Puțini au auzit de instrumentul muzical numit gordună. Seamănă cu violoncelul, dar este un instrument de percuție, căruia i se mai spune, popular, „doba cu strune”. Corzile sunt și lovite, și ciupite, iar rolul gordunei e de a susține ritmul, alături de vioară, acompaniind ansamblurile de dansuri populare.

Gorduna e folosită de foarte mult timp, de peste o sută de ani, în secuime. Dar e întâlnită și în zona Bicaz, unde i se spune „scroafa” sau „doba”.

Ei bine, am stat de vorbă cu un meșter din Valea Ghimeșului, Harghita, care confecționează astfel de instrumente și am aflat mai multe.

Hadnagy Lehel nu este un „meșter” obișnuit.

Este tânăr, este inginer și a lucrat ani buni într-o multinațională din domeniul forestier. A absolvit în 2006 Facultatea de Silvicultură la Brașov și apoi a lucrat cinci ani la un ocol silvic. După asta, a acceptat oferta unei mari companii. Dar a plecat și de acolo, pentru că a vrut să aibă mai mult timp pentru familie. Acum este director al unei asociații de vânătoare și în timpul liber dă curs pasiunii sale: stă în atelierul de la subsolul casei și meșterește la gordune.

„Gorduna arată ca un violoncel, dar corpul este sculptat dintr-o singură bucată de lemn. Acesta este specificul gordunei. Mai puțin fața instrumentului, desigur. Pentru față caut lemn de molid, să aibă inele anuale uniforme, fără noduri. Corpul acestui instrument se face doar din câteva tipuri de lemn. Aici, în zona Ghimeșului, strămoșii foloseau salcie. Dar eu nu am găsit salcie fără defecte. În trecut se mai folosea paltin de munte și plop tremurător și aceste esențe le folosesc și eu”, explică Lehel pentru forestmania.ro.

Când a început să învețe să cioplească gordune, lui Lehel i s-a spus că partea cea mai grea va fi nu cioplitul, ci găsirea lemnului.

„Eu am lucrat ani de zile ca director de achiziție la o mare companie din industria lemnului. Vă dați seama că pentru mine nu era o problemă să gasesc lemnul. Știu tot ce înseamnă lemn în nouă județe. Știam exact unde trebuie să caut și ce anume să caut. Mi-am luat la început bușteni pentru șase instrumente și m-am apucat”, își amintește el.

Sunt deja câțiva ani de când Lehel s-a apucat de cioplit trunchiuri de arbori pentru a le transforma în gordune. Un prieten l-a determinat să învețe. Și de atunci, tot învață. Primul instrument făcut de el, este și azi în atelier și îl ține acolo, ca să vadă de unde a pornit. Pentru că la fiecare nouă lucrare, totul e mai bine. Cioplește acum cam două pe lună.

„Am comenzi. Este un instrument specific zonei Ghimeșului. Ceangăii de aici îl folosesc, e muzica lor populară. Este ceva specific, arhaic. Sunt oameni care păstrează tradiția. Sunt și în Ungaria, dar și aici în Ardeal. Ei au nevoie de acest instrument. Am făcut și pentru muzicieni din Canada și Austria, unde sunt maghiari, care au emigrat și și-au înființat trupe de dansuri”, ne spune Lehel.

Lângă vioara Stradivarius de un million de euro cu care cântă Alexandru Tomescu stă și o gordună făcută de Lehel. A fost un cadou al comunității, pentru artist.

„Muzica unește oameni! Astazi, 15 septembrie 2020, Alexandru Tomescu a fost sărbătorit de copiii de la Centrul Cultural de pe lângă Biserica romano – catolică din Ghimeș – Făget și a primit în dar un instrument de percuție traditional al zonei, numit gordună”, a apărut pe pagia oficială de Facebook a muzicianului.

„A ținut un concert extraordinar, aici, în Ghimeș Făget, la biserică. Și era în septembrie, organizatorii știau că e ziua lui de naștere. Și se tot întrebau ce cadou să-i facă. Au zis să îi ofere ceva specific zonei, așa că i-au oferit o gordună de-a mea. Chiar i-a plăcut”, spune, mulțumit, Lehel.

E mult de muncă la o gordună.

„Fiind vorba de un instrument… e o artă. Sunt unii care au încercat, au făcut și arată bine. Dar nu sună cum trebuie. Trebuie să aibă un anumit sunet. Foarte mult contează grosimea perețiilor, calitatea și densitatea lemnului. Tu, ca meșter, trebuie să simți anumite lucruri. Este ca o inginerie. Dar e mai presus de inginerie, pentru că nu sunt numai calcule, ci și simț…”

Corzi aduse de la abator din București

Gordune sunt și în zona Gheorghieni, și în Ciuc. Melodiile sunt un pic diferite, dar nu foarte mult. Instrumentul are trei corzi groase și una subțire.

„Ciupești și lovești. Și scoate un sunet aparte. Corzile sunt din intestine de oaie. Eu le pregătesc. Am un partener cu abator în București, de la el le cumpăr. I-am explicat de ce anume am nevoie și știe exact ce să trimită”, mai spune Lehel.

Tradiția e importantă.

„Aici în zonă mulți copii cântă la gordună, ceea ce e foarte bine. Sunt muzicieni, trupe de dans, care le folosesc. Pentru mine e o mare plăcere să îl fac și apoi să îl revăd pe o scenă, să știu că tradiția merge mai departe”.