Ocolul Silvic Ploieşti a lansat pe pagina sa de Facebook următoarea întrebare: „Ne ajutaţi să îi dăm un nume?” Cine trebuie să-l poarte? Stejarul secular de pe raza ocolului, rămas de pe vremea când pădurile zonei se numeau „Codrii Vlăsiei”.
„Stejar secular vegheat de pădurarul Daniel Dumitru. Este unul dintre arborii veterani ai Pădurii Gherghiţa, rămășiță a Codrilor Vlăsiei. Estimăm vârsta lui la peste 300 de ani. Ne ajutați să îi dăm un nume ?”, spun cei de la Ocol.

Forestmania.ro a stat de vorbă chiar cu pădurarul Daniel Dumitru, cel care are grijă de arborele secular.

„Pădurea e ca un copil mic”

Ca urmare a postării Ocolului, unii internauți au sugerat că stejarul ar trebui să poarte chiar numele pădurarului. Dar Daniel Dumitru spune că nu e cazul. „Eu sunt un simplu pădurar. Mai stau ce mai stau și mă voi pensiona… Nu e cazul să aibă numele meu”, spune el. Și ne confirmă că bătrânul arbore chiar e parte a Codrilor Vlăsiei. „Vorbim despre pădurea Trupul Gherghița, mai exact de la legătura dintre Gherghița și Snagov, pe DN1, spre București”, localizează el arborele. Mulți nu mai sunt ca acesta, dar câțiva au rămas. Marele regret al pădurarului este că nu se regenerează. „Este un arbore impresionant, ca volum, ca înălțime. În arealul lui e cam singur, lângă el mai sunt salcâmi și ceva frasin. Mă interesa să prind gena, dar e prea bătrân… Acum gena de stejar s-a modificat”, precizează Daniel Dumitru.

Cei de la ocolul Silvic Ploiești au plantat în acest an 55.000 de puieți de stejar.

„Noi ne facem treaba. Plantăm, regenerăm, facem lucrările care trebuie făcute. Pădurea e ca un copil mic. Dacă ai grijă de el când e mic și îi asiguri tot ce trebuie, el când e mare se descurcă. Pădurea dacă nu o îngrijești, dacă nu faci lucrări de toaletare, de răritură la timp, o pierzi. Orice spun unii sau alții care nu se pricep. Așa se face de când lumea și așa se va face”, explică pădurarul.

Refugiu din calea migratorilor

Istoria Codrilor Vlăsiei e cunoscută de mulți. Pădurile dese de aici erau folosite de români ca loc de refugiu în timpul marilor migrații, deoarece ofereau un adăpost bun. În vechea limbă slavă, o „Vlăsie” denumea un refugiu pentru vlahi (români).

Pădurea are o istorie bogată, în Evul Mediu fiind date multe lupte în zona codrilor. Astfel, în 1456, Vlad Țepeș și-a învins potrivnicul (Vladislav) pe un câmp de luptă de la marginea Codrilor Vlăsiei. Tot aici, Vlad Țepeș a înfrânt armata otomană care venise să-l detroneze și tot în această pădure boieri complotiști l-au asasinat pe domn.

Codrul a fost adăpost al multor proscriși sau răsculați, de la tâlharii și hoții de drumul mare până la haiduci care, prin faptele lor, au intrat în folclorul românesc. Expresia „Codrul e frate cu românul” își are cel mai probabil originea în perioada în care pădurile erau refugiul din fața năvălirilor străine, a abuzurilor boierilor, sau deveniseră ascunzătoarea haiducilor.

Cea mai mare parte a zonelor împădurite a rămas neatinsă până în secolul 19, când, odată cu dezvoltarea comerțului cu cereale și cherestea, s-a început defrișarea pădurilor pentru a face loc terenurilor cultivabile. Suprafața pădurilor respective este în prezent doar de cca. 35 mii de hectare.

De jur-împrejurul Bucureștiului au mai rămas resturi ale Codrilor Vlăsiei, (în special în zona de nord), la marginea pădurilor fiind și obiective de interes turistic: Pădurea Pustnicu – Mânăstirile Pustnicu și Pasărea, Pădurea Snagov, Pădurea Comana, Pădurea Râioasa, Pădurea Băneasa etc, iar mai la nord, în jurul orașului Ploiești, mai întâlnim fragmente ale acestor codri.

Sursa și foto: Ocolul Silvic Ploiești, Ziarul Prahova, Romanian Journeys