Echipa de studenți a Universității Tehnice Cluj-Napoca (UTCN) a obținut, în urmă cu câteva zile, locul I la competiția de design seismic care s-a desfășurat la San Francisco, în SUA.

„Echipa noastră este foarte bucuroasă și, în același timp, recunoscătoare pentru efortul remarcabil depus și pentru obținerea locului I la SDC 2023 San Francisco! Nu există cuvinte care să exprime pe deplin recunoștința noastră față de sprijinul primit! Mulțumim”, au anunțat membrii echipei coordonate de profesorul Ovidiu Prodan.

Clujenii au realizat o structură din lemn de balsa care a rezistat la mai multe teste de simulare a unor cutremure de diferite intensități.

„Suntem recunoscători pentru că am reprezentat UTCN pentru al 13 an consecutiv la competiția internațională seismică SDC 2023. De asemenea, suntem extrem de recunoscători pentru această echipă minunată de studenți care a reușit pentru a șasea oară în ultimii zece ani sa aducă premiul cel mare acasă la Cluj!

Echipa UTCN demonstrează încă o dată că are toate capacitățile tehnice și fizice combinate cu motivația potrivită pentru a face față cu succes!”, a spus Ovidiu Prodan pentru Cluj24.

La SDC 2023 au participat zeci de echipe studențești de la universități de prestigiu din întreaga lume.


Sursa: Cluj24
Foto: UTCN