Colegiului Silvic „Bucovina” primește Certificate of Excellence UNESCO
Colegiul Silvic „Bucovina” își confirmă încă o dată renumele, prin excelență în educație și rezultate deosebite. Recent, școala a primit o distincție deosebită: CERTIFICATE of EXCELLENCE din partea UNESCO, pentru contribuția sa culturală. Certificatul reprezintă o recunoaștere internațională importantă a valorii, implicării și dedicării în promovarea culturii și a educației.
Această realizare onorează nu doar instituția, ci și întreaga comunitate care susține și valorifică patrimoniul și tradițiile.

Contactată de Forestmania.ro, Directoarea Colegiului Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, prof. Alina Cuciurean, ne-a relatat cu emoție în glas despre cele trăite, menționând că primirea certificatului din partea UNESCO a reprezentat un eveniment absolut neașteptat:

Am primit acest certificat cu mari emoții și maximă onoare. Nu ne așteptam, pentru că oaspeții erau deja de trei zile la noi, primisem diverse diplome, cărți, medalii. Iar înmânarea acestui certificat a avut loc atât în prezența Președintelui și a Vicepreședintelui Federației Europene și Nord-Americane a Cluburilor și Asociațiilor pentru UNESCO, cât și în prezența (online) a 4 ambasadori, care au știut că ni se va înmâna acest certificat și care ne-au felicitat din tot sufletul, cunoscându-ne atât din mediul online, cât și din presă, pentru activitatea ce ține de școală, dar și pentru cea legată de comunitate. Sunt onorată pentru această distincție și pentru faptul că am adus din nou comunității câmpulungene această bucurie. Pentru că întreaga comunitate, în special tinerii, elevii și profesorii, care au rolul lor în domeniul educației, susțin valorile UNESCO – PACE, DIALOG, RESPECT PENTRU DIVERSITATE. A fost o zi cu multă bucurie și validare a muncii noastre de aici, validare poate, venită din toate colțurile lumii, aici la Câmpulung. Suntem recunoscători pentru tot ce s-a întâmplat., relatează doamna director





