Campania națională de împădurire prin PNRR a fost lansată de fostul ministru al Mediului, Tánczos Barna, pe 28 noiembrie 2022. Inițial, era vorba de o sumă de 730 de milioane de euro, din care 500 de milioane pentru păduri noi, 100 de milioane pentru reîmpăduriri, 100 de milioane de euro pentru perdele forestiere și 30 de milioane pentru mini păduri urbane. Din această sumă totală, de 730 de milioane, Comisia Europeană a scăzut o mare parte. (Unul dintre motive – România are creștere economică…). Astfel încât tot programul este azi de 488 de milioane de euro, care se împart la cele patru categorii. Tot initial programul prevedea ca noi să împădurim 56.000 de hectare, dar și această cifră a fost ajustată. Astfel că azi avem de împădurit, până în 2026, o suprafață de 27.600 de hectare. De la lansarea ghidurilor a trecut un an. Am vrut să vedem care e situația.
Situația la GF Vrancea
Garda Forestieră Vrancea, care are arondate județele Vrancea, Buzău, Brăila, Galați, Vaslui și Tulcea, a aprobat până acum un număr de 53 de proiecte de împădurire prin PNRR, cu o suprafață totală de 437 de hectare și o valoare a sprijinului de 14.636.216 euro.
Cei de la Vrancea au avut o ședință pe 5 decembrie pe tema împăduririlor terenurilor agricole prin măsurile de sprijin din cadrul PNRR, la care au participat proiectanți și diriginți de șantier.
„Au fost discutate problemele întâmpinate până în prezent, s-au identificat soluții și s-a stabilit procedura de urmat la înființarea plantațiilor și recepționarea lucrărilor de împădurire”.
Situația la GF Brașov
La nivelul Gărzii Forestiere Brașov există deja un proiect implementat (pe 10,55 hectare). S-au creat până acum 304 conturi în aplicație, din care 123 sunt amplasamente aceptate (566,19 hectare). Alte 17 dosare sunt în lucru.
Situația la GF Suceava
La nivelul Gărzii Forestiere Suceava sunt 351 de conturi în aplicație. Au fost verificate 264 de amplasamente și acceptate ca eligibile 128, totalizând 1.112 hectare cu avize de principiu emise. Pe județele arondate Gărzii Forestiere Suceava, situația e următoarea:
- Bacău, 138 de hectare acceptate
- Iași, 92
- Neamț, 69
- Suceava, 285.
La schema de reîmpăduriri, GF Suceava are un proiect depus și verificat, de 36 de hectare.
Situația generală, la nivel național
La nivel național, în aplicația dedicată PNRR (pentru schema de păduri noi) s-au înregistrat până acum 1.500 de amplasamente cu o suprafață de 11.000 de hectare.
Dintre acestea, 923 de amplasamente, adică 7.700 de hectare, au fost acceptate pentru întocmirea proiectelor.
Alte 226 de amplasamente (1.700 de hectare) sunt în lucru la gărzile forestiere. Și 353 de amplasamente care nu îndeplineau condițiile din ghid au fost respinse.
În ce privește schema de reîmpăduriri au fost depuse 49 de documentații tehnice pentru o suprafață de 1.259 de hectare. Din acestea, au fost încheiate contracte de finanțare pentru 39 de solicitări aferente unei suprafețe de 868 de hectare.
Procedura prin care un proprietar de teren pretabil pentru împădurire poate obține finanțare prin PNRR este următoarea:
- Se face un cont online în aplicația dedicată programului
- Garda Forestieră emite un aviz de principiu
- Se face proiectarea
- Garda Forestieră emite avizul final
- Dosarul se depune la Garda Forestieră, care face vericări în teren
- Dosarul se depune la Ministerul Mediului și se semnează contractul.
Cei de la gărzile forestiere spun că un proprietar care vrea să aplice pentru schemă are nevoie de o sumă inițială de bani pentru împrejmuit terenul respectiv și pentru plantat. Odată făcute aceste două acțiuni, cei de la gardă vin și fac recepția și dacă totul e în regulă, se face factura și se decontează banii cheltuiți.
Costurile pentru împăduriri sunt în etape, nu trebuie plătite sume mari de la început. Problema e că mulți sunt sceptici, din două motive. Unii spun că nu vor să aștepte 20 de ani să vadă acolo pădure, în timp ce dacă pun cerelale, rezultatele sunt imediate și primesc subvenție de la APIA. Alții spun că se tem de fondurile europene, în ideea că nu au încredere că primesc ceva gratis pur și simplu. „Mulți cred că la un moment dat li se va cere să dea înapoi acești bani”.
Evident că o altă piedică în accesarea programului a fost scoaterea pășunilor din program. Acum cei din gărzi speră că, odată reintroduse, numărul solicitărilor va crește. E nevoie însă ca modificarea legislativă să fie introdusă și în ghiduri.
O altă problemă e că decizia etapei de încadrare pe care o emite Agenția pentru Protecția Mediului durează mult, minim 45 zile, ceea ce e descurajant. Dar cei de la APM au obligația să verifice dacă terenurile respective sunt în arii protejate sau nu. Sunt o serie de proceduri care presupun deplasări în teren, măsurători, chestiuni care necesită timp.
Prin PNRR se acordă o primă de sechestrare forestieră al cărei scop este stimularea creşterii suprafeţelor acoperite cu vegetaţie forestieră, precum şi sechestrarea carbonului în sol şi în vegetaţia forestieră instalată, fapt care conduce la reducerea emisiilor de gaze, la dezvoltarea biodiversităţii şi a funcţiilor ecologice şi sociale ale terenurilor împădurite.
Prima de sechestrare forestieră se acordă anual, în cuantum de 456 euro pentru fiecare hectar de pădure nouă, având în vedere rolul pe care îl are pădurea nou-înfiinţată în stocarea carbonului. Suma reprezintă valoarea carbonului stocat în biomasă de către o plantaţie forestieră de la înfiinţare şi până la vârsta de 20 de ani.