunci), actual județul Suceava.  Când a terminat clasa a 4-a, adică la 10 ani și jumătate, a plecat în pădure la lucru, la Ogaru. La „udat patlaj”. Udat patlaj era o operațiune de udat un fel de traverse pe care trăgeau boii sau caii butucii, pentru a aluneca mai ușor.

A plecat la lucru încălțat în opinci, cum era pe atunci.

A lucrat 37 de ani în domeniul forestier. Cu un coleg de-al său, prin anii 1952-1953, când aveau 14-15 ani, doborau iarna copaci cu bestia. Și îmi povestea că în anul 1949, când a mers prima dată în pădure la lucru, nu era niciun fel de mecanism. Doar topor, bestie și țapină, iar transportul buștenilor era făcut de cai și boi, vara cu carele, iar iarna cu sănciile.

La 14 ani a devenit ajutor de gaterist la Făbricuța de cherestea din Poiana lui Ioan. A lucrat apoi pe motor de lunina (un motor care producea curent electric și ilumina cabana forestieră).

În 1961 a mers la Roznov și a făcut școala de funiculariști, iar 10 ani mai târziu, în 1971, tot la Roznov, a făcut școala de tractoriști.

A lucrat 14 ani funicularist pe diferite funiculare și cabelcrane, le monta, făcea scări pe copaci unde montau cablurile… Erau funiculare cu 5 cărucioare (funicularul Mâneciu) cu lungimi ale liniei de 2-3 km. A lucrat 8 ani la CFF Buda2 la revizie vagoane de tren (Mocănița cu abur), dupa aceea sudor și lăcătuș mecanic la atelierul mecanic pentru tractoare și taf-uri.

A fost premiat prin 1980 și ceva pentru că a făcut niște modificări la un cojitor de lemn la Combinatul Fălticeni și unul la Depozitul de Cherestea de la Râșca.

Mi-a povestit de multe ori și își amintea cu drag anii tinereții lui, care s-au scurs în „câmpul muncii”: nopți dormite în surle, în cabane forestiere, glume și povești de seară la lumina opaițului și la căldura sobelor sau naveta pe jos cate 6-7-8 km până la locul de muncă și înapoi, zilnic.

A lucrat pe tractor cu buncăr de lemne, era un tip de motor după război care pornea pe benzină, apoi trecea pe gaze emise de lemne care ardeau mocnit într-un buncăr. Lemne de fag si mesteacăn.

Toate acestea le povestea cu bucurie.

Apoi tata era un om șugubăț… Avea talent la desen și talent de orator, iar dintre colegi, colege, șefi și alți oameni nu au scăpat fără vreo caricatură facută cu cretă sau creion pe ușa de la ghereta motorului funicularului, pe ușa cabanei sau pe la birouri, ori de la tambă.

În anii 1987-1993 eram 5 copii la casa tatei și a mamei. Pentru a ajunge banii, tata muncea enorm, iar pe lângă servici, avea acasă un atelier de fierărie și lucra până noaptea târziu. Repara semănători, pârlitori de porc, topoare, porți din fier, plugușoare…etc.

Aveam cal cu căruță si aduceam lemne din pădure cu tata (căzături de copaci, rămașite de la exploatări), le tăiam, le așezam la par și veneau oameni de la câmp și cumpărau. Ori prin troc cu grăunțe, ovăz, grâu, sfecla, ori pe bani.

Tata muncea de dimineață până noaptea. Pe lângă munca la pădure, aveam gospodărie, vaci, viței, oi, aveam două hectare de teren. Muncă și iar muncă. Mai mult, devenise extrem de credincios și a ajutat la construcția a trei biserici de la noi din zonă.

Dar el nu era singurul care a muncit la pădure și în acele condiții. Erau câteva mii ca el. Dar generația lui, cei care au prins războiul… care au tras tare, în opinci și apoi în bocanci, pe orice vreme, în orice pădure…  erau ca de stâncă”.

Un om împăcat

Fiul lui nea Ion ne-a trimis și fotografii cu bătrânul. Unele sunt chiar recente, cu băiatul și nepoții. Din păcate, Ion Șchiopu s-a stins anul trecut, la 84 de ani. Dar puteți vedea din aceste poze că era un om mulțumit. De viața lui, de familie… „Pentru el munca n-a fost o corvoadă”, ne-a mai spus fiul său…

Sursa foto: Civilizatia lemnului în România, Arhiva personală Familia Ion Șchiopu