Un proiect realizat din fonduri europene a demarat la Sângeroz Băi și va fi transformat în realitate de compania MIS Grup din Bistrița Năsăud. Proiectul „S.O.S (Satul, Orașul, Stațiunea) Aqua Primus” are o valoare de 5 milioane de euro prin Programului Operaţional Regional 2014-2020 şi vizează mai multe obiective, printre care: “Primus. Captarea, transportul și amenajarea în scop turistic”, “Apele minerale”, “Trasee turistice de legătură cu satul tradițional si amenajare Cascada Cheilor”, “Spațiul cultural”, “Amenajare spaţii verzi şi zone pentru turiști în vederea punerii în valoare a Stațiunii – Oraș Sângeorz – Băi.”

„Perla noastră a sângeorzenilor și anume STAȚIUNEA va primi strălucirea de altădată prin proiectul Aqua Primus. În acest sens am semnat contractul de proiectare + execuție cu firma MIS GRUP, în valoare de 5 milioane de euro cu termenul de finalizare de 22 luni”, a anunțat primarul din localitate.

Trebuie spus că MIS Grup din Lunca Ilvei, Bistrița Năsăud, cuprinde și firma de exploatare forestieră și prelucrare primară a lemnului Silvania International.
Obiectivele proiectului
Firma de arhitectură care a câștigat proiectul Aqua Primus, Novelty AE, detaliază:
„Obiectivele propuse se dezvoltă sub forma unui eco – muzeu, program ce identifică un set de valori ce privesc spre memoria colectivă a comunității din Sângeorz. Propunerea urmărește realizarea unui sistem de spații dinamice care implică utilizatorul în acțiuni de observare și experimentare a relației natura-om-sănătate.
Obiective
– Dezvoltarea captării și transportului izvorului mineral Primus – curățare, decolmatare, amenajare, transport către pavilionul Primus-Construirea pavilionului Primus; amenajarea platformei din jur si a spațiilor verzi din Parcul Central
– Amenajarea Pădurii-Parc: facilități de petrecere a timpului liber în natură; popasuri la intersecția potecilor, platforme-belvedere ce speculează diferențele de nivel; platforme amenajate cu foișoare și obiecte de mobilier din materiale ecologice-pot fi spații de joacă pentru copii sau spații de meditație și contemplare a naturii pentru adulți;
– Piste de cicloturism;
– Amenajarea zonei pentru activități culturale și a zonei pentru sport – amfiteatru, terenuri de sport;
– Modernizarea infrastructurii de utilitate publică din zona izvoarelor;
– Amenajare puncte de observare Cascada Detunata Cormaia – promontorii, locuri de odihnă”.

Contactat de forestmania.ro, Daniel Sâdor, arhitectul care răspunde de partea de proiectare a spus că lemnul a fost prima lor opțiune, datorită specificului zonei. „Ce îi reprezintă pe cei din Sângeorz, din Lunca Ilvei, din Bistrița? Ei au o istorie lungă în lucrul cu lemnul. Mulți au lucrat ca dulgheri, încă o fac… Trebuia să facem un proiect care să exprime această legătură profundă, această tradiție. Pe de altă parte, se lucrează mai repede, la finalul verii va fi gata. Avem convingerea că acest proiect va crește puterea economică a locului, va aduce numeroase beneficii. Proiectul are nu doar o dimensiune economică sau de construcție, ci mai ales una spirituală”.

Lucrări executate cu soft-ul Cadwork
MIS Grup lucrează cu cei de la Cadwork pe partea de structuri din lemn. Softul, mai exact, e cel al companiei Cadwork. „Vorbim despre structuri din lemn, mai exact de grinzi din lemn lamelat încleiat. Cu softul nostru fac partea de structuri și totul devine extrem de simplu, ca un lego. De altfel, toate proiectele pe lemn ale MIS Grup sunt realizate cu softul nostru. Le asigurăm și suport”, a declarat pentru forestmania.ro reprezentantul firmei Cadwork.

„Suntem încântați să vedem că mai multe construcții uimitoare din lemn prind viață, așa că dorim să-i felicităm pe partenerii noștri de la Silvania International din Lunca Ilvei pentru această structură grandioasă din Sângeorz-Băi. Așteptăm cu nerăbdare multe alte proiecte minunate împreună!”, au anunțat cei de la compania de soft.