DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

18.6 C
București
16.2 C
Sibiu
14.3 C
Suceava
16.4 C
Covasna
15.7 C
Piatra Neamț
15.7 C
Braşov
13.4 C
Bistrița
22 C
Râmnicu Vâlcea
luni, octombrie 14, 2024

Urzica, locul în care nisipul dă viață pădurii, pentru că nu există „Nu se poate”!

Recomandate

Cred că sunteți deja obișnuiți cu sintagma „oamenii lemnului”, este una puternică, de impact, care prin două cuvinte transmite zeci de idei. Însă, astăzi, vom introduce un nou termen, pe care nu-l vom abandona prea curând: „oamenii comunității”. Vom discuta despre niște figuri marcante, care cu siguranță vor rămâne în memoria colectivă, oameni care după ce s-au văzut în fotoliul primăriei nu s-au culcat pe-o ureche, ci au demonstrat din plin localnicilor că chiar își merită statutul, confirmându-le că au făcut alegerea potrivită. 

Spiridon Gigi – realizări și inițiative

Spiridon Gigi, primarul din comuna Urzica, județul Olt este unul dintre acei demnitari, care s-au făcut plăcuți și admirați prin fapte, acțiuni și idei și nu doar prin promisiuni sau vorbe frumoase, precum au făcut-o majoritatea. Acesta a contribuit activ la plantarea unei păduri de aproape 400 de hectare și a zeci de hectare de perdele forestiere. În comuna Urzica au fost înființate diverse organizații și asociații pentru dezvoltarea comunei: Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, Asociația pentru Împădurirea Terenurilor Neproductive și Cooperativa Agricolă „Romanațiul”  Urzica, cu profil legumicol. Prin aceste inițiative au fost atrase finanțări de aproximativ șapte milioane de euro. 

Împădurirea terenurilor neproductive

Comuna Urzica este situată într-o zonă aridă, cu un teren nisipos, plin de dune și grinduri. După spusele primarului, suprafața care a fost împădurită este situată la limita dintre județul Olt și județul Dolj, unde începe interferența  dintre terenurile mănoase ale localității (cernoziomuri) și terenurile nisipoase situate în latura de sud-est a triunghiului denumit Sahara Olteniei, delimitat de localitățile Corabia – Calafat – Craiova.

„O parte din terenurile respective, aproximativ 95,00 ha, înainte de 1989,  au fost cultivate cu vie,  pe care cetățenii din localitate le-au primit în proprietate în urma aplicării legii 18/1991 – legea fondului funciar, cealaltă parte fiind necultivată de foarte mult timp. Nici CAP-ul nu reușise să lucreze o suprafață destul de însemnată, deși dispunea la timpul respectiv de utilajele necesare, de îngrășăminte și irigații.”, ne-a relatat Spiridon Gigi

Acesta a continuat prin a ne povesti că în 2004, suprafața respectivă era nelucrată, iar la propunerea inginerului silvic Dan Popescu, s-au pus bazele asociației, făcându-se toate demersurile necesare pentru împădurire.

Deși, inițial primarul s-a confruntat cu rezistența din partea localnicilor, a reușit, în cele din urmă, să-i convingă să-și unească terenurile pentru împădurire. Astfel, în doar o lună, în 2006, s-au împădurit peste 100 de hectare cu salcâmi, plopi și alte specii rezistente la secetă.

Acum circa 400 de hectare sunt acoperite de pădure.

Întrebat despre cele mai mari provocări întâmpinate, primarul ne-a spus că s-a confruntat cu momente dificile chiar de la începutul procedurilor de constituire a asociației de proprietari. Acesta ne-a povestit că reticența și scepticismul localnicilor izvorâse dintr-o dezamăgire anterioară:

„Cetățenii din localitate erau foarte sceptici în privința reușitei pentru ca mai avuseseră loc tentative similare cu cativa ani înainte. O suprafață de câteva hectare fusese împădurită, dar nu au fost executate lucrări de întreținere și nici nu a fost asigurată paza. Plantația a fost distrusă de secetă, iar ce a mai rămas prin pășunat.”

De asemenea, primarul ne-a relatat că nici în cazul lor seceta nu a fost mai blândă, mai ales în primii ani de plantare, însă sprijinul oferit de ANIF a fost esențial, irigându-se o parte din terenuri.

Acesta ne-a mai mărturisit că Asociația Proprietarilor Privați pentru Împădurirea Terenurilor Neproductive Urzica a fost constituită cu sprijinul specialiștilor din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor, a juriștilor din cadrul Ministerului de resort pentru întocmirea actului constitutiv, a statului, a demersurilor făcute către Ministerul Justiției pentru obținerea denumirii, a codurilor CAEN, a avizelor și celorlalte acte necesare constituirii. Primarul a precizat că asociația a fost înființată în conformitate cu O.G. 26/2000 – cu privire la asociații și fundații.

