Proiectul de lege prin care se reinstituie cota de prevenție la urs brun se află la Camera Deputaților și, cel mai probabil, va intra la vot anul viitor. În perioada următoare parlamentarii încep dezbaterile pe buget, prin urmare legea inițiată de fostul ministru al Mediului, senatorul UDMR Tánczos Barna, va fi „împinsă” după Sărbători. Proiectul legislativ, adoptat deja de Senat, are în vedere prevenirea atacurilor asupra oamenilor și a pagubelor cauzate de atacurile de urs, prin aprobarea unui număr de 426 exemplare de urs brun care reprezintă nivelul de prevenție la nivel national și a unui număr de 55 exemplare de urs brun care reprezintă nivelul de intervenție la nivel național.
„Această cotă este destul de mică și nu ajută foarte mult, cel puțin pe termen scurt. Studiile arată că avem 8.000 de exemplare. Cota ar trebui să acopere măcar sporul natural, de 10%, an de an. Ar resălbătici specia, pentru că acum pe Transfăgărășan urșii au ajuns să mănânce din mâna omului. Și-au extins foarte mult teritoriul, iar populația rurală este exasperată. Dacă nu se vânează urșii, oamenii își vor face dreptate singuri, cu capcane și otravă. Deja sunt foarte multe accidente auto și feroviare…
Pe de altă parte, sunt foarte multe pagube materiale. Dacă în 2016 statul a plătit daune de 100.000 de euro, în 2022 vorbim de peste 3 milioane de euro, bani de la bugetul statului care se duc spre plata acestor daune provocate de urs. În 2023 va fi la fel, dacă nu mai mult. Ca să nu mai spun că sunt și pagube care nu sunt plătite din diverse motive. Oamenii se lipsesc să facă hârtii. Spun că pentru cinci oi nu merită să piardă timpul.
Dar mai sunt și alte daune. Viețile omenești și mutilările. Sunt lucruri care nu pot fi cuantificate, compensate. Sunt niște drame de neimaginat”, a explicat, pentru forestmania.ro, Mugurel Drăgănescu, președintele executiv al AGVPS.
Conform site-ului Camerei Deputaților, proiectul de lege a fost înregistrat și urmează să intre pe ordinea de zi. Senatul a adoptat legea pe 6 noiembrie.
Propunerea legislativă pentru completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 81/2021 a fost susținută de 103 parlamentari, atât din arcul guvernamental, cât și din partea opoziției.
Tánczos Barna: Țările europene au refuzat preluarea unor exemplare
În momentul depunerii proiectului de lege la Parlament, inițiatorul acestuia, Tánczos Barna, spunea că relocările sunt ineficiente.
„Este nevoie de acțiuni decisive și consecvente pentru a reduce numărul atacurilor și daunele provocate de urși. Intervenția imediată în cazul urșilor periculoși, introdusă acum doi ani, și-a dovedit eficiența, dar concluziile evaluării științifice a speciei relevă clar că suprapopularea urșilor poate fi stopată doar prin cote de prevenție semnificative. De aceea, se impune reintroducerea vânătorii și a cotelor de prevenție și intervenție, prin lege.
Sutele de relocări efectuate s-au dovedit neeficiente, urșii maturi relocați au revenit la locul de origine, sau au creat conflicte în zonele de relocare și a trebuit să fie eliminați. Țările europene au refuzat preluarea unor exemplare, chiar și în condițiile în care aveau habitate favorabile pentru existența urșilor, iar populațiile lor sunt într-o stare critică sau au dispărut.
Modificarea legislativă are un impact bugetar pozitiv, prevenirea atacurilor asupra populaţiei umane și a pagubelor cauzate de atacurile de urs, conducând la diminuarea numărului dosarelor de despăgubire, respectiv valoarea despăgubirilor și prin achitarea tarifului în funcție de punctajul C.I.C. gestionarul contribuind la bugetul de stat”.
