DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

0.1 C
București
-2.6 C
Sibiu
-8.9 C
Suceava
-4.3 C
Covasna
-9.9 C
Piatra Neamț
-2.6 C
Braşov
-4.5 C
Bistrița
0.2 C
Râmnicu Vâlcea
sâmbătă, ianuarie 10, 2026

Aurel Oprinoiu, Senator: „2025 a fost un an de tranziție. Testăm eliminarea mărcii silvice clasice prin LIDAR și AI”

Recomandate

Forestmania.ro continuă seria editorială de la începutul anului 2026. După ce am analizat perspectiva mediului privat și a celui academic, ne îndreptăm atenția către zona legislativă.

Publicăm astăzi, 3 ianuarie, opiniile lui Aurel Oprinoiu, Senator al României, unul dintre cei mai activi parlamentari în domeniul silvic. Senatorul definește anul care tocmai s-a încheiat ca fiind unul al „tranziției structurale” și anunță măsuri curajoase pentru viitor: înlocuirea ciocanului silvic cu tehnologia și reformarea modului de lucru prin digitalizare.

Iată cum arată bilanțul și perspectivele legislative pentru 2026:

1. Cuvântul anului 2025: Tranziție

Forestmania.ro: Dacă ați putea defini anul 2025 printr-un singur cuvânt care să caracterizeze dinamica sectorului forestier, care ar fi acela?

Aurel Oprinoiu: Tranziție.

Anul 2025 a reprezentat un moment de tranziție structurală pentru sectorul forestier, marcat de începutul implementării noului Cod Silvic, de demararea reformei instituționale în cadrul Romsilva și de introducerea contractelor de mandat pentru directorii de ocoale, elemente care au schimbat atât cadrul normativ, cât și modul de guvernanță și responsabilizare managerială.

Dincolo de aceste schimbări formale, provocarea majoră a fost adaptarea rapidă la un cadru în construcție, în care regulile, procedurile și așteptările au evoluat simultan.

2. Digitalizare: Eliminarea mărcii silvice clasice

Forestmania.ro: Anul acesta, presiunea reglementărilor europene și a digitalizării a fost intensă. Cum ați gestionat echilibrul dintre birocrație și activitatea efectivă?

Aurel Oprinoiu: Presiunea reglementărilor europene și a digitalizării s-a suprapus peste o reformă deja începută în Romsilva și în sectorul forestier, asumată inclusiv ca jalon în cadrul PNRR.

În acest context, nu am urmărit doar conformarea formală, ci simplificarea și eficientizarea modului de lucru. Am încercat să găsesc echilibrul prin testarea în teren a unor soluții digitale menite să reducă birocrația, inclusiv posibila eliminare a mărcii silvice clasice, prin utilizarea scanerelor LIDAR sau a tehnologiilor de inteligență artificială bazate pe recunoaștere de imagine.

În acest sens, am creat un grup de lucru cu actorii interesați din domeniu și am demarat testări pilot în trei ocoale silvice.

3. Piața lemnului în 2026: Stabilizare graduală

Forestmania.ro: Privind spre 2026, cum anticipați evoluția pieței lemnului?

Aurel Oprinoiu: Lemnul este o resursă regenerabilă, care trebuie utilizată responsabil și sustenabil, iar așteptarea mea este ca piața să evolueze într-un ritm normal și predictibil, în acord cu aceste principii.

În contextul economic actual, anticipez o stabilizare graduală, chiar dacă anumite segmente pot rămâne sensibile la evoluțiile macroeconomice. Sunt prudent optimist în privința cererii și a prețurilor, cu condiția ca politicile publice și cadrul de reglementare să susțină utilizarea eficientă a resursei, investițiile pe termen lung și valorificarea superioară a lemnului, nu doar exploatarea cantitativă.

4. Tehnologia compensează lipsa de personal

Forestmania.ro: Criza de personal este o realitate. Cum vedeți rezolvarea acesteia în anul care vine?

Aurel Oprinoiu: Din perspectiva mea, instituțiile de învățământ care pregătesc viitori specialiști forestieri nu pot avea, pe termen scurt, un impact major asupra deficitului de personal, însă acest dezechilibru poate fi compensat prin adoptarea tehnologiei.

Un exemplu relevant este eliminarea mărcii silvice clasice, care reduce dependența de intervenția umană și crește eficiența proceselor. În același timp, am observat o tendință pozitivă în sistemul forestier, inclusiv prin apariția unor tehnologii noi și productive, vizibile și la evenimente de profil, precum Ziua Forestierului.

Aceste evoluții îmi dau încrederea că sectorul forestier are capacitatea de a-și regla singur balanța de personal, prin modernizare, eficientizare și utilizarea inteligentă a resurselor disponibile.

5. Rezoluția pentru 2026: Iubire pentru pădure

Forestmania.ro: Care este rezoluția colectivă pe care o propuneți pentru 2026?

Aurel Oprinoiu: Rezoluția colectivă este iubirea pentru pădure și grija față de ea.

Pentru 2026 îmi doresc să reușim, indiferent de rolul pe care îl avem, să acționăm unitar în protejarea și exploatarea responsabilă a pădurii, înțelegând că sectorul forestier este indispensabil societății și trebuie tratat ca atare.

Pădurea înseamnă viață, motiv pentru care este esențial să învățăm să îmbinăm respectul pentru natură cu utilizarea sustenabilă a resursei, astfel încât pădurea să rămână o moștenire vie pentru generațiile viitoare.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi

ForestMania
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.