Lumea în miniatură a unui meșter bucovinean

Recomandate

Departe de zgomotul lumii, într-un colț liniștit, unde dorul mișună prin toate cămările inimii, Ilie Macovei alege să transforme acest sentiment puternic înartă. Printre bucăți de lemn, carton și amintiri, meșterul bucovinean așterne tot ce i-a fost drag odată, rădăcinile care nu l-au lăsat să se alieneze vreodată de locurile copilăriei. Pentru Ilie, machetele pe care le construiește cântăresc mult, mai mult decât simple construcții din lemn și carton, sunt fragmente de suflet, reconstruite cu migală și multă pasiune.

Ne-a povestit că în atelierul său improvizat ideile curg firesc, iar mâinile lucrează cu plăcere, alungând epuizarea și gândurile apăsătoare. Pentru că, în loc să deruleze în minte amintirile care îl făceau fericit, preferă să le privească direct, pe măsuța pe care lucrează. Această pasiune pentru crearea căsuțelor în miniatură a luat naștere acum patru ani, perioadă în care a reușit să-și perfecționeze tehnica și să-și antreneze răbdarea. Fiecare detaliu, de la structură, acoperiș, gărduleț, ferestre, paturi și dulapuri și până la război de țesut, covată din lemn, furcă, fus și alte unelte folosite în satul românesc de altădată, toate poartă ecoul unei copilării frumoase și a oamenilor dragi care nu mai sunt printre noi, dar care trăiesc mai departe prin munca lui.

Se simte recunoscător pentru harul cu care a fost înzestrat și visează să-și împărtășească lucrările cu un public mai larg, fiind gata să primească mai mulți vizitatori în starea pe care o denumește „lumea lui”. Tot la categoria vise, se încadrează și marea sa dorință de a avea un atelier real, spațios, în care să-și poată da frâu liber imaginației.

Despre amintiri

Păstrează într-un sertăraș, în centrul sufletului, lecțiile, practicile și sfaturile prețioase pe care le-a primit de-a lungul timpului de la cei care l-au îndrumat pe acest drum imprevizibil, dar frumos al vieții, părinții săi. Meșterul crede, în sinea lui, că până și pasiunea pentru artă izvorăște indirect de la tatăl său, deși acesta nu se concentra neapărat pe activități creative, fiind preocupat în permanență de treburile de prin gospodărie. 

Fiind mezinul familiei, Ilie și-a însoțit deseori părintele la treburile de prin curte, momente în care a reușit să-i preia din iscusință și din pasiunea cu care îndeplinea până și cele mai banale sarcini.

„Cred că moștenesc acest dar de la tatăl meu, era un om priceput la toate. Întotdeauna îmi spunea că dacă fac un lucru, să-l fac cum trebuie, să-mi placă.Tata nu lucra anapoda, nu făcea lucruri de mântuială. Și uite așa am început să prind de la el multe lucruri în viață, pur și simplu îi moștenesc felul de a lucra. Am răbdare multă, încerc să fac totul încet și bine.”, relatează Ilie Macovei pentru Forestmania.ro 

Un rol important în creația sa îl joacă și amintirea mamei, care și-a dedicat toată viața familiei. Astfel, meșterul își dorește să introducă în machetele sale și unelte tradiționale, care amintesc de activitățile pe care le făcea mama sa, precum țesutul la război:

„Mama mea a fost toată viața casnică, așa erau timpurile de atunci – femeia să stea la cratiță și să aibă grijă de copii și de gospodărie. Toată viața ei a țesut la război, făcând prosoape și covoare din cârpe (țoale cum se spune la noi).”, își amintește meșterul bucovinean

Un drum plin de răbdare

Ilie ne vorbește frumos despre evoluția sa, considerând că cei patru ani de muncă reprezintă o temelie valoroasă a meșterului care este astăzi. După spusele sale, răbdarea este calitatea principală pe care a reușit să o adauge la traista cu valori:

„Am învățat, pe parcursul celor patru ani, să am mai multă răbdare, să lucrez în așa fel, încât să-mi iasă lucrul cât mai frumos și cel care vede o machetă să se mire de priceperea mea.”

Lemnul – cel mai important material

Ilie Macovei a îndrăgit lemnul din prima clipă, folosind brad, fag, stejar, dar și carton sau alte materiale reciclate. Consideră că anume lemnul este vedeta machetelor sale, pentru că-l utilizează în majoritatea detaliilor care adaugă personalitate căsuțelor pe care le creează:

„Lemnul pentru mine este cel mai important material pe care îl folosesc la o machetă. Un gărduț trebuie făcut din lemn, gangul (pridvorul) la o căsuță trebuie făcut tot din lemn, acoperișul trebuie acoperit cu draniță și nu poți să lucrezi fără lemn. Deci, cum ai da și cum te-ai învârti pe lângă macheta respectivă, nu poți lucra fără lemn sub nicio formă.”, concluzionează meșterul

Totuși, Ilie lucrează și cu carton, material din care construiește structura căsuțelor, pe care lipește materialul lemnos. De asemenea, folosește și diverse obiecte reciclate, cărora le dă o nouă viață. În general, alege bețișoarele de cafea (din lemn) pentru a le folosi la acoperișuri, capătul lor rotunjit fiind numai bun pentru design. Meșterul bucovinean ne-a spus că reutilizează și sticle mici din plastic, cu forme inedite sau chiar capace din același material.

Casa părintească – amintirile care dăinuie

Este mândru de munca lui, fiecare lucrare având farmecul său aparte. De la căsuțele simple tradiționale și până la bisericuțele lucrate în detaliu, toate îi sunt dragi.

Totuși, probabil nici o altă lucrare nu va reuși să detroneze macheta căsuței sale părintești (încă în lucru) din Gura Humorului, căsuța care îi păstrează magia copilăriei încă intactă.

„Am construit această machetă (casa părintească) pentru că așa am simțit. Părinții mei au muncit foarte mult la această casă.Timpurile erau cum erau și banii nu prea ajungeau. Pot să spun că tatăl meu a lucrat la ea cel mai mult: el a pietruit curtea, a bătut solzi din lemn pe casă, a vopsit-o, tot el a săpat beciul casei și l-a pietruit în interior, se pricepea foarte bine. Macheta cu casa părintească o construiesc în memoria părinților mei .”

Visează ca în viitorul apropiat să construiască un sătuc românesc la scară mică, unde cele mai frumoase obiceiuri sunt păstrate cu grijă, fiind reprezentate de uneltele folosite pe vremuri:

„Încerc și îmi dau tot interesul să construiesc satul românesc în miniatură, cu toate obiceiurile care existau atunci, tot felul de unelte pe care le folosește țăranul român la munca câmpului. Îmi doresc ca următoarea machetă să fie o casă țărănească acoperită cu paie. Interiorul să îl fac cu pat, dulap,vitrină, cum era odată și să încerc să construiesc un război de țesut, furca și fusul să nu lipsească, nici covata din lemn.”, povestește meșterul bucovinean

„Oamenii nu trebuie să-și piardă rădăcinile.”

Mânat de pura intenția de a inspira oamenii să nu-și uite originile, Ilie speră ca lucrările sale să aducă un sentiment de liniște, atingând cele mai sensibile corzi ale sufletului, amintirile:

 „Oamenii, când vor vedea lucrările mele, ar trebui să simtă relaxare și să se bucure de toate minunile pe care le construiesc. Când vor vedea aceste lucrări să se întoarcă în timp și să nu uite de unde au plecat. Să nu-și piardă rădăcinile.“, menționează Ilie pe final de discuție 

Puteți descoperi mai multe lucrări de-ale meșterului bucovinean pe rețelele sale de socializare: Căsuțe în miniatură handmade (facebook) și Căsuțe handmade (tiktok).

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi