Secretarul de stat în Ministerul Mediului, Ionuț Sorin Banciu, a acordat un interviu site-ului ecologic.ro în care vorbește și despre lemn, păduri și industria de prelucrare. El spune că observă „o tendinţă de a controla tot, de la fiecare bucăţică de lemn la fiecare aşchie şi până la rumeguş, ceea ce este o problemă”.
„Văd o polarizare extremă a României între cei din oraşe care sunt mai vocali, mai bine organizaţi ca societate civilă, mai activi în partea de lobby legislativ în sensul corect, şi o parte a aceleiaşi Românii care nu are voce, pe care nu o ascultă nimeni. Ca factori de decizie trebuie să găsim acest echilibru, chiar dacă unii sunt mai vocali”, spune el.
Redăm partea de interviu referitoare la păduri și industria forestieră:
„ecologic: Gestionarea pădurilor şi tăierile, în special cele ilegale, reprezintă probleme pentru România?
Ionuţ Sorin Banciu: Ultimul inventar forestier naţional situează România între primele patru ţări din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte suprafaţa de păduri virgine şi cvasivirgine. Avem biodiversitate, avem foarte multe păduri naturale, avem un sistem de management care promovează regenerarea naturală, dar şi cicluri lungi de producţie – ceea ce nu este întotdeauna eficient din punct de vedere economic.
Este clar şi ştim cu toţii că sunt probleme la păduri, avem tăieri ilegale, nu aş vrea să pronunţ o cifră pentru că specialiştii încă nu s-au pus de acord şi au fost lansate pe piaţă sau în spaţiul public tot felul de estimări. Eu am o altă părere şi o altă viziune cu privire la tăierile ilegale, de aceea vreau să fiu mai precaut mai ales acum când au apărut diferenţe între unele raportări statistice care au fost interpretate ca tăieri ilegale.
Sunt convins că tăierile ilegale există şi că sunt un fenomen foarte complex, care îmbracă şi anumite aspecte sociale, fiindcă avem mai mult de trei milioane şi jumătate de locuinţe care folosesc lemnul ca unică sursă de încălzire.
Avem o serie de comunităţi foarte sărace care nu au alte opţiuni pentru a se încălzi decât pădurea, care se mai află şi în imediata lor apropiere. Astfel că noi, oricât am încerca, nu vom putea urmări niciodată fiecare bucăţică de lemn, chiar dacă există soluţii implementate prin sistemul SUMAL 2.0. Dar dincolo de aceste sisteme electronice observ o tendinţă de a controla tot, de la fiecare bucăţică de lemn la fiecare aşchie şi până la rumeguş, ceea ce este o problemă.
Apropo, volumele din SUMAL 2.0 lucrează cu şase zecimale, ceea ce pentru mine este greu de înţeles fiindcă la lemn dimensiunile nu sunt atât de exacte. Cred că ar trebui să ne concentrăm pe controlul la prima punere pe piaţă. Asta cere şi regulamentul european al lemnului: să dimensionăm controlul pe zone de risc, pentru că nu avem peste tot probleme. Nu o să bag toţi lucrătorii silvici în aceeaşi categorie, aşa cum preferă unii să o facă. Eu sunt silvicultor şi sunt mândru de asta. Mi se pare că generalizăm prea uşor şi aruncăm o imagine urâtă asupra unei întregi categorii profesionale.
ecologic: În comparaţie cu cetăţenii din alte ţări, noi, românii, avem o sensibilitate foarte mare când vine vorba despre pădure, despre viaţa animalelor sălbatice…
Ionuţ Sorin Banciu: Aşa este, la noi interesul societăţii faţă de pădure este foarte ridicat, poate mai mult decât în alte ţări. În schimb înţelegerea modului cum sunt gospodărite pădurile lasă de dorit. Din păcate societatea noastră foloseşte mass-media ca aproape singura sursă de informaţii. Sectorul forestier – cu tot ceea ce înseamnă el, silvicultori, agenţi economici, firme, muncitori care îşi câştigă traiul din acest domeniu economic – nu a ştiut să comunice sau nu a făcut-o într-un mod profesionist şi atunci bineînţeles că a existat o oarecare izolare, ca un fel de castă închisă din care informaţia nu a ieşit afară. Aşa că societatea s-a informat pe alte căi, nu din sursele cele mai bune, iar acum cred că am ajuns într-o extremă, cred că am ajuns în punctul în care nu mai înţelegem că lemnul poate fi recoltat şi legal din pădurile din România pentru că avem totuşi 20 de milioane metri cubi care se recoltează legal.
Dacă ne uităm la cifrele statistice şi la Inventarul Forestier Naţional vedem că pădurile cresc cu 55 milioane metri cubi pe an şi noi recoltăm legal 20 milioane metri cubi, este o diferenţă clară; chiar şi dacă adăugăm 10 sau 15 milioane metri cubi tăiaţi ilegal tot suntem într-un nivel sustenabil.
Repet, nimeni nu ştie cât se taie ilegal în România. Dar niciodată nu tăiem cât creşte pădurea, iar acest lucru înseamnă un nivel sustenabil de recoltare a lemnului. Cred că noi ca societate şi ca indivizi trebuie să ne punem întrebările de bază cum ar fi: mai avem nevoie de lemn? De unde vine lemnul? De unde vin foile de hârtie pe care le folosim în fiecare zi la muncă? Sunt întrebări incomode, dar necesare.
ecologic: Este adevărat că mulţi se întreabă şi unde ajunge acest lemn, nu?
Ionuţ Sorin Banciu: Lemnul este dus acolo unde este nevoie de el: unde există o nevoie, aceasta va fi acoperită. Lemnul este dus în gospodării pentru lemn de foc şi în industrie. Din păcate exportăm prea mult lemn prelucrat primar, vindem prea multă cherestea. Exportul de buştean a fost interzis, doar că discutăm de piaţa intracomunitară unde noţiunea de export nu există şi nu se poate bloca vânzarea din România către Bulgaria sau Ungaria, pentru că suntem state membre.
O parte din societate îşi doreşte chiar să nu mai recoltăm deloc lemn din România, să lăsăm pădurile neatinse, dar eu nu cred în aşa ceva. O soluţie de genul acesta exportă problema în altă ţară, iar dacă România nu mai taie copaci – şi noi ştim clar, judecând fără ipocrizie, că avem nevoie de lemn pentru tot felul de utilizări – atunci vor produce mai mult Ungaria, Bulgaria, Ucraina.
Trebuie să recunoaştem că avem nevoie de lemn şi că solicitările sau pretenţiile societăţii faţă de pădure au crescut şi s-au diversificat. Oamenii din oraşe au nevoie de păduri pentru recreere, iar cetăţenii din zona rurală au nevoie de lemn pentru mijloacele de existenţă, locurile de muncă, pentru gardurile pe care şi le fac în jurul caselor, pentru încălzire. Văd o polarizare extremă a României între cei din oraşe care sunt mai vocali, mai bine organizaţi ca societate civilă, mai activi în partea de lobby legislativ în sensul corect, şi o parte a aceleiaşi Românii care nu are voce, pe care nu o ascultă nimeni. Ca factori de decizie trebuie să găsim acest echilibru chiar dacă unii sunt mai vocali; noi trebuie să ştim realitatea, trebuie să vedem ce se întâmplă în spaţiul rural şi nu aş vrea să ajungem ca ţările din Vestul Europei în care satele de munte sunt părăsite. Pădurile virgine, animalele sălbatice, peisajele, toate aceste bogăţii pe care le avem nu trebuie să fie o piedică în calea dezvoltării. Comunităţile locale din România au dreptul la dezvoltare şi cred că suntem în punctul în care putem creşte fără să distrugem totul în jurul nostru”.
Interviul integral, AICI.
