Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a spus azi, referindu-se la prețul lemnului de foc, că speră ca acesta să nu fie mai mare decât cel de anul trecut, în condițiile în care „Romsilva nu trebuie să facă profit niciun leu din lemnul de foc”.
„Am văzut câteva știri unde prețul lemnului de foc era prezentat ca fiind mai mare decât cel de anul trecut. Am cerut conducerii Regiei Naționale a Pădurilor să-mi prezinte până astăzi o situație cu cantitatea de lemn de foc pusă pe piață de fiecare direcție silvică și prețul lemnului de foc. Nu văd niciun motiv pentru care acesta ar trebui să fie mai mare decât anul trecut. Cu alte cuvinte, atâta vreme cât prețul carburantului nu s-a mărit semnificativ, cât prețul cu forța de muncă nu s-a mărit foarte mult, deși salariul minim a crescut, eu mă aștept să nu existe măriri la prețul lemnului de foc.
Totdată, așa cum l-am anunțat și pe directorul general al regiei, Romsilva nu trebuie să facă profit niciun leu din lemnul de foc. Înțelegând că într-o piață competitivă, atunci când discută de lemnul de lucru, de lemnul pe care îl pune pe piață pentru operatorii economici… acolo bineînțeles că putem să discutăm și despre o marjă de profit a regiei, când discutăm despre lemn de foc și asigurăm mai mult de 3 milioane de gospodării din România cu această resursă prețioasă, nu vreau să facem niciun leu profit din această activitate”, a spus, într-o conferință de presă, ministrul Mircea Fechet.
