ForestMania

RED III: Noua directivă europeană care schimbă regulile jocului pentru biomasa forestieră

Uniunea Europeană și-a înăsprit regulile privind energia din surse regenerabile. Noua directivă – cunoscută sub acronimul RED III – a fost adoptată în toamna anului trecut și aduce schimbări semnificative pentru toate sectoarele care produc, utilizează sau reglementează energia regenerabilă. Printre cei mai afectați: industria forestieră.

Directiva (UE) 2023/2413 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile a intrat în vigoare în noiembrie 2023 și este parte a ambițiosului pachet „Fit for 55”, menit să reducă emisiile de gaze cu efect de seră ale Uniunii cu cel puțin 55% până în 2030.

România, ca stat membru, va trebui să implementeze în legislația națională prevederile RED III în  2025.

O nouă țintă: 42,5% energie regenerabilă în UE până în 2030

RED III impune un obiectiv obligatoriu la nivelul UE: minimum 42,5% din consumul total de energie să provină din surse regenerabile până în 2030. Se prevede și o țintă indicativă mai ambițioasă, de 45%, pe care statele membre sunt încurajate să o atingă prin planuri naționale actualizate.

Această tranziție accelerată vine cu ținte sectoriale specifice:

Biomasa forestieră: din sursă strategică, în zonă de risc

RED III păstrează biomasa forestieră în categoria surselor regenerabile, însă o face cu mai multe condiționări și limitări. Criteriile de durabilitate și emisii de carbon au fost înăsprite, iar accesul la subvenții publice a fost restricționat în anumite cazuri.

Ce prevede directiva:

Mai mult, Comisia Europeană își rezervă dreptul de a revizui în 2026 tratamentul acordat biomasei forestiere în cadrul RED III – cu posibilitatea de a exclude total unele forme de utilizare energetică.

Exit mobile version