Statele Unite, cu păduri care acoperă peste 300 de milioane de hectare, importă anual între 30% și 40% din lemnul de rășinoase necesar construcțiilor rezidențiale. Principalul furnizor? Canada, care livrează peste 80% din aceste volume. În 2024, vorbim de circa 28 de milioane de metri cubi de cherestea de rășinoase, evaluată la 7,5-9,5 miliarde de euro, provenind din nordul continentului. Dar noile tarife vamale impuse în septembrie 2025 – un adaos de 10% pe importuri, invocat sub pretextul securității naționale – nu vor rezolva problema structurală. Experții estimează că SUA va avea nevoie de 20-30 de ani pentru a reduce dependența, chiar și cu investiții masive în capacități interne.
Cifrele sunt clare. Consumul anual de cherestea de rășinoase în SUA depășește 50 de milioane de metri cubi, din care construcțiile de locuințe absorb peste 70%. Canada acoperă un sfert din această cerere, iar lanțurile de aprovizionare sunt profund integrate: fabrici americane prelucrează bușteni canadieni pentru a produce elemente finite. Totuși, pădurile federale americane – 78 de milioane de hectare gestionate de stat – exploatează doar 10-12% din potențialul sustenabil anual, din cauza reglementărilor stricte, lipsei de personal calificat și infrastructurii învechite.
Tarifele noi se suprapun peste taxele existente anti-dumping și compensatorii, care au ajuns deja la 35,19% pentru lemnul canadian. În total, povara vamală poate urca la 45% în anumite cazuri. Producătorii americani aplaudă: din 2016, capacitatea internă a crescut cu echivalentul a 19 milioane de metri cubi, generând venituri suplimentare de 28 de miliarde de euro. Dar efectul colateral e dureros: prețul unei locuințe noi crește cu până la 8.300 de euro, conform Asociației Naționale a Constructorilor de Locuințe (NAHB). Într-o piață unde accesibilitatea imobiliară e la minime istorice, aceste costuri suplimentare riscă să frâneze construcțiile și să agraveze criza locuințelor.
Deficitul nu e doar comercial, ci și structural. Pentru a acoperi un gol de doar 7% în aprovizionarea cu rășinoase, SUA ar necesita investiții de 15 ori mai mari în fabrici de debitat – vorbim de miliarde de euro în utilaje, formare profesională și modernizare. În plus, speciile locale – pinul galben sudic – sunt mai puțin apreciate de constructori față de pinul nordic canadian, mai stabil dimensional. Prognozele pentru 2025-2030 arată o piață slabă: consumul scade cu 0,2% anul acesta, urmat de o ușoară revenire în 2026. Importurile vor rămâne esențiale.
În Canada, disputele comerciale au dus deja la pierderea a 15.000 de locuri de muncă în sectorul forestier. În SUA, visul autosuficienței implică reforme ample: recoltă sustenabilă pe terenuri federale, atragerea tinerilor în silvicultură și adaptarea speciilor la cerințele pieței.
Pentru România, lecția e directă. Cu exporturi anuale de lemn și produse derivate depășind 3 miliarde de euro, suntem vulnerabili la fluctuațiile globale. Deficitul american ne arată că protecționismul nu înlocuiește managementul forestier inteligent. Tarifele pot încetini fluxurile, dar echilibrul vine din investiții pe termen lung – în păduri vii, nu doar în conturi vamale.
