DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

27.3 C
București
25.2 C
Sibiu
25.8 C
Suceava
25.7 C
Covasna
26.3 C
Piatra Neamț
24.5 C
Braşov
26.2 C
Bistrița
29.7 C
Râmnicu Vâlcea
marți, iulie 23, 2024

Povestea lui Ioan Cotici, „pădurarul cu nouă vieți”

Recomandate

Cei care umblă prin pădurile din județul Covasna sau sus, la Comandău, pot vedea nu mai puțin de șapte troițe din lemn făcute de un pădurar din zonă. Un om care a contribuit și la biserici, a ajutat și oameni… Nu e persoană să nu-l salute când merge prin Voineștii Covasnei sau Comandău. Dar cel mai mult a ajutat pădurea. Și a făcut asta de mic.

Ioan Cotici a ajuns pentru prima dată în pădure la vârsta de 4 ani, dus de tatăl său, pădurar. La 7 ani era deja ajutor la pepinieră…

Ion Cotici copil, sora lui, tatăl (stânga), mama și un unchi

A trecut de atunci o grămadă de timp. Din care nu mai puțin de 50 de ani, pe cartea de muncă, i-a petrecut în pădure.

Ioan Cotici e azi pensionar și se uită mândru la copiii lui: o fată și doi băieți (ambii ingineri silvici). Se uită topit la cei șase nepoți… Și se uită adesea în urmă, la viața lui. La fotografii cu el tânăr, cu colegi, cu vânat, cu puieții deveniți azi păduri. Are ce vedea. Cinci decenii de muncă în care nicio zi nu a semănat cu alta.

Crescut la canton

Copilăria și-a petrecut-o la canton, sus, la Comandău. Azi clădirile sunt ruine, dar el nu le vede așa. Trece mereu pe lângă casele  dărăpănate din lemn și le vede pline de viață, cu animale, cu zgomot de vase, aude glasurile lor, ale copiilor, și vocea dură a tatălui.

„Tata era un om foarte sever. Ne-a pus de mici la muncă, să învățăm ce înseamnă gospodăria. Țin minte că aveam vreo 7 sau 8 ani și m-a trimis să aduc vacile de la pășune. Nu era departe. Dar când să ajung, era acolo un urs. M-am speriat tare de tot și am fugit acasă. Tata m-a întrebat unde sunt vacile. I-am zis că a venit un urs și am fugit. Și el spune: Te-am pus eu să-mi povestești de urs? Du-te și adu vacile! Noroc că vacile știau și singure drumul spre casă și deja veneau singure”.

Trecem pe lângă acel loc și nea Ion zâmbește. O altă amintire dragă…

A crescut așadar în pădurile de la Comandău. Tatăl lui avea în administrare și două pepiniere cantonale. Lucra toată familia la puieți. Cultura arborilor a fost marea iubire a lui nea Ion. Să culeagă semințele, să pună puieții în pământ, să îi apere de buruieni, să îi vadă crescând și devenind pădure.

Câteva mii de hectare din pădurea pe care o admirăm azi la Comandău sunt plantate de el. O frumusețe de pădure!

„Tata  vrut însă să mă facă domn… M-a dat la liceu cu profil energetic. Dar n-am stat. Am fugit de acolo, m-am dus la Gurghiu, la liceul silvic”, povestește el pentru forestmania.ro.

După liceu, a făcut armata. (A fost lunetist). „Nu era ca acum. Nu aveai voie să ai gestiune și canton fără port-armă. Și dreptul de port-armă ți-l dădea numai după ce făceai armata”, spune el.

Ion Cotici și tatăl său

După armată, a fost angajat pădurar. Cantonul său era vecin cu cantonul tatălui său. Erau colegi. Așa cum, ani mai târziu, el avea să fie coleg cu fiul său cel mare…

„Se lucra foarte mult la plantat. Noi nu ne ocupam pe vremea aceea cu exploatarea. IFET-ul se ocupa. Noi cu împăduririle. Și lucram cu oameni din sate. Era bine atunci, pentru că puteam lucra cu toată familia la pepiniere, la descopleșiri. Acum trebuie să pui toate lucrările la licitație, să le ia cineva. Vine o firmă din cine știe ce parte a țării, ia lucrarea și există riscul să își bată joc… Era foarte bună un pic de autonomie locală, ca să poți decide în zona ta”.

La plantări, în tinerețe…

Opt măsuri

L-am întrebat ce ar face dacă ar avea putere de decizie. Ce măsuri ar lua pentru sectorul silvic?

A făcut o listă:

Ar împăduri pășunile. „Nu mai sunt animale, e un teren care efectiv stă degeaba”.

Ar închide toate fabricile de procesare străine. „Puteam și noi, și fără ei, să dezvoltăm sectorul. Dar nu am putut, pentru că au stricat piața. Cumpără lemnul la preț mare la licitații, și pe picior și la drum auto. Ce pot ei și noi nu putem?”

Ar lăsa la preț de nimic craca uscată din pădure, pentru comunitățile locale, să se încălzească. „Putrezesc zeci de mii de metri cubi de lemn în păduri. Nu zic să îl iei pe tot, că e nevoie și pentru sol, și pentru biodiversitate. Dar lasă, domnule, oamenii să se folosească de acel lemn! Am ajuns acolo încât dacă iei două crengi din pădure se reped toți papagalii să strige..”

Ar reduce birocrația. „Birocrație egal sărăcie. Trebuie ajutat omul care produce. Nu mai vezi viitorul de atâta legislație și reguli”.

Lemnul să fie măsurat la drumul auto. „E nevoie mare de simplificare. Să scăpăm de spaima asta că se fură. Nu se fură cât spun unii și alții”.

Ar separa activitățile din Romsilva. „Să se ocupe de cultură. Și pentru exploatare, să participe la licitații, ca firmele private. Să îi vedem atunci pe cei din ocoale cât îi ține cureaua. Dar aș avea o condiție: pentru cei care rămân să se ocupe de cultură și de conducerea arboretelor până la vârsta de exploatare să se dea salarii bune”.

Ar înființa școli profesionale pentru sectorul silvic, inclusiv pentru drujbiști, mecanici de funiculare și taf-iști.

Ar interzice recoltarea arboretelor tinere. „De ce nu se taie arborii bătrâni? Ce faci cu ei? Noțiunea de păduri seculare e o scorneală, ca să fie tăiat tineretul…”.

De ce a făcut troițele? Un răspuns pe care nu îl auzi prea des…

„Știți, eu am avut o viață grea. Am trecut prin multe. Coboram într-o zi, în perioada de boncănit, și am pus rucsacul și pușca rezemate de un brad. Și am coborât puțin. Deodată, am văzut în fața ochilor ca o flacără mare și am picat. Nu știu cât am stat așa, leșinat. M-am trezit că mă ploua… M-am dus să îmi iau rucsacul și pușca și bradul era despicat în două. Atunci mi-am dat seama că fusesem trăsnit”…

O altă întâmplare teribilă e legată de urși.

„Într-o zi, în pădure, văd în fața mea doi pui de urs. Și pe ursoaică în spatele lor. M-am trântit la pământ, mi-am băgat fața în frunze, mi-am astupat capul cu mâinile. Ursoaica s-a suit pe mine și a sărit de două ori, si acum am urmele ghearelor pe șale… Norocul meu a fost că puii au fugit. Că dacă se urcau în arbore, era jale… Ea era cu ochii după ei. Și a plecat, că ei fugiseră”.

Al doilea moment de cumpănă… Râde azi când povestește. Dar mereu are sfaturi pentru cei care se avântă azi prin zone mai puțin circulate. Riscul de a da peste urs e mare, iar ursoaicele cu pui sunt cele mai periculoase, pentru că îi apără.

A treia și cea mai grea încercare a fost boala… Un hematom lângă coloană s-a dovedit mai grav decât credea. „Mi-a spus medicul că e cancer ganglionar. M-am dus la Târgu Mureș, am fost operat timp de 5 ore și jumătate. Mi-au scos tumora, apoi am făcut un an de chimioterapie. A fost cumplit… Am avut momente când credeam că gata, până acolo mi-a fost. Dar nu m-am lăsat. Mă duceam în pădure și atunci. Mă spălam pe față cu apă din pârău și abia mă puteam ridica de jos. Credeam că mor acolo, pe loc. Dar nu m-am lăsat. Și cred că Dumnezeu m-a ajutat. De aceea am făcut troițele, în semn de mulțumire lui Dumnezeu. Mereu am avut timp de o rugăciune, de un Tatăl nostru, de o cruce…”

Un om activ

Nea Ion e un om în putere, chiar dacă a trecut prin atâtea. Are ATV, are sanie „de fițe”, are chiar și țapină și o mulțime de unelte.

E un om sociabil și e foarte respectat în comunitate. Printre fotografiile vechi are și câteva noi, cu nepoții, dar și desene făcute de aceștia pe care le păstrează cu drag…

Și tot dragi îi sunt și niște pietroaie uriașe pe care le-a adus cu TAF-ul de pe munți și pe care le-a „instalat” în Comandău. Una e la intrarea în cabana ocolului, alta la el la poartă, o a treia la troiță…

Eu spun că aceste pietre, așa rotunde, sunt bilele cu care joacă Dumnezeu popice”, spune nea Ion.

Merge zilnic în pădure și parcă îi pare rău că nu mai e acolo, să facă el totul așa cum trebuie… L-am întrebat dacă are vreun regret și spune că nu. „Și dacă ar fi să o iau de la capăt aș face exact același lucru!” 50 de ani? Un fleac!

Mai multe articole

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi