Vișeu de Sus, iunie 2025 – Pe malurile repezi ale Vaserului, unde odinioară plutele din molid străbăteau apele în drum spre Sighet și Borșa, s-a scris din nou o filă de istorie. A treia ediție a Festivalului Plutăritului „Sus pe Valea Vaserului”, organizată de comunitatea țipțerilor din Vișeu de Sus, a transformat o zi obișnuită de sâmbătă într-o sărbătoare a identității, a memoriei și a meșteșugului.
Chiar dacă plutele au dispărut din peisajul Vișeului de aproape un secol, amintirea lor nu s-a stins. Dimpotrivă, revine cu forță și emoție, purtată de urmașii acelor meșteri pricepuți, veniți acum sute de ani din Zips – o regiune montană din Slovacia de astăzi – care au construit, au plutit, au creat o economie forestieră durabilă înainte ca termenul să existe. Astăzi, numim asta patrimoniu viu.
Începutul unei zile altfel
Ziua de sâmbătă a început devreme. Pe peronul mocăniței din Vișeu de Sus, turiști, localnici și curioși deopotrivă s-au adunat în miros de lemn crud, cafea aburindă și povești nerostite. Sunetul fluierului trenului forestier a dat startul unei călătorii înapoi în timp, pe urmele plutașilor de altădată.
Pe Valea Vaserului, în punctul amenajat pentru festival, plutele construite manual din trunchiuri de molid legate cu funii groase așteptau să fie lansate pe apă. Bărcile tradiționale, unelte vechi, ciocane de lemn, fierăstraie și cârlige – toate erau expuse ca într-un muzeu viu. Dar aici nimic nu era doar de privit. Totul era de atins, de simțit, de trăit.
Plutăritul, refăcut pas cu pas
Evenimentul a fost mai mult decât o simplă rememorare. A fost o lecție practică despre trecut. Unul dintre cei mai vârstnici membri ai comunității țipțere a arătat, pas cu pas, cum se construia o plută. „Nu e greu, dar trebuie să respecți lemnul”, a spus el, cu o mână sprijinită pe o grindă masivă. Apoi, în aplauzele celor prezenți, prima plută a fost lansată pe Vaser. Nu în viteză, ci cu demnitate – ca un omagiu adus înaintașilor.
Alături, copiii învățau să împletească funii, să lege trunchiuri și să sculpteze simboluri tradiționale. Era acolo o școală a răbdării și a respectului pentru lemn, pentru apă și pentru meserie.
Muzică, mâncare și spirit comunitar
Festivalul a fost completat de dansuri tradiționale, muzică din Maramureș și Slovacia, dar și de preparate locale: colaci copți pe jar, țuică fiartă, brânză maturată, slănină ținută în sare și povești presărate cu umor țipțer. Atmosfera era aceea a unei comunități care nu doar că nu și-a uitat rădăcinile, ci și-a transformat identitatea într-un prilej de mândrie și continuitate.
O tradiție care renaște
„Nu vrem doar să ne amintim. Vrem ca tinerii noștri să înțeleagă de unde venim. Plutăritul era muncă grea, dar și meșteșug, și pricepere, și echipă. Fără el, nu exista viață economică aici. Festivalul nu e doar o sărbătoare – e o lecție de viață”, a spus unul dintre organizatorii principali, membru activ al comunității Zipser Forum – Vișeu de Sus.
La finalul zilei, când ultimele note de vioară s-au stins printre molizi și mocănița și-a făcut din nou loc prin pădure, toți cei prezenți știau că au fost martorii unei reînvieri. Nu doar a plutăritului, ci a unei memorii colective, a unei legături vii între pădure, apă și oameni.
Ce urmează?
Organizatorii au anunțat că ediția a patra va avea loc tot în luna iunie, în 2026, cu și mai multe ateliere, meșteri din alte zone și chiar o mini-tabără de inițiere în plutărit pentru tineri. În plus, se discută despre includerea festivalului într-un program de ecoturism care să pună în valoare întreaga Vale a Vaserului.
Până atunci, rămân fotografiile – multe dintre ele postate pe pagina Zipser Forum – Vișeu de Sus – și amintirea unei zile în care timpul s-a oprit, pentru ca trecutul să poată merge mai departe.
Foto: Zipser Forum – Vișeu de Sus