Rolul Comunității

Dacă îți dorești ceva cu adevărat, poți realiza orice îți propui, iar Spiridon Gigi e dovada vie că se poate, câteodată insistența dă roade extrem de frumoase. Curioși din fire, ne-am dorit să aflăm la ce tactici a apelat primarul pentru a-și convinge comunitate că va reuși și că nu e în zadar să creadă în el și în ideile sale.

„Am trecut la o campanie de conștientizare prin toate mijloacele de care dispuneam la vremea respectivă. Am sunat cu goarna și îi chemam într-o anumită zonă a localității, când veneau la primărie pentru eliberarea anumitor documente. Am fost la biserică, la slujbele de duminică și am prezentat ceea ce voiam sa facem și, la final, am avut o adunare cetățenească la căminul cultural din localitate unde, în unanimitate, proprietarii de terenuri s-au înscris în asociație.”, ne-a povestit demnitarul

Degeaba este un lider puternic dacă nu are o oaste în spate. Primarul din Urzica a putut crea o echipă frumoasă împreună cu comunitatea sa, iar uniți au devenit invincibili. Spiridon Gigi ne-a povestit că a putut menține viu interesul și implicarea localnicilor printr-un proces continuu de comunicare și interacțiune. Prioritățile au fost setate corect, iar cu ajutorul conștientizării, pădurea a devenit un simbol pentru oameni, ceva valoros și reprezentativ.

„… pentru cetățenii din localitate, cele aproximativ 400 ha de pădure înființate din anul 2006 –  până în prezent  au devenit un simbol, simbol care a fost inclus în stema localității, care conține în interiorul ei o floare de salcâm.”, a declarat primarul

Acesta a ținut să puncteze că rolul autorităților locale este extrem de important, iar rolul entităților importante precum sunt primarii și consiliile locale este cel de a identifica astfel de terenuri, de a sprijini constituirea de asociații sau fundații care să se ocupe de implementarea unor proiecte eficiente și benefice, pentru că au un potențial foarte mare de a atrage fonduri pentru dezvoltarea localității. Iar legislația pentru implementarea unor astfel de proiecte există și este extrem de permisivă.

Recomandări și planuri de viitor

Întrebat despre planuri și proiecte de viitor, care să protejeze și îmbunătățească mediul înconjurător din Urzica, Spiridon Gigi ne-a povestit că împădurirea completă este în fruntea listei, existând încă  aproximativ 30 ha de teren nisipos. Aceste hectare sunt câteva enclave rămase în interiorul pădurii existente și reprezintă terenurile proprietarilor care nu locuiesc în comună, nefiind contactați să semneze cererile de aderare la asociație. Procesul de împădurire va fi realizat prin PNRR, documentația fiind în prag de finalizare pentru a fi depusă.

Primarul din Urzica ne-a mai povestit despre încă alte două proiecte foarte interesante:

„Printr-un proiect depus de primărie se va implementa înființarea unui câmp fotovoltaic cu capacitatea de 100 kw, necesar acoperirii consumului de energie electrice pentru gospodăria de apă din localitate și iluminatul public. Intenția primăriei este și accesarea unui proiect pentru ecologizarea platformelor de gunoi din cele doua sate.”

Precum am menționat, localitatea se află într-o zonă destul de problematică, aridizarea terenurilor fiind un fenomen vizibil, care dă multe bătăi de cap și care s-a simțit mult în primăvară și vara acestui an. Întrebat despre planurile de viitor care țin de prevenirea acestui proces, primarul ne-a relatat despre Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații Urzica, care a realizat reabilitarea a 5 stații de irigații care deservesc terenurile din localitate. Sistemul de irigații din localitate este văzut ca un aspect elementar, iar conceperea lui este extrem de importantă pentru a asigura producțiile, astfel încât să se acopere investițiile făcute de fermieri. Ca plan de viitor este și înființarea unui punct de lansare care se regăsește în Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor, și care în colaborare cu perdelele forestiere existente să asigure calitatea producțiilor.

Sfaturile domnului primar, pentru cei care vor să-i urmeze exemplul, se orientează foarte mult spre ideea de răbdare și perseverență. Acesta a ținut să precizeze că mulți demnitari ocolesc implementarea proiectelor care durează mult, cu rezultate care nu apar imediat.

Spiridon Gigi vede ca pe ceva magic momentul în care plantația se transformă, când devine arboret și apoi pădure, adevăratele schimbări în legătură cu clima făcându-se simțite atunci.

Primarul recomandă altor lideri locali accesarea și punerea în practică a proiectelor de acest gen, fiind o investiție pentru generațiile viitoare.

Pe final de discuție, ne-am dorit să aflăm care sunt cele mai importante lecții învățate în tot acest timp, aflat în fruntea unei comunități. Având în vedere ambiția și perseverența de care a dat dovadă, putem spune că răspunsul primarului i s-a potrivit mănușă:

 „În primul rând am învățat să scot din vocabularul meu sintagma <Nu se poate!>“

Sabrina Vacari

redactie@forestmania.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi